loader

„O istorie a bravilor”: Grupul învăţătorului Ion Pridon

Memorialul Durerii continuă seria dedicată luptătorilor anticomunişti, iar sâmbătă, 5 septembrie, de la ora 16:00, aflaţi povestea primei organizaţii partizane din Făgăraş: Vultanul.

 

Memorialul Durerii

Ediția este disponibilă online pe TVR+.

Făgăraşul a devenit de nerecunoscut in cinci decenii de guvernare comunistă. I s-a otrăvit aerul, i s-au furat apele, i-au fost modificate hărţile. Prima organizaţie de luptă anticomunistă din Făgăraş ia fiinţă în anul 1948 şi aparţine tinerilor de la Liceul „Radu Negru” şi studenţilor făgărăşeni. Casa învăţătorului Ion Pridon a fost un adevărat adăpost pentru luptători, el însuşi fiind Căpitan în rezervă, fost voluntar în Armata Română în Primul Război Mondial.

Organizaţia creată în 1948 în jurul învăţătorului se numea Vultanul. În dosarul întocmit de Securitate, scria că „fugarul student Cornea Marcel, cu învăţătorii Pridon Ioan şi Boamfă Ioan, din Părău, au ajuns la concluzia să pună bazele unei organizaţii noi, au hotărât să recruteze membrii din rândul ţăranilor inteligenţi. S-au adunat în casa locuitorului Buta Ioan, şi au depus jurământul de credinţă, cu mâna pe armă şi pe inimă”.

***

În noua serie de filme documentare „O istorie a bravilor”, echipa „Memorialul durerii” îşi propune să prezinte istoria acelor luptători care în munţi, în condiţiile în care opoziţia anticomunistă era în închisori, au continuat să pună libertatea şi rezistenţa deasupra vieţii. Au murit în înfruntări, în temniţe, în faţa plutoanelor de execuţie. Actele lor de mare curaj s-au petrecut în Carpaţii României, care au fost ultima tranşee împotriva colonizării sovietice.

Despre Memorialul Durerii

„Memorialul Durerii” este singurul proiect de televiziune care oferă una dintre cele mai complexe şi documentate imagini asupra regimului comunist din România. "Memorialul Durerii" a rămas în memoria colectivă a poporului român, iar după 20 de ani de la difuzarea primelor episoade, el este mai mult decât un brand al TVR, e un simbol al luptei pentru păstrarea vie a memoriei româneşti.

***
Emisiunea poate fi urmărită și pe
TVR+, pe tabletă sau mobil.

Descărcați aplicațiile TVR+ pentru IOS și Android!

8:00 Tonomatul de pe 2

Producator :Aimee D’Albon

Redactor :

(Reluare)

9:30 AI idee ?!

*AI idee?! este un proiect educaţional care înseamnă: emisiuni dedicate informării si educării copiilor, adolescentilor si părintilor privind protectia minorilor şi prevenirea situatiilor de risc, ediţii dedicate inteligentei artificial, cu rol important în informarea si educarea publicului, subiecte despre folosirea limbii semnelor române în diverse domenii ale educaţiei, emisiuni de orientare profesională, precum şi teme de actualitate.

Moderator: Corina Dobre

Realizatori: Sînziana Miloşoiu, Mihaela Iamandei

Producător: Sînziana Miloşoiu

(Reluare)
 
„Femei în pragul unei crize de nervi”, comedia savuroasă care l-a consacrat pe Almodóvar, la „Filmul de artă”

O iubire pierdută, o prietenă prinsă într-o poveste cu teroriști, întâlniri neașteptate și un gazpacho cu efecte spectaculoase. În universul lui ...

Când pasiunea şi voinţa nu au limite. „Misterul gemenelor”, un film inspirat dintr-o poveste reală, la TVR 2

Drama, producţie Franţa 2025, având regia semnată de Frédéric şi Valentin Potier, tată şi fiu, aduce pe micul ecran povestea a două gemene, ...

România – SUA, meci important pentru „Stejari” în World Rugby Nations Cup. Sâmbătă, la TVR

După înfrângerea în fața reprezentativei din Tonga, naționala de rugby a României are nevoie de un rezultat bun în confruntarea cu Statele Unite ...

 

#tvr2