loader
Foto

Galerie foto

Noul sezon „DRAG DE ROMÂNIA MEA!” - start cu mega-concert, la TVR 2

Paul Surugiu Fuego promite exclusivități încă din prima ediție, ne invită să cunoaștem oameni remarcabili şi să ne bucurăm de muzică românească de calitate în serile de sâmbătă, de la ora 20.00, dar și duminica, de la ora 15.00, la „Drag de România mea!”. Noul sezon debutează la TVR 2 sâmbătă, 29 martie, de la ora 20:00, cu spectacolul „Du-mă în Moldova mea!”!

 

Dacă ultimele două sezoane au fost dedicate confruntărilor, Paul Surugiu-Fuego ne propune să revenim la interviuri captivante, alături de personalităţi. Nu vor lipsi întrebările incomode, duetele inedite şi provocările muzicale. Cel de-al 14-lea sezon „Drag de România mea!” stă sub semnul prieteniei, al surprizelor alături de oameni remarcabili şi cu muzică autohtonă din toate genurile, alături de trupa Supermarket și baletul condus de Florin Mariș.

„Parcă nu aș vrea să-i dezvălui pe toți invitaţii, dar vor fi mai mulți tineri, noi generații de artiști de succes, precum Andrei Ursu, Mira, Daria și Raris Crișan sau Deți Iuga. O veți revedea pe Raluca Moianu, dar și pe Ramona Bădescu, în apariții interesante. Irina Loghin va reveni în platoul emisiunii, de data aceasta, în premieră cu nepoata sa de doi ani și jumătate, Ana. Octavian Ursulescu ne va povesti despre mari personalități, actori precum Marius Manole sau Adriana Trandafir ne vor bucura. Andreea Bălan va veni cu momente unice şi nu vor lipsi şi tineri foarte talentați din noua generație de folclor autentic. Și desigur, vocile iubite, precum Monica Anghel, Elena Moșuc, Paula Seling, Nico, Ovidiu Komornyik, Ionuț Fulea, Marcel Pavel, Mirabela Dauer, Luminița Anghel, Marina Florea sau Stela Enache. Îl vom celebra pe maestrul Jolt Kerestely, la cei 91 de ani ai săi, într-o ediție care va fi de colecție, vă garantez, cu mari nume și momente de aur! Emisiunea ”Drag de România mea!” este decentă, este un produs demn de locul în care se difuzează, este cu zvâc, cu muzică frumoasă, de calitate, cu diversitate și cu oameni care au ceva de spus. Am creat un loc în care artiștii, de fiecare dată când vin, se simt bine, se simt respectați, se simt ca odinioară. Nu facem un lucru perfect și nici universal valabil. Dar vrem să oferim celor de acasă posibilitatea de a avea două ore petrecute cu sens, în care se pot relaxa, dar pot învăța ceva, pot afla lucruri noi, pot asculta muzică bună, pot redescoperi personalități pe care nu le știau sau le știau altfel”, spune Paul Surugiu.

(w882) Drag de Ro

„Drag de România mea!” va debuta la TVR 2 pe 29 martie, de la ora 20:00 (în reluare duminică, ora 15:00) cu o premieră: un spectacol marca Paul Surugiu-Fuego, care a avut loc la Chișinău şi care a unit prin muzică, dans și tradiții cele două maluri de Prut: „Du-mă în Moldova mea!”. Printre invitaţii evenimentului susţinut alături de Orchestra Fraților Advahov, se numără Mihai Ciobanu, Nicolae și Isidor Glib, Maria Iliuț și Ansamblul "Crenguța de Iederă", Zinaida Bolboceanu, dar și tinerii Stela Botez și Gabriel Nebunu și dansatorii Ansamblului Artistic Profesionist "Constantin Arvinte" al CJ Iasi, coregraf Petre Susu. „Du-mă în Moldova mea!” s-a bucurat de un imens succes la Chişinău, iar unul dintre momentele cele mai apreciate a fost omagiul adus de vedeta TVR 2 și TVR Moldova artiștilor și valorilor din Basarabia, plecate mult prea curând. Spectacolul „Du-mă în Moldova mea!” se va difuza pe TVR Internațional și TVR Moldova de la ora 21:00.

(w882) Drag de Ro

Rep.: Care este povestea spectacolului „Du-mă în Moldova mea!"?

Paul Surugiu-Fuego: Povestea e simplă și frumoasă. De când am început proiectul grandios de folclor autentic - în care eu schimb opt costume populare și cânt melodiile reprezentative ale fiecărei zone, în stilul de acolo - mi-am dorit să ajung și la Chișinău. Și asta s-a întâmplat în acest concert, pe care l-am readaptat, denumindu-l ”Du-mă în Moldova mea!”. Este vorba despre un maraton, un concert aparte, cu multe emoții, cu melodii iubite, un show folcloric dacă vreți, alături de Orchestra Fraților Advahov, dar și de invitați de seamă, mari artiști ai Republicii Moldova! Au fost multe momente unice și mulțumesc publicului, care mi-a dovedit din nou ca scena basarabeană este a doua mea casă și aici eu sunt prețuit, de atâția ani! Eu cred că merită văzut, pentru că am încercat, din nou, să unesc cele două maluri de Prut, prin muzică, prin trăirile mele, prin repertoriu și prin fiecare bucată din mine care arde intens pentru cele două bucăți de plai surori! Va fi un spectacol grandios, cu multe momente intense, cu omagii aduse marilor valori din Basarabia, cu dansatori profesioniști de la Iași și cu multe surprize unice!

(w882) Drag de Ro

Rep.: Cum sunt spectacolele tale la Chişinău? Cum te întâmpină fanii?

Paul Surugiu-Fuego: Aș putea răspunde într-o carte la aceste întrebări, pentru că e mult, foarte mult de amintit și de povestit! Spectacolele mele de la Chișinău sunt relaxare, sunt bucurie continuă, sunt grandiose, pentru că și publicul este extrem de generos. Sunt primit cu ropote de aplauze, cu buchete imense de flori și cu o dragoste pe care sincer, o simt dincolo de scenă, una care nu-i de complezență! Momente speciale am cu duiumul, dar de departe cel mai puternic impregnat va rămâne cel din 2012, anul în care am și devenit Artist al Poporului Republicii Moldova, prin decret prezindențial. Cu o zi înainte de a primi acest titlu în manifestare oficială, am avut mare concert la Palatul Național, tot cu Orchestra Fraților Advahov. Și pe la jumătatea serii, după vreo oră, s-a luat complet curentul în tot cartierul. Atenție ... pana de curent a durat 46 de minute pe ceas, fără exagerare, timp în care nimeni nu a plecat din sală. Toți au făcut liniște, au aprins lanternele de la telefoane ca să lumineze scena și m-au ascultat cum le-am povestit despre viața mea, cum le-am cântat la rece, fără nimic și ne-am bucurat împreună, pe întuneric! Nu știu sincer dacă în alte locuri ar fi stat aproape 2500 de oameni la un concert fără să vocifereze sau să spună ceva. A fost divin și nu voi uita acea experiență unică! Oricum, Republica Moldova e a doua mea casă!

14:00 Romania face bine

COPIII”CALCULATOR”
Nomin Damdin a venit in Romania in urma cu 16 ani din Mongolia ca sa studieze la Academia de Studii Economice. S-a indragostit de un roman și a ramas aici, unde și-a intemeiat familia. A inființat primul centru de educație japoneza din Romania, specializat in aritmetica mentala prin metoda Soroban, abacul japonez tradițional. Astazi Nomin Damdin e un nume sinonim cu excelența in aritmetica mentala. Formata profesional in spiritul disciplinei japoneze, Nomin Damdin antreneaza copii sa gandeasca mai repede, mai clar, mai structurat. Aritmetica mentala este, pentru ea, nu doar un exercițiu de logica, ci un drum spre autocunoaștere, concentrare profunda și incredere in sine. Cum transformi o simpla tablița cu bile intr-un instrument al performanței intelectuale? Ce inseamna sa calculezi cu viteza gandului, fara hartie, fara pix, și fara calculator? Cum modelezi mintea unui copil sa straluceasca intr-o lume grabita și zgomotoasa? Aflam toate aceste raspunsuri intr-un reportaj despre puterea minții și bucuria de a invața altfel.
Realizator: Manuela Aldea
Imaginea: Iulian Ene, Gabriel Borta
2.MUZEUL PE 4 ROTI
Retromobil Club Romania a fost fondat in 1998 de un grup de entuziaști, pasionați de mașinile istorice. Astazi este o comunitate cu mii de membri și filiale in toata țara și are ca scop salvarea, restaurarea și conservarea patrimoniului automobilistic național și universal. Retromobil Club Romania organizeaza anual evenimente de referința transformand strazile orașelor in muzee in aer liber. Pentru ei, un automobil nu este doar un mijloc de transport, ci o poveste care trebuie transmisa mai departe. Sunt mai mult decat simple mașini, sunt capsule ale timpului care refuza sa imbatraneasca. Retromobil Club Romania este o comunitate unde pasiunea pentru ingineria de altadata invinge trecerea anilor.
In reportajul nostru va invitam sa descoperiți ce se ascunde sub capotele lustruite: mii de ore de restaurare, povești de familie salvate de la rugina și o dorința neobosita de a pastra patrimoniul automobilistic. Un reportaj despre oameni, mașini și istoria care nu se oprește niciodata in loc.

Nomin Damdin-fondatorul centrului de educatie japoneza NominJyuku
Tudor Oprea-colectionar
Dorin Radu-colectionar
Viorel Tache-colectionar

Realizator: Manuela Aldea

Producator: Cristina Tilică

Prezentator: Irina Luca

15:00 Drag de România mea!

Prezintă: Paul Surugiu-Fuego

Producător Codruţa Prunariu

(Reluare)
 
Noul președinte al Academiei Române, Marius Andruh, invitat la „Rețeaua de idoli”

Luni, 4 mai, de la ora 20:00, la TVR 2, Irina Păcurariu ne propune o ediție despre știință, leadership și rolul intelectualului în societatea ...

Autenticitate, amintiri, reveniri şi proiecte îndrăzneţe la „Drag de România mea!”

O nouă gală a diversității, cu multe momente speciale și invitați de seamă vă așteaptă sâmbătă, ora 20.00 şi duminică, ora 15.00, la TVR 2.

La mal de Mediterană, la mal de Nil. „Hai-Hui... cu Marina!” prin fascinantul Egipt

Au colindat temple antice, au călărit cămile, au tăcut prin moschei, s-au târguit prin bazaruri (unde era să fie vândută...), s-au plimbat cu ...

 

#tvr2