Fiecare om trăiește în lume cu percepții subiective, de cele mai multe ori. Cuantum de experiențe care devin amintiri. Poveștile lumii sunt însă comune  tuturor. Vedem locuri, aflăm povești, trăim viața în megieșii vremelnice.

Istoria  veche de peste 5000 de ani, cele mai vechi biserici și mânăstiri creștine, localizate în decoruri naturale spectaculoase, au transformat această mică țară într-o adevarată nestemată a Transcaucaziei.

De milenii, locuitorii Armeniei istorice au cultivat viță-de-vie și au produs diferite soiuri de vin. Și astea nu sunt simple vorbe, nu sunt povești. În zilele noastre, în țara care iî vechime se întindea până la țărmurile a trei mări și se numea Armenia Mare, se mai pot întâlni aproape 600 de soiuri de viță-de-vie.

Monumentul ”Mama Armenia”, așezat în Parcul Victoriei, reprezintă o femeie înarmată cu o sabie. Nu e o amazoană, ci mai degrabă o ocrotitoare, pentru care arma din mână înseamnă crucea purtată pe brațe de atâtea femei ale acestui neam. Lângă complexul statuar se afla mormântul Ostașului Necunoscut, care simbolizează memoria veșnică a eroilor armeni si respectul de care se bucură. Un soi de pedagogie în piatră pentru ceea ce înseamnaă dăinuirea prin valori perene.

Armonie, echilibru, simetrie și eleganţă sunt caracteristicile acestui loc emblematic al Erevanului. Socotită şi astăzi cel mai frumos spaţiu al orașului, această piață a fost proiectată de arhitectul Alexander Tamanyan, cel care a modernizat capitala Armeniei. Valoarea estetică a operelor sale a impus ca acest perimetru să nu fie permisiv pentru construcţii noi.

Înconjurată de cinci mari clădiri construite în tuf roz și galben, în stil neoclasic, înnobilat cu motive decorative armenești, piața este âmpărțită în două zone distincte. Un sens giratoriu oval și o zonă de formă trapezoidală care include fântâna muzicală. Ansamblul citadin este mărginit de Clădirea Guvernului, de Muzeul de Istorie, de hoteluri de lux și de Ministerele Afacerilor Externe și cel al Transporturilor și Comunicațiilor. Cea din urmă construită a fost Galeria Națională de Artă.



Sargis se străduiește în mod constant să îmbunătățească metodele de tăiere a pietrelor, montarea și fabricarea pieselor care sunt din ce în ce mai prețuite, odată cu trecerea timpului.