Marin Cazacu şi fiul său Ștefan au fost invitaţii Danielei Zeca Buzura, sâmbătă, 11 noiembrie, de la ora 10.00, la "Mic dejun cu un campion", la TVR 2.

 

’’Marin Cazacu este, probabil, cel mai important violoncelist al nostru din ultimele decenii, creator de şcoală, un artist care spune Instrumentul la care cânt este o Cruce pe care o port cu bucurie’’.

De altfel, violoncelul pe care îl are acum este unul foarte rar, realizat în 1820 de Lorenzo Ventapane, un lutier din Napoli, care nu a construit decât câteva astfel de instrumente.

Ca o descătuşare a evenimentelor din decembrie 1989, primul lucru pe care l-a achiziţionat Marin Cazacu a fost tocmai acest instrument foarte scump căruia muzicianul îi spune ’’Sufleţel’’.  Se pare că violoncelul este cu adevărat înzestrat cu simţire, din moment ce notele muzicale urmează nu numai o partitură, ci şi o stare de spirit. Este un instrument liric, cu un sunet profund de care Marin Cazacu este pur şi simplu îndrăgostit.

Originar dintr-un sat din proximitatea Bucureştiului, Marin Cazacu şi-a dorit din copilărie să cânte, dar nu la vreun instrument, ci cu glasul. ’’Muzica pe care o ascultam atunci era a satului, la petreceri. Dar, într-o zi, pe când aveam vreo 10 ani, trecând pe uliţă în drum spre şcoală, la difuzoarele care erau instalate pe stâlpii de electricitate am auzit aria lui Lenski din Ceaikovski. Am rămas ca trăznit. Nu-mi mai doream altceva. Ani de zile am fredonat-o şi visam să fiu bariton la Operă’’.

Tatăl său l-a încurajat şi l-a înscris la şcoala de muzică din Bucureşti, dar, fiindcă locurile la canto erau ocupate, juriul i-a recomandat ca măcar un an să studieze un instrument. Şi aşa a căpătat un violoncel din magazia de instrumente. ’’Era spart, dar mi s-a părut ceva dumnezeiesc. Atât de mult doream să studiez muzica, încât şi acum îmi aduc aminte clipele acelea, lumina care parcă spoia cu o pulbere fină instrumentul acela prăfuit. A fost dragoste la prima vedere. Am uitat de canto şi, de atunci, nu m-am mai despărţit de coarde. Acum am mare noroc că l-am putut cumpăra pe ’Sufleţel’. E un membru al familiei foarte bătrân. Are 200 de ani. Ştiţi, după Revoluţie, unii au investit în case, terenuri, excursii. Eu am cumpărat un instrument valoros. E tot ce-mi trebuie. Nu deţin bunuri. Mă mulţumesc cu ce am şi sunt fericit’’.

Iar dragostea şi pasiunea au dat roade. A fost studentul lui Serafim Antropov Manu, un muzician care a studiat cu George Enescu şi care, la rândul lui, le-a insuflat generaţiilor de studenţi iubirea pentru Maestru. La fel procedează şi Marin Cazacu astăzi cu studenţii lui. ’’Enescu este un geniu şi un model. Este tot ce are România mai preţios’’. În acest spirit s-a împlinit o altă ambiţie a sa, izvorâtă din respectul şi dragostea pentru George Enescu, Festivalul ’’Enescu şi muzica lumii’’ de la Sinaia, înfiinţat în 1999 şi aflat acum la cea de-a XVIII-a ediţie.

Ascultându-l pe Marin Cazacu nu se poate să nu vibrezi la mărturisirile sale. E o pasiune în ochii săi când vorbeşte încât, cu siguranţă, acest om atât de sensibil şi dedicat muzicii nici nu ar fi putut urma altă cale decât arta.

La 27 de ani era deja solist la Filarmonică şi, toată viaţa, a urmat acelaşi principiu: talentul nu este de ajuns. 25% inspiraţie, 75% transpiraţie, trebuie să munceşti stăruitor pentru ca talentul să poată străluci într-un concert. Turneele şi concursurile l-au purtat prin toată lumea.

Este un cititor pasionat şi poate că tocmai acest privilegiu al călătoriilor l-a îndemnat să citească multe cărţi de istorie. Să ştie despre locurile şi oamenii care-i ies în cale.

Finalul anului 1989 l-a prins departe de ţară, într-o repetiţie la Parma, în Italia. A deschis şampania în centrul oraşului, în aplauzele tuturor trecătorilor. Este o amintire dragă şi un sentiment care-l însoţeşte tot timpul. ’’Mă simt un om printre oameni. Cred într-o Românie senină şi fericită. Ţara asta a împlinit 100 de ani. Îi suntem datori. În primul rând, noi îi suntem datori’’.

Anul acesta, la cei 60 de ani ai săi, Marin Cazacu se bucură, se simte tânăr, este sănătos şi fericit. Se împlinesc 25 de ani de când a căutat un istrument desăvârşit şi l-a găsit, are 25 de ani de căsătorie şi 25 de ani de când este profesor. ’’Mi s-au împlinit toate visurile, am înfiinţat în 2008 Orchestra de Tineret, orchestra camerală, sunt profesor, soţia mea este şi ea muzician, copiii - şi fata, şi băiatul - de asemenea. Ce mi-aş mai putea dori?’’. Cea mai recentă provocare, aceea de a fi manager al Centrului Naţional de Artă ’’Tinerimea Română’’, îi deschide calea spre noi proiecte în care este gata să se implice.

În 2013, răsuna Ateneul Român la concertul celor 100 de violoncele. Nu se mai văzuse şi auzise niciodată aşa ceva. Turneele ulterioare în toată Europa i-au întărit convingerea că tinerii muzicieni români sunt şi frumoşi, şi talentaţi, şi ambiţioşi. Ovaţiile şi bisurile de la fiecare concert, oriunde s-ar fi aflat, stau mărturie.

’’A fost o sesiune de filmare extraordinară. Marin Cazacu a venit însoţit de fiul său, Ştefan, pe care l-am ascultat prima dată la Selecţia Naţională pentru Eurovision Young Musicians acum câţiva ani. Când am intrat în curte, la Verona, am văzut în faţa mea două siluete ce purtau, fiecare, în spate, un instrument impunător. Nu se distingea silueta umană, doar conturul unor cutii cu...nişte picioare care tropoteau grăbite să nu întârzie. A fost o reîntâlnire mai mult decât călduroasă. Tată şi fiu se înţelegeau din priviri. Organizaţi, au venit cu repertoriul pregătit şi repetat. Şi-au acordat instumentele. Am filmat din mai multe unghiuri. Am urmărit racordurile. Nu au comentat. S-a reluat de câte ori a fost necesar. Cu aceeaşi dedicaţie şi trăire de fiecare dată. Mi-a plăcut mult conversaţia mută, din priviri, dintre tată şi fiu. Era ceva ce venea din spatele notelor muzicale. O siguranţă, o certificare a fiecărui gest. O continuitate de generaţii. Care părinte nu şi-ar dori aşa ceva! Şi ne-au încântat cu o muzică minunată. Au început cu o piesă scurtă ca un haiku muzical, ’’Zborul cărăbuşului’’ de Nikolai Rimski-Korsakov, au urmat acorduri de Antonio Vivaldi, Jean-Baptiste Barrière şi un Tango de Friedrich Zehm’’ – spune Ileana Ploscaru Panait, producătorul emisiunii.

***

Program de difuzare:

TVR2: sâmbătă, 11 noiembrie, ora 10:00; luni, 13 noiembrie, ora 8:00; joi, 16 noiembrie, ora 5:05

TVR 3: duminică, 12 noiembrie, ora 9:00

TVR Internaţional: duminică, 12 noiembrie, ora 9:30

TVR MOLDOVA: sâmbătă, 18 noiembrie, ora 8:30

***

„Dorim să le mulţumim încă o dată partenerilor noştri, Librăriile Cărtureşti, unde, săptămână de săptămână, datorită filmărilor pe care le realizăm în Grădina Verona, le dăm peste cap programul de prânz. Şi nu se supără, ba, dimpotrivă, mai dau şi o mână de ajutor pentru a ne servi cu promptitudine o cafea aromată sau cele mai noi reţete de limonade. Un loc cu autentică tradiţie culturală unde oaspeţii emisiunii Mic Dejun se simt atât de bine.Din acest sezon, pe lângă prietenul nostru fidel, îi avem alături pe YOKKO, care asigură vestimentaţia moderatorului, şi pe Ana Chiriac Make Up Artist. Le mulţumim pentru sprijin şi apreciere şi sperăm să fim o familie mult timp de aici încolo”, spune Ileana Ploscaru Panait.

Foto: Dănuț Cristișor, TVR