loader
Foto

În numele Atenei: Bătălia de la Maraton

Docu-ficțiunea ”Au nom d’Athènes”, produsă de Fabrice Hourlier, este dedicată războaielor medice dintre greci și persani, de la începutul secolului al V-lea î.Hr.

 

Filmul, în două episoade, prezintă o serie de interviuri cu istorici specializați în perioada antică (Patrice Brun, Dominique Lenfant and Anton Powell) și reconstituiri de scene istorice din perioada războaielor medice, desfășurate între anii 500 și 448 î.Hr..

Episodul 1, despre Bătălia de la Maraton (petrecută în anul 490 î.Hr), urmărește etapele cele mai importante ale primului război medic. Această luptă a fost decisivă, marcând finalul primei invazii a perșilor în Grecia. Perșii au fost învinși și nevoiți să se retragă și, deși războaiele dintre persani și greci au continuat mulți ani, Bătălia de la Maraton a fost dovada clară că perșii nu erau de neînvins.

Dintre luptele duse de cele două armate, cea greacă cu Temistocle în frunte şi cea persană cu Xerxes, două s-au evidenţiat: cea de la Maraton, pe uscat, şi cea de la Salamina, pe mare.

Primul episod din docu-ficțiunea ”Pentru Atena” (Au nom d’Athènes, Franţa, 2012) s-a difuzat la TVR 2 luni, 23 septembrie, de la ora 20:02.

Realizator: Fabrice Hourlier

Cu: Jean-Pierre Michael, David Atrakchi, Marc Duret

Foto: Shutterstock/ Athena Statue

ACEST PROGRAM POATE FI VIZIONAT DE COPII ÎN VÂRSTĂ DE PÂNĂ LA 12 ANI NUMAI CU ACORDUL SAU ÎMPREUNĂ CU PĂRINŢII ORI FAMILIA (AP)

2:00 REVIZIE TEHNICA

6:00 E vremea ta!

E vremea ta să primesti date la zi despre vreme, climă şi schimbări climatice, ecologie șsi domenii conexe! 7 zile din 7 vei afla ştiri de pe glob, informaţii de la specialisti, sfaturi utile, previziuni astrologice, noutăţi din ştiinţă şi curiozităţi de pe glob, dar şi cum îti este influentată viata de starea vremii, problemele de mediu şi schimbările cllimatice.

Prezintă: Cristina Soare şi Andrei Bărbulescu

Responsabil realizare program: Cristina Dănilă

Producători: Cristina Dănilă, Alina Pagu

(Reluare)
 
„Mâine începe azi”, pe TVR 2: Cifrele care ucid prejudecățile sau cum au demontat trei liceeni din Oradea stereotipurile despre români în Europa

Tinerii din echipa DATA OUT au dus România pe podiumul internațional al statisticii, folosind date concrete de la Eurostat pentru a combate ...

Premieră TVR 2. „Comisarul Rex” revine la Viena cu noi aventuri, mistere și nume mari ale cinematografiei europene

Din 13 noiembrie, de la ora 19:00, TVR 2 aduce pe micile ecrane „Comisarul Rex: Din nou la Viena”, cea mai nouă producție a celebrei francize ...

„Competiție de idei. Comunitate de creatori”. SuperBlog 2026, ediția 33

Competiția SuperBlog este în toi, iar provocările acestei toamne îmbină storytellingul, pe teme propuse de branduri din domenii diferite, cu ...

 

#tvr2