loader
Foto

Lavanda, planta care alungă insomnia

”Lavandula”, pe numele ei științific, include 47 de specii cunoscute de plante cu flori perene și ar proveni, se pare, din bazinul Mării Mediterane. Astăzi este cultivată mai ales în zonele uscate și calde, având o preferință pentru briza mării. Ea este rudă cu multe alte mirodenii, cum sunt menta, busuiocul, cimbrul și salvia.

 

Lavanda are o istorie de peste 2500 de ani și primele sale întrebuințări erau mai mult medicinale. Dacă în Egiptul antic planta era folosită în procesul de mumificare, în Roma antică băile publice erau parfumate cu ea. De altfel, numele provine din latinescul ”lavāre” (a se spăla). În Europa medievală, spălătoresele erau numite ”lavande”, ele puneau la uscat rufele peste tufele cu lavandă, pentru ca acestea să păstreze mirosul florilor. Lavanda era cultivată în Evul Mediu mai ales în grădinile mănăstirilor, alături de alte plante medicinale aromate.

În volumul The English Physician (1652), Nicholas Culpeper scria că două linguri de apă distilată din flori de lavandă îi ajută pe cei care și-au pierdut vocea, dar recomanda tratamentul și pentru ”patimile inimii și leșinuri.”

(w882)

În Londra secolului al XVII-lea, se spune, oamenii obișnuiau să își lege mici mănunchiuri de lavandă la încheieturi pentru a preveni bolile transmisibile.

Lavanda este astăzi apreciată pentru calitățile sale calmante, relaxante și este folosită pentru a trata hiperactivitatea, insomnia, durerile de cap, de dinți sau articulații. În plus, din lavandă se extrag uleiuri esențiale, folosite în industria parfumurilor. Este cultivată și ca plantă ornamentală, ca mirodenie, ca ingredient în industria farmaceutică și cea a produselor de îngrijire.

Provence, regiunea din sud-estul Franței, este renumită pentru cultivarea lavandei încă din Evul Mediu. În secolul al XIX-lea, ieșind din curțile mănăstirilor unde era cultivată doar ca plantă de leac, lavanda  căpăta un rol important în întreaga economie a regiunii. Dezvoltarea industriei parfumurilor a  impulsionat cultivarea lavandei pe suprafețe mari, mai ales la Valensole, unde solul și clima sunt ideale.

(w882)

Provence rămâne în topul producătorilor de lavandă din lume și, în fiecare vară, lavanda este personaj principal și sursă de inspirație în festivalurile, târgurile și evenimentele locale, promovând zona și produsele bazate pe această plantă miraculoasă.

Dincolo de frumusețea lor, câmpurile de lavandă din Provence se confruntă astăzi cu numeroase provocări, de la ravagiile făcute de cicade - insectele purtătoare de bacterii, până la concurență cu piața bulgară.

Am aflat cum este cu adevărat să te ocupi de cultivarea lavandei în Provence de la cunoscători, în reportajul ”Seniorii lavandei” (Les seigneurs de la lavande, Franţa-Germania, 2019) difuzat la TVR 2 luni, 9 septembrie, de la ora 11.

Realizator: Jean-Luc Nachbauer

Info: www.purefrance.com, highcountrygardens.com

Foto: Pixabay

 

 

 

 

 

22:00 Filmul de arta

* Tărâmul Făgăduinţei (Heaven's Gate-SUA, 1981)

Regia: Michael Cimino

Cu: Kris Kristofferson, Christopher Walken, Isabelle Huppert, John Hurt, Jeff Bridges

*Nominalizare la Premiul Oscar pentru scenografie

*Western, film de aventuri. Doi foşti absolvenţi ai Universităţii Harvard se reîntâlnesc după douăzeci de ani, în ţinutul Jackson din Wyoming, în 1890. Jim Averill (Kris Kristofferson) este şerif federal, în timp ce Billy Irvine (John Hurt), face parte dintr-o asociaţie a crescătorilor de vite, care se opune violent colonizării regiunii de către imigranţii europeni. Conflictul se adânceşte când fermierii îl angajează pe mercenarul Nathan Champion (Christopher Walken) să-i atace pe imigranţi, iar Champion şi şeriful Averill descoperă că mai au de dus o luptă: pentru dragostea aceleiaşi femei, prostituata Ella Watson (Isabelle Huppert).

0:50 Comisarul Rex: aventuri la Viena

 
Aventură în largul Mării Negre, alături de „Omul cu Branhii”, la „Pescar hoinar”, pe TVR 2

Duminică, 1 noiembrie, de la ora 10:00, „Pescar hoinar” îi invită pe telespectatorii TVR 2 într-o aventură spectaculoasă în largul Mării Negre. ...

„America decide. Bătălia pentru Congres” – Ediţii Speciale la TVR

Între 1 şi 4 noiembrie, Televiziunea Română acoperă evenimentul electoral din America prin Telejurnale, ediţii speciale, dezbateri şi programe ...

Romanian Creative Week 2026, dincolo de podium: TVR 2 dezvăluie culisele celui mai amplu eveniment dedicat industriilor creative

De la efervescența evenimentelor culturale din Capitală la spectaculoasele prezentări de modă din Studioul Pangrati al Televiziunii Române, TVR ...

 

#tvr2