loader
Foto

Galerie foto

Maria Coman: „Iubesc şi trăiesc muzica psaltică pentru că dăruieşte emoţie, dragoste şi bucurie celor ce o ascultă” | VIDEO

Ediție specială „Mic Dejun cu un Campion” în Ajunul Crăciunului. Sâmbătă, 23 decembrie, de la ora 10:00, invitata Danielei Zeca Buzura a fost Maria Coman, solistă de muzică psaltică, jurnalist.

 

Daniela Zeca-Buzura
Mic dejun cu un campion

A susținut concerte în Franţa, Germania, Austria şi în alte părţi ale lumii unde diaspora românească este foarte numeroasă, pe scene prestigioase ca Musikverein din Viena dar şi pe cea a Ateneului Român, peste numai şase zile, Maria Coman este deja un nume cunoscut şi apreciat pentru calităţile vocale şi pentru prezenţa sa carismatică şi graţioasă.

(w882)

Absolventă de filologie dar şi de jurnalism şi limbi străine, Maria Coman a început să-şi valorifice calităţile vocale prin participarea timpurie la diverse concursuri muzicale unde a cântat muzică pop sau jazz. Cu o prezenţă scenică convingătoare ea s-a bucurat de succesul la care speră orice tânăr interpret la început de carieră. La numai 20 de ani se părea că drumul său era déjà trasat. Însă, întâlnirea cu un părinte bătrân şi înţelept care i-a vorbit cu blâneţe, dragoste i-a schimbat total nu numai viaţa ci şi parcursul profesional, îndreptând-o către o muzică inabordabilă multora dintre interpreţi.

Inabordabilă nu din cauza lipsei calităţilor vocale ci, a lipsei acelei stări de graţie, acelei sensibilităţi subtile, acelei credinţe fără echivoc în puterea divină a lui Dumnezeu.

(w882)

„Ce am parcurs atunci, la debut, a fost doar o etapă. Are locul ei pentru că m-a ajutat mult ca tehnică vocală şi ca scriere. Dar, simţeam tot timpul că lipsea ceva. Acum mi-am găsit cu adevărat menirea. Ce cânt în prezent este de fapt cea mai profundă rugăciune, o interiorizare sublimă care nici nu visam că mă va împlini în acest fel. Nu caut faima, doresc să dăruiesc prin vocea mea dată de Dumnezeu bucurie, emoţie, căldură, siguranţa că nu ne putem pierde. Harul meu este muzica psaltică. Acum am înţeles”, spune Maria Coman.

(w882)

Aşa încât Maria Coman a devenit una dintre cele câteva interprete – dacă nu cumva unica – care abordează acest tip repertoriu psaltic ce ne întoarce din nou la tradiţia bizantină. Nu a fost niciodată o muzică uitată, pentru că ea se cântă în bisericile ortodoxe dintotdeauna dar, Maria Coman a reuşit s-o facă înţeleasă, s-o extragă din spaţiul liturgic şi s-o apropie de percepţia contemporanilor.

(w882)

„Oamenii îl pot regăsi pe Dumnezeu mai ales prin exemplul sfinţilor închisorilor despre care se vorbeşte prea puţiun în zilele noastre. Forţaţi fiind de austeritatea vremii, ei au reuşit să păstreze vie esenţa credinţei ortodoxe atât cât au vieţuit cât şi după ce au plecat dintre noi. De aceea, cred că poporul român are multiple surse de inspiraţie şi nădejde în ceea ce priveşte spiritualitatea care trebuie cu orice preţ menţinută vie în timpurile acestea tulburi pe care le trăim acum”, adaugă Maria Coman.

Vocea ei pătrunzătoare şi totuşi atât de catifelată se pliază perfect pe structura şi melosul psaltic. Dublată de clipuri video filmate în locuri în înaltă spiritualitate sau de recitalurile în săli de concerte consacrate ea pune în valoare un patrimoniu străvechi care întoarce publicul la rădăcinile sale creştine cele mai autentice.

(w882)

De aici vine, cu siguranţă şi succesul ei la publicul larg, nu doar la cel românesc, ci şi la cel străin. Turneele pe care intreprinde o pune în rând cu alţi interpreţi care încearcă să popularizeze muzica cu rădăcini biblice dar, ceea ce o particularizeză pe ea în mod special, este tocmai această rădăcină adâncă şi autentică a muzicii psaltice, nealterată de trecerea mileniilor. Această zestre nepreţuită, credinţă profundă şi interiorizare spirituală este căutată ca apa vie de oamenii care-şi doresc o clipă de răgaz într-un tumult cotidian din ce în ce mai înnegurat.

Şi pentru ca emoţia să fie deplină şi speranţa în bine şi frumos să se păstreze nealterată în sufletele noastre am dorit s-o ascultăm pe Maria Coman cu două colinde minunate: ’’Imnul iubirii’’ (sursa: Trinitas TV) şi Rugăciunea domnească ’’Tatăl Nostru’’ – o înregistrare live in concert, de la Musikverein/Viena, 2023 – un a fost acompaniată de Orchestra Operei Române din Bucureşti, dirijor Daniel Jinga (sursa: arhiva personală).

(w882)

Ediţia specială dedicată luminoastei Naşteri a Pruncului Iisus, a avut rezervat în platoul emisiunii un scurt recital de colinde la care, alături de invitata Danielei Zeca Buzura au participat şi trei studenţi la Facultatea de Teologie Ortodoxă "Justinian Patriarhul", membri ai Grupului psaltic ’’Tronos’’ al Patriarhiei Române, dirijor şi coordinator: Pr. Arhidiacon Mihail Bucă. Aceştia sunt Ioan Corniţescu, Vlad Mario Aschembrener şi Dumitru Cristian Doboş cărora le mulţumim pentru atmosfera deosebită pe care au creat-o şi pentru care au fost aplaudaţi la scenă deschisă atât de echipa de la Mic Dejun cu un Campion cât şi de vizitatorii Librăriei Cărtureşti care s-au oprit pentru câteva minute ca să asculte o cântare cu adevărat înălţătoare a unui colind minunat, ’’La peştera din Bethleem’’, care ne-a apropiat şi mai mult de spiritul acestor zile de mare sărbătoare.

 

*** Emisiunea poate fi urmărită la TVR2, sâmbătă, 23 decembrie 2023, de la ora 10:00 (reluare luni, 25 decembrie ora 14:00); la TVRInternaţional sâmbătă, 23 decembrie 2023, de la ora 10:00; la TVRMoldova duminică, 24 decembrie 2023, ora 9:00; la TVRCultural, duminică, 24 decembrie 2023, ora 10:00 şi la TVR+.

Un articol de Ileana Ploscaru Panait

9:00 Ferma

*Anul 27 *Editia 1293

Nu mai aveti loc la oras? Încercati la tară !

Emisiune pentru actuali si viitori tineri fermieri.

*E BINE DE STIUT ,,Toamnă bogată....recolte mari”

Si recolta de struguri este foarte bună în acest an , a început culesul , dar...în Europa se manifestă o boală foarte periculoasâ la vita de vie care poate avea efecte dezastruase datorita bacteriei Flavescenta aurie sau îngălbenirea aurie.În Ungaria a apărut deja boala si în multe podgorii se manifestă puternic.Trebuie luate din timp măsuri de profilaxie a bolii , statul trebuie să facă o strategie natională de preventie. Apare mai ales în plantatii nelucrate , cu buruieni , neîngrijite.Se transmite usor în lipsa folosirii unor insecticide speciale si puternice împotriva acestei bacterii originare din S.U.A. Să sperăm că specialistii vor actiona urgent pentru a impiedica o epidemie.

Participă :dr.ing. Daniela Maria Popescu-dir.S.C.D.V.V.Blaj , jud.Alba

Ovidiu Negrea Oprean-pres. Asoc. Tara Vinului Alba

* UNDEVA ÎN ROMÂNIA “Sus la munte....la izvor...”

Într-o zonă montană , cu poieni pline cu narcise , la 1000 m altitudine , un

tânăr absolvent de liceu energetic dar si al unei Facultăti de Marketing , după ce a muncit 5 ani in Italia , s-a întors acasă, s-a căsătorit si a primit ca dar de nuntă un teren de 2,5 ha pe care l-a pregătit pentru a înfiinta o plantatie de afin.A descoperit sus la munte si un izvor pe care l-a captat pentru a iriga cu picatura cultura de afin. Afinul vrea soare , dar nu prea mult , vrea apă , dar nu prea multă, vrea teren in panta....dar nu prea in pantă !....În anul 2011a inceput investitia cu bani proprii , fără fonduri europene sau ajutoare. Si-a dorit de mic copil să aiba o cabană la munte , pe care si-a constrit-o ps cu pas si acum este aproape gata ! Afinele sunt mari si foarte gustoase dar grindina mai provoaca pagube in zonă. Pe o parte importanta a plantatiei si-a montat plasă si folie antigrindină. Acum 3 ani a mai înfiintat o mica plantatie cu un soi de vară.Recoltele sunt bune si are două soiuri , de vară si de toamnă.Productia este contractata în parteneriat cu supermarketuri si este livrată în caserole de 400 de grame. Dar si procesează afinele obtinând siropuri , dulceturi si gemuri pe care le vinde într-un mic magazin în Alba Iulia unde lucrează sotia sa.Mai cultiva si aronia , zmeură si coacăze. Dar proceseaza si legume din care face zacusti si murături. În magazinul său vinde si mezeluri si alte produse traditionale

ale unor mici producatori , membri ai Cooperativei pe care a înfiintat-o în 2018.Un vis de viitor ar fi să aiba o pensiune agroturistică , plăcându-i foarte mult turismul viata în aer curat si hrana cât mai naturală.

Participă Bogdan Petrașcu-fermier ,com. Bucium-Negrilesii,jud.Alba

Ovidiu Negrea Oprean-pres. Asoc. Tara Vinului si al

Cooperativei de produse traditionale Alba

Emisiune de: Viorel Alexandru Popescu si Eugen Daniel Iancu Cosmeriuc

10:00 Pescar hoinar

*Pescuitul-un hobby plin de... surprize! Sezon Nou

*Începe un nou sezon!... aşadar, vă invităm într-o nouă călătorie marca „Pescar hoinar”... de data aceasta, Alex a poposit la poalele Munţilor Făgăraş unde, pe lângă frumuseţea locurilor, găseşti ape în care pistruiaţii abia aşteaptă întâlnirea cu nălucile pescarilor. „De 25 de ani pescuiesc la păstrăv şi nimic nu întrece frumuseţea acestui stil de pescuit-linişte, natură sălbatică, mişcare... combinaţia ideală”, mărturiseşte Alex, iar când păstrăvii vin să-l salute unul după altul, oferind driluri pline de emoţie, tabloul este complet. La rândul ei, Iulia a pescuit la crap, pe lacul Green Paradise, alături de un cuplu care împarte timpul liber şi pasiunea pentru pescuit-Ioana Dia şi Marius Bogos. Pe lângă cele câteva capturi remarcabile, care au spus „da” întâlnirii cu pescarii, am surprins, în direct, cel mai frumos „da” din emisiunea „Pescar hoinar”... despre ce este vorba, veţi vedea într-o nouă poveste cu şi despre pescuit.

Prezintă: Alex Bucur şi Iulia Popescu

Producător şi realizator: Ligia Baboş

 
„La Duel”, un nou show muzical la TVR 2. Adrian Enache și Emy Alupei aduc generațiile față în față

Adrian Enache și Emy Alupei dau startul unei confruntări muzicale între generații, într-un nou format de divertisment cu muzică live, invitați ...

„România face bine”: povești despre oameni care păstrează memoria vie

Joi, 24 septembrie, de la ora 20.05, Irina Luca îi invită pe telespectatorii TVR 2 la o nouă călătorie prin România oamenilor care construiesc, ...

KASOS - Farul Egeei. Sezon NOU

KASOS - Farul Egeei. Sezon NOU

publicat: marţi, 22 septembrie 2026

La jumătatea distanței dintre Creta și Rodos se află Kasos, probabil cea mai sudică și autentică dintre insulele arhipelagului Dodecanez. Departe ...

 

#tvr2