La Baia Sprie, exploatarea de plumb şi cupru a devenit după 1952 colonie de muncă forţată pentru deţinuţii politici. Silicoza, bolile de plămâni şi de inimă făceau oricum ravagii, dar regimul de teroare şi înfometare impus de Zoltan Szabo prin ajutoarele sale au desăvârşit exterminarea.
De profesie lăcătuş mecanic, Zoltan Szabo a absolvit patru clase primare şi patru clase profesionale, iar din 1948 a devenit membru al PCR. După cursurile MAI de nouă luni făcute la Oradea, Szabo urcă treptele Securităţii, iar în 1956 este avansat căpitan, pentru ca din 1964 să fie înaintat în gradul de locotenent colonel.
Jurământul lui este ca asemănător cu al celora care au îmbrăcat hainele Securităţii: „jur să urăsc din tot adâncul fiinţei mele pe toţi duşmanii patriei şi ai poporului muncitor”.
Prin zelul lui, colonia de la Baia Sprie a fost numită „hruba dracilor”, iar în interviul luat de Lucia Hossu Longin, fostul comandant spunea că „faţă de Dumnezeu, eu am conştiinţa curată. Nu am făcut rău ce-am făcut, numai bine acolo”. „Împuşcat nimeni n-a fost. E o miciună mare pentru că n-a fost împuşcat nimeni”.
La o normă de muncă de 10 metri cubi în subteran, comandantul Szabo a redus raţia de pâine de la un kilogram 250 de grame pe zi la 300 grame, adică mai puţin de un sfert faţă de cât se dădea înainte.
În cele 14 orizonturi de muncă, căldura infernală şi praful de silicogen au făcut ca deţinuţii să lucreze în pielea goală. Puţini au ieşit vii din această colonie a morţii. Cei care supravieţuiau condiţiilor din subteran trebuiau să le înfrunte apoi pe cele de la suprafaţă: bătaia, izolarea şi carcera.
Izolarea în celule de penitenciar mergea până la şase luni, iar la capitolul carcere, acestea erau două cuşti de 50/50 cm, căptuşite cu sârmă ghimpată, şi alte şase de 40/40 cm, unde deţinuţii erau închişi chiar şi săptămâni de-a rândul.
***
Seria Torţionarii
În 2013, emisiunea „Memorialul durerii” a difuzat seria „Torţionarii” – formată din opt episoade, în care au fost prezentaţi opt „torţionari” ai sistemului represiv comunişti. Printre aceştia, s-au numărat Liviu Borcea, comandant al coloniilor de muncă de la Capul Midia; Vasile Ciolpan, director al penitenciarului Sighet, Zoltan Szabo, comandantul lagărului de la Baia Sprie sau Gheorghe Crăciun, comandant al penitenciarului din Aiud.
„Cu toţi aceşti călăi m-am întâlnit personal pe tot parcursul „Memorialului Durerii”. I-am filmat cu aprobarea lor şi nu cu camera ascunsă. Credeţi că erau nişte mieluşei? Nu. Mai degrabă aceiaşi zbiri, aceiaşi fuhreri de odinioară, aceleaşi brute obişnuite să vorbească fariseic despre faptul că ei şi-au făcut datoria patriotică faţă de duşmanii clasei muncitoare. Şi mai ales că au conştiinţa curată”, spunea Lucia Hossu Longin.
