Fiecare ediție „Drag de România mea!” presupune o muncă amplă de concepție, documentare și realizare pentru întreaga echipă a emisiunii TVR 2. L-am provocat pe Narcis Avădănei, realizator și scenarist, să ne vorbească despre munca din spatele unei asemenea producții, despre noul sezon, dar și despre propriul său parcurs profesional și artistic.

Un nou sezon al emisiunii „Drag de România mea!” începe sâmbătă, 19 septembrie, de la ora 20.00, la TVR 2. Peste 200 de ediții de gală, opt ediții speciale de Crăciun, șapte ediții speciale de Paște și șapte Revelioane cu tematici diverse se înscriu în palmaresul emisiunii care ajunge, în această toamnă, la cel de-al 17-lea sezon.

Sute de invitați au trecut prin platoul „Drag de România mea!”, iar Paul Surugiu-Fuego a realizat peste 400 de duete cu artiști și actori români din toate generațiile, în cei nouă ani neîntrerupți de difuzare la TVR 2. Dincolo de ceea ce telespectatorii văd pe micul ecran, fiecare ediție presupune o muncă amplă de concepție, documentare și realizare. L-am provocat pe Narcis Avădănei, realizator și scenarist al emisiunii „Drag de România mea!”, omul de la care pornește ideea și care, alături de întreaga echipă, o transformă în show-ul pe care telespectatorii îl văd la TVR 2, să ne vorbească despre munca din spatele unei asemenea producții, despre noul sezon, dar și despre propriul său parcurs profesional și artistic.

„Poetul cu pălărie”, așa cum este cunoscut, Narcis Avădănei este un produs al școlii ieșene de jurnalism și un neobosit slujitor al cuvântului de mai bine de 25 de ani. A absolvit Seminarul Teologic „Vasile cel Mare” din Iași, apoi Facultatea de Litere și Științe ale Comunicării, specializarea Jurnalism. Și-a continuat studiile cu un masterat la Școala Națională de Studii Politice și Administrative din București, în Comunicare Audio-Video.

A început să lucreze în radio încă din anii facultății, iar ulterior și-a construit o carieră în comunicare și relații publice, domeniu în care activează de peste 14 ani. Din 2018, este scenarist și realizator al emisiunii „Drag de România mea!”, contribuind, ediție după ediție, la construcția unui format care aduce împreună muzica românească, poveștile artiștilor și momentele de divertisment.

Dar Narcis Avădănei nu se oprește la televiziune. Scrie cu pasiune, transformând gândurile, emoțiile și tăcerile în cuvinte. Până în prezent, a publicat trei volume. Cel mai recent, „Al șaselea simț – Sufletul”, lansat anul trecut, îmbină proza și poezia într-o carte despre trăiri, emoții și universul interior.

Rep: „Drag de România mea!” revine la TVR 2 cu un nou sezon. Din perspectiva scenaristului, cum se construiește o ediție a emisiunii și care este firul care leagă invitații, muzica și poveștile într-un spectacol unitar?

Narcis Avădanei: Într-adevăr, din 19 septembrie, sâmbăta, de la ora 20.00, și duminica, de la ora 15.00, la TVR 2, începe sezonul 17 al emisiunii care a devenit, spun eu, o marcă înregistrată pentru Televiziunea Română, pentru publicul fidel și, desigur, pentru artistul Paul Surugiu-Fuego.

Rețeta ideală este să nu existe o rețetă. Au fost gale reușite care au pornit, din start, de la o idee precisă și unele care s-au reconfigurat și s-au legat pe parcurs. Firul ține de emoție, de dorința de a oferi mai mult decât superficial. Apoi, mai este și dorința de a îmbina lumi, de a îmbina generații, mesaje diferite, vechi și noi, trecut și prezent, cu mare atenție la ce se spune, ce se promovează, ce se cântă. Spre exemplu, la noi în emisiune, melodiile nu sunt alese întâmplător.

Foarte rar s-au făcut excepții, doar dacă artiștii erau în promovare sau acceptau să cânte unul dintre cântecele propuse, iar al doilea să le aparțină. Consider că sunt foarte importante, pentru publicul nostru, cântecul ales, mesajul propus, melodicitatea, sensibilitatea. Și, chiar dacă mi-am atras multe remarci de tipul „singura emisiune unde cântecele se impun”, am satisfacția că am oferit o paletă largă, că am adus și ritm, dar și emoție și că mereu am vrut să pun în evidență atât producția, cât și artistul în sine, care, de multe ori, nu este neapărat inspirat în a alege ce îl reprezintă cu adevărat.

Apoi, pentru a fi o poveste săptămânală unitară, încerc alăturări atipice, încerc să construiesc emoție, dar și umor, puțină relevanță, dar și bună dispoziție, o mică informație, câteva fraze pentru suflet, totul îmbrăcat în imaginea idilică a unui show de divertisment clasic. În cei peste opt ani, am avut o varietate de momente și mereu am încercat să le dau o nuanță elegantă.

Spre exemplu, am fost deseori „acuzați” că vorbim laudativ la adresa majorității personalităților care ne calcă pragul. Ei bine, rațional, povestea stă în felul următor: nu chemăm oameni, artiști, personalități, tineri în care să nu credem, care să ne fie impuși și pe care noi, ca echipă, să nu îi prețuim. Mai apoi, cred că pe nimeni nu-l dor gura, pixul, sufletul, ochii și rațiunea dacă spune vorbe mari despre oameni mari, care au făcut ceva și care, în urma lor, au sădit puțină lumină, chiar și doar un fir.

Mulți se vor duce și atunci vom vrea să le glorificăm trecutul. Mulți s-au și dus pe parcurs, iar la noi, la „Drag de România mea!”, a fost ultima lor apariție, una în care au fost apreciați și lăudați – Florina Cercel, Gabriel Cotabiță, Dorin Anastasiu, Tiberiu Ceia, Petrică Mâțu Stoian, Nicolae Sabău, Doina Păuleanu, Ileana Stana Ionescu, Alexandru Arșinel, Mihai Constantinescu, Benone Sinulescu, Horia Moculescu, Jolt Kerestely, Sanda Țăranu și mulți alții.

Rep: Ești și poet. Cât din sensibilitatea și limbajul poetului Narcis Avădănei se regăsesc în scenariile pe care le scrii pentru emisiune?

Narcis Avădanei: Mai tot. Mi-am dorit mereu să aducem și un fragment de emoție, astfel că toate edițiile noastre se deschid cu un îndemn, cu o lecție, cu o mică povestioară simplă, dar care să aibă o judecată de valoare. Mai apoi, melodiile alese au un strop de sensibilitate. Nu fac scenarii poetice, dar nici nu mă abat de la deviza care-mi guvernează și viața, și activitatea, aceea de a construi calitate, de a vorbi limba română cât mai corect cu putință.

Și, la propriu, noi am adus și poezia în spectacolul nostru de televiziune, asta pentru că, indiferent de ce ar spune cârcotașii, este nevoie de hrană pentru suflet, dincolo de divertisment. Vreau să cred că am eliminat componenta indiferenței din ceea ce facem noi și, chiar dacă nu reinventăm „roata unui nou univers”, măcar știm că suntem o mică piesă din ceea ce poate atrage atenția și poate schimba percepții!

Rep: Paul Surugiu-Fuego are un stil foarte personal de a comunica cu publicul. Cum se construiește, din scriitură, vocea prezentatorului? Cât este scenariu și cât este spontaneitate din ceea ce ajunge, în cele din urmă, pe ecran?

Narcis Avădanei: Vocea prezentatorului, care are o personalitate puternică, nu poate fi construită sau îngrădită, poate doar direcționată, pentru că el este, în sine, o forță artistică, ce are nevoie de libertatea cuvenită pentru a se manifesta așa cum simte. Chiar dacă fiecare ediție, încă de la primul sezon, este construită minuțios, cu atenție la fiecare detaliu, de la cuvânt și muzică până la subiect, prezentări, povești și desfășurare, mereu am preferat spontaneitatea și am păstrat mai tot ce a fost neprevăzut, ce a curs firesc. Și au fost multe astfel de momente emoționante care au rămas și pe care nici nu le-am regizat. În fond, eu creez mediul, atât pentru invitat, cât și pentru Paul, iar de acolo ei preiau și oferă publicului puțin din ceea ce sunt, din sufletul lor.

Nu ținem cu dinții de un scenariu absurd, dar nici nu ne abatem prea mult de la el. În schimb, spontaneitatea este cea care dă farmecul și pe care o păstrăm. Chiar și greșelile și ezitările au rostul lor. Iar cel mai bun exemplu este gala pe care o veți vedea în curând, în sezonul 17, cea dedicată în totalitate Loredanei Groza, care a făcut un supershow, trecând peste orice am fi putut planifica, dovedind, cu ajutorul lui Paul și al nostru, că este una dintre cele mai mari artiste ale românilor!

Un alt exemplu îl reprezintă aparițiile lui Gabriel Nebunu din acest sezon, pe care le-am gândit împreună cu regizorul artistic Dan Manoliu și producătorul TVR Codruța Prunariu. Au pornit de la concept și, prin spontaneitate, au devenit momente de neuitat, pe care publicul le va savura.

Rep: Emisiunea vorbește despre România prin muzică, artiști, tradiții, nostalgii, dar și prin povești contemporane. Cum reușești să păstrezi acest echilibru și să aduci, sezon după sezon, perspective noi asupra unei teme atât de generoase?

Narcis Avădanei: Nu e simplu deloc, deși poate așa pare pentru unii, dar cine nu a „croșetat” vreodată la munca de producție efectivă nu are cum să știe cu exactitate cât este de dificil. De ce? Pentru că lucrăm cu artiști, iar aceștia, de multe ori, sunt dificili, sunt greu de convins, de adus, de pus în evidență.

Echilibrul vine din răbdarea de a sta și de a planifica totul cu mult timp înainte, de a munci ulterior la montaje, alături de producătorul TVR Codruța Prunariu, jurnalistele Adina Toderașcu și Andreea Baciu și editorul Andrei Popescu. Îmbinarea tuturor componentelor a fost și cheia succesului, aducând câte puțin pentru fiecare și dând naștere diversității. Am povestit despre un ieri aparte, despre un azi care are idoli și despre un mâine care va arăta bine prin tineri talentați.

România nu-i perfectă, dar are și motive de mândrie, variate. Iar noi le aducem în față. Am creat o voce, un spațiu de manifestare, o lume, o comunitate mare și unită. Și am adus mulți, foarte mulți artiști din Republica Moldova, pe care aici, în România, îi vedeți și îi ascultați doar la noi.

De la un sezon la altul, am analizat punctele forte ale producției noastre și punctele mai puțin bune și am încercat să evoluăm, să inovăm, să venim cu noutăți, exclusivități și surprize, cu rubrici noi, schimbări de imagine și reinventări vizuale.

Rep: Care este cea mai mare provocare pentru un scenarist după atâtea sezoane: să găsească povești noi, să surprindă publicul sau să spună într-un mod nou povești și emoții care ne sunt deja familiare?

Narcis Avădanei: Provocarea este aceea de a menține standardul la fel de sus, de a nu face compromisuri și de a nu plictisi. Vreau să cred că reușim asta, mai ales că ceea ce facem este o muncă de echipă.

Aducerea noului, care să suscite interesul și care să nu alunge publicul, ci să îl păstreze, este destul de dificilă într-o țară care vrea altceva decât ceea ce oferim noi. De surprins nu e foarte greu, dar de surprins elegant e aproape imposibil, într-o televiziune în care s-a spus și s-a văzut deja totul, în toate sensurile posibile.

Dar încercăm să prezentăm personalitățile într-o altă cheie, să scoatem în evidență alte laturi, cu alte muzici. Uneori iese mai bine, alteori mai puțin, mai ales că noi filmăm întregul sezon într-un singur calup.

Rep: Ai spus în nenumărate rânduri că ești un produs al Televiziunii Române. Ce a simțit puștiul care privea programele TVR când a pășit pe aceste holuri și ce-ți dorești pentru TVR la împlinirea celor 70 de ani?

Narcis Avădanei: A simțit împlinire, responsabilitate și dorința de a dovedi că prezența aici nu este ceva de moment. Și iată că au trecut opt ani în care am făcut performanță la TVR, de la emisiuni care rămân în arhivă până la Revelioane, ediții de sărbători, povești în exclusivitate și multă muncă depusă cu drag, cu seriozitate și cu mare atenție față de locul în care mă aflu și în care am șansa să scriu povești pentru cândva sau povești despre ieri, pentru lumea care ne privește uneori circumspect, alteori cu mai puțină apreciere și, alteori, cu mare indiferență.

Sunt un produs TVR pentru că, involuntar, m-am format cu mai toate programele din anii ’90, de la divertisment la programe educative sau sociale. Priveam, alături de bunica mea, la Iași, la un televizor alb-negru, într-o primă fază, apoi color, emisiuni precum „Teleenciclopedia”, „Școala Vedetelor”, „Ba da, ba nu”, „TipTop Minitop”, „Robingo”, „Memorialul durerii”, „Surprize, surprize”, „Cu ochii-n 4”, „Recurs la morală”, „Ploaia de stele”, „Tezaur folcloric”, „Garantat 100%”, „Doar o vorbă să-ți mai spun” și multe, multe altele, de la festivaluri și concerte până la transmisiuni sportive importante.

Și TVR devenise locul acela sacru, cu mari nume și profesioniști, în care mi-aș fi dorit să pot crea, la un moment dat, emoții. Și iată că s-a îndeplinit! Îmi doresc ca Televiziunea Română, la cei 70 de ani ai săi, să aibă locul pe care-l merită pe piața media și în societate! Asta nu ține numai de ea, ci și de public, de societate, de manipulările unor răuvoitori și de dorința publicului de evoluție.

Pentru că se poate spune orice, dar nu și că TVR nu oferă calitate, tot soiul de programe educative, de divertisment, programe esențiale, de la care oamenii au de învățat. Dar oamenii preferă, de mult prea multe ori, altceva!

Rep: Ai lansat trei volume până în prezent și scrii periodic în diverse publicații. Care sunt sursele de inspirație ale „poetului contemporan cu pălărie” și ce surprize ai pentru perioada următoare?

Narcis Avădanei: Scrisul mi-e libertate, îmi este poartă către un cunoscut-necunoscut, o refulare, o împlinire. Sunt copilul fără libertate. Sunt acel zmeu aruncat în vânt, dar ținut mereu la sol, la limita dintre vânt și soare, dintre văzduh și gardurile vecinilor, în care mai mereu mă prind și cer ajutor pentru a ieși din împletucire.

Într-o lume a libertăților depline, care a evoluat, cumva, mai mult sau mai puțin, împreună cu mine, cu anii mei, cu temerile mele, cu lumea toată, e paradoxal să fii un liber încătușat, într-o închisoare a jurămintelor, o pușcărie a iubirii, dar fix aia care-i mai mult școală de corecție. Libertatea mea e intruzivă, e lipsită de rațiune și parcă lasă urme mult mai adânci decât în mod normal.

Inspirația este în ceea ce simt, în ceea ce trăiesc, în ceea ce vreau să trăiesc, între imaginar și concret, în toate întâlnirile și durerile mele. Suferința este inspirație. Sunt poetul care ascunde-n pălăria sa multă lumină. Sunt omul veritabil, cu străluciri, dar și cu multe umbre, care n-a ezitat să-și pună întrebări și care a străbătut anii aceștia prin frumos și durere, cu inteligența la purtător, salvându-și de fiecare dată sufletul prin libertatea scrisului.

Sunt cum alții nu m-au vrut, cum unii nu își închipuie, cum alții m-au format și vreo câțiva m-au transformat. Sunt complex de simplu și, totuși, atât de complicat. Iar din toate aceste frământări rămâne scrisul. Cel pe care l-am pus, de când eram de-o șchioapă, în tresăriri pe coală albă, în eseu, în vers sau în cântec.

Perioada care vine aduce, pe lângă multele proiecte pe care le am și în care sunt implicat – emisiune, concerte, evenimente, activități, proiecte, campanii, cântece noi –, și un nou volum de versuri și proză. Acesta este în lucru și va apărea în anul 2027, fiind un manual de iubire pentru cei care mai simt sau mai vor să o facă!