loader
Foto

Libertate şi democraţie! Ediţie „Născuţi în libertate”, de la Timişoara, la TVR 2

Cu siguranţă, de va fi nevoie, timişorenii ar apăra din nou cele două noţiuni: libertate şi democraţie! Luni, 16 decembrie, ora 22.00, reprezentanţi ai oraşului Timişoara (4 născuţi înainte de Revoluţie, 4 după Revoluţie) se întrec în competiţia de idei „Născuţi în libertate”, pe TVR 2!

 

Înaintea marii finale din 22 decembrie ar fi fost cu neputinţă ca la dezbaterile „Născuţi în libertate” să nu-i avem, chiar astăzi, 16 decembrie, în faţa telespectatorilor, tocmai pe reprezentanţii oraşului martir Timişoara. Luni seară, pe TVR 2, de la ora 22.00, elevii de liceu Ana Baciu și Bogdan Iatan, gazdele emisiunii, vor dezbate cu cele două echipe formate din reprezentanţii celor născuţi înainte şi după decembrie 1989, două noţiuni devenite sacre atât lor, cât si nouă: libertate şi democraţie. Cât de buni oratori se dovedesc reprezentanţii oraşului de pe Bega aflăm urmărind noua ediţie a emisiunii „Născuţi în libertate”, luni, 16 decembrie, de la ora 22.00, la TVR 2.

„În acea iarnă a anului 1989, zăpada se lăsa aşteptată. Peste întreaga ţară plutea o pâclă cenuşie, precum sufletele românilor căzuţi parcă într-o apatie generală fără de speranţă după strălucitorul CONGRES al IV-lea, la care cel mai iubit fiu al poporului fusese ales în unanimitate…”, ne aminteşte Ana Baciu despre momentele dinaintea izbucnirii Revoluţiei din decembrie 1989.

„Şi cu multe aplauze…şi urale. După nici o lună, din strălucitorul congres nu mai rămăsese nimic… doar câteva resturi de afişe plimbate de vântul rece de decembrie, pe străzile pustii şi murdare ale Bucureştiului”, completează Bogdan tabloul.

Atunci s-a întamplat ceva, a izbucnit o scânteie… mică, firavă…de libertate… într-un colţ îndepărtat, la Timişoara. Exact acum 35 de ani! Pe 16 decembrie 1989! Au încercat s-o strivească cu bocancii, cu tancurile, cu gloanţele… şi mulţi au murit la Timişoara. Românilor nu le venea să creadă... A apărut speranţa. Au avut curaj! Iar scânteia s-a transformat în flacără care a început să ardă în toate colţurile României. Aşa a început Revoluţia. Iar dacă timişorenii n-ar fi iubit atât de mult libertatea, fără frică de moarte, Revoluţia din Decembrie 1989 nu ar fi avut loc!

(w500) Ana Baciu

Concurenţii ediţiei de azi „Născuţi în libertate” sunt reprezentanţii oraşului Timişoara... 4 născuţi înainte de Revoluţia din 1989 şi 4 născuţi în libertate, adică după decembrie 1989. Iar cele două teme de astăzi, extrem de dragi timişorenilor, sunt despre libertate şi democraţie.

Elevii Andrei Gîrcoveanu şi David Saroși şi studenţii Otilia Ficard şi Bogdan Chiu formează echipa celor „născuţi în libertate”, iar profesorii Ana Maria Iacob, Florina Grecu, Cristian Hârjoi şi Gabriela Diaconu, psiholog, participă la dezbatere din poziţia celor născuţi înainte de 1989. Statul are dreptul să limiteze libertăţile individuale? Nesupunerea civilă este justificată într-o democraţie? Sunt temele pe baza cărora cei 8 concurenţi îşi vor construi discursurile argumentative. Ca şi până acum, cei trei membri ai juriului, antrenori ai echipei naţionale de debate a României, vicecampioană europeană, vor selecţiona şi în această ultimă ediţie câte un concurent, din cele două echipe, cu cele mai convingătoare argumente pro şi contra temelor discutate. Iar aceştia vor merge în Marea Finală din 22 decembrie 2024!

„Au trecut 35 de ani de libertate. Datoria noastră este să avem grijă de ea… Mai ales noi, cei Născuţi în libertate!”, subliniază cei doi tineri moderatori ai emisiunii de debate de la TVR 2. Acelaşi lucru e valabil pentru fiecare dintre noi.

(w882) Nascuti in

credit foto: TVR

 

23:30 Poarta Pangrati

*Calea de acces spre Tunelul Timpului, spre cei 70 de ani ai Televiziunii Romane. Emisiunea cu acelasi titlu va aduna personalitati ale Romaniei a caror viata a fost marcata de Televiziunea Romana , laolaltă cu romani de nota 10 ai prezentului, pe care TVR îi propune ca modele. Un show inedit, cu de toate, cu emotii si bucurii, transmis live, de luni pana joi, direct in strada, din fata celebrei Porti Pangrati a Televiziunii Romane.
Prezentatori : Marina Almasan, Costin Teodorescu, Florin Peste, Miruna Dascalu, Bogdan Vârsan.
Producatori : Marina Almasan, Andreea Baciu

(Reluare)

0:30 Comisarul Rex: aventuri la Viena

 
„Mâine începe azi”, pe TVR 2: Cifrele care ucid prejudecățile sau cum au demontat trei liceeni din Oradea stereotipurile despre români în Europa

Tinerii din echipa DATA OUT au dus România pe podiumul internațional al statisticii, folosind date concrete de la Eurostat pentru a combate ...

Premieră TVR 2. „Comisarul Rex” revine la Viena cu noi aventuri, mistere și nume mari ale cinematografiei europene

Din 13 noiembrie, de la ora 19:00, TVR 2 aduce pe micile ecrane „Comisarul Rex: Din nou la Viena”, cea mai nouă producție a celebrei francize ...

„Competiție de idei. Comunitate de creatori”. SuperBlog 2026, ediția 33

Competiția SuperBlog este în toi, iar provocările acestei toamne îmbină storytellingul, pe teme propuse de branduri din domenii diferite, cu ...

 

#tvr2