„Teatrul nu poate schimba lumea dar teatrul, reunind plăcerea şi responsablitatea, îi poate servi de alertă spectatorului’’, spune George Banu, invitatul Danielei Zeca Buzura în ediția de sâmbătă, 16 octombrie, de la ora 10:00.
„Etern divizat, măcinat între ceea ce Georges Banu însuşi a numit iubire şi neiubire de teatru, o neiubire niciodată nici categorică, nici definitivă, de aici şi evadările sale în pictură, evadări care, nu ştiu cum se face, dar s-au întors la teatru, căruia i-a analizat şi grandorile, şi miniaturile. Georges Banu a fost, este un mare călător’’ spune prietenul său, criticul literar Mircea Morariu.
Georges Banu este membru de onoare al Academiei Române şi laureat în 2014 al Marelui Premiu al Academiei Franceze. S-a apropiat de lumea spectacolului cu o fascinaţie de care foarte puţini critici de teatru o pot practica. Făcând parte din fenomen şi nu din afara lui, George Banu este o altă faţetă a spectacolului de pe scenă. Apropiat de actori şi regizori, a avut privilegiul de a cunoaşte toate tendinţele şi experimentele teatrului contemporan. Şi pentru că este dublat de un scriitor cu mult har, Georges Banu a consemnat în caietele sale multe dintre întâlnirile memorabile ce nu au fost deloc puţine. A scris nu numai cărţi despre istorie, memorialistică şi critică teatrală ci şi eseuri şi un număr impresionant de cronici. Volumele sale – traduse în mai multe limbi - dedicate unor regizori ca Peter Brook, Tadeusz Kantor, Antoine Vitez sau Krzysztof Warlikowski, culegerile de dialoguri şi texte despre cele mai semnificative personalităţi ale scenei, invitaţiile la festivalurile de teatru, toate acestea lasă o urmă semnificativă asupra ultimilor 50 de ani din evoluţia spectacolului.
’’Teatrul... este clipa de neuitat. Ea e darul scenei! Emblema de neşters a efemerului’’ spune Georges Banu, cu convingerea aceluia pentru care a fi alături de actori, regizori şi spectatori este emoţia pentru care merită să trăieşti.
Călător universal în lumea teatrului, Georges Banu s-a dovedit a fi un interlocutor desăvârşit. Erudiţia sa impresionează, fără discuţie. Bucuria de a privi, de a citi, de a merge la spectacole este dublată de darul şi harul întâlnirii cu oamenii. Firea sa domoală, analitică, plăcerea de a se lăsa dus într-o conversaţie care avansează fără contradicţii, expunând mereu cu precizie o convingere fermă fără a obstrucţiona însă opinia celuilalt a fost un exerciţiu pe care l-am savurat pe deplin, atât de mult mi-a lipsit în vremea din urmă.
Impresionantă disponibilitate de împărtăşire a experienţei personale nu numai de viaţă ci şi de meserie. Nu este de mirare că este unul dintre cei mai iubiţi şi apreciaţi profesori de la Sorbona. Cu toată această morgă universitară şi notorietatea de care se bucură în lumea teatrului, Georges Banu este un om care ştie să se bucure de viaţă. Nu refuză niciodată o întâlnire cu prietenii, la o ceaşcă de cafea sau un vin bun, la repetiţii sau revederi peste ani la cele mai prestigioase festivaluri ale lumii. Peste tot este invitat, recompensat cu recunoaştere şi cu prietenie, indiferent de meridian.
Este membru de onoare al Academiei Române şi laureat în 2014 al Marelui Premiu al Academiei Franceze. A fost onorat cu multe premii dintre care amintim premiul pentru ’’Opera omnia’’ al revistei ’’Observator cultural’’, premiul de excelență UNITER și premiul fundației ’’Anonimul’’. A primit titlul de Doctor ’honoris causa’ al mai multor universități europene. Este un colaborator permanent al festivalurilor de teatru de la Avignon, Sibiu, București, Craiova şi scrie lunar rubrica ’’Scena lumii’’ în revista ’’Dilema veche’’. A venit la Bucureşti pentru lansarea uneia dintre cele mai recente apariţii editoriale şi, cu acest prilej, l-am invitat să ne fie alături la Mic Dejun cu un Campion. A venit, aşa cum ne-am aşteptat, cu o tolbă plină cu cărţi pe care nu ne-am putut opri să nu le răsfoim pe îndelete.
Ni s-a părut mai mult decât oportun să ne întâlnim cu domnia sa într-un moment atât de greu pentru noi toţi. Pentru că este un antidot la tristeţe şi pentru că ne era dor de o revedere cu adevărat caldă şi preţioasă. ’’Pe ’scena lumii’, plăcerea provine din bucuria clipei și din caruselul neobosit al vieții’’ – George Banu.
Şi pentru că ştim cât de mult este îndrăgostit de pictură, l-am purtat – cu gândul şi prin intermediul unor filmări mai vechi - prin sălile Muzeului de Artă al României, să revedem împreună cele trei mari tablouri ale lui El Greco din colecţia acestui muzeu.
Portret de artist: Doménikos Theotokópoulos (pseudonim: EL GRECO 1541 – 1614) - un artist controversat pentru epoca în care a trăit, pentru a fi recuperat abia la începutul secolului al XIX-lea. El Greco şi-a început pregătirea artistică în Creta natală, la şcoala iconarilor care păstrau canoanele bizantine tradiţionale în pictura religioasă. A plecat apoi în Italia unde a fost puternic influenţat de Tizian, Tintoretto şi Veronese. A urmat apoi Spania, patria catolicismului fervent unde a şi rămas până la sfârşitul vieţii. Această dualitate, apartenenţa la o lume de o profundă spiritualitate ortodoxă şi apoi, emigrarea în spaţiul catolicismului pragmatic şi expansiv, au făcut din El Greco – ’’Grecul’’ un artist de o vastă şi rafinată cultură, o personalitate complexă ca trăire şi atitudine.
Ceea ce-l distinge pe El Greco de ceilalţi confraţi contemporani, şi ceea ce l-a făcut atât de neînţeles, era maniera sa atât de personală şi de neobişnuită de a picta: tuşa spontană, aproape impresionistă, cromatica de o extraordinară bogăţie de tonuri şi nuanţe, contrastele foarte puternice, dinamica şi tensiunea compoziţiilor ce au anticipat, genial, modernismul şi dramatismul curentului expresionist al epocii moderne. Această inadecvare la epoca în care a trăit a marcat profund tragismul destinului personal şi vizionarismul creaţiei sale.
Tablourile pe care le putem admira astăzi la Muzeul Naţional de Artă al României: ’’Adoraţia păstorilor’’ – o compoziţie monumentală ce a făcut parte iniţial din altarul Colegiului Dona Maria de Aragon, din Madrid pictată de El Greco între 1596 - 1600; ’’Martiriul Sf. Mauriciu sau martiriul celor zece mii de tebani’’ comandat de Regele Filip al II-lea, cu o semnificaţie strâns legată de ofensiva catolică împotriva tendinţelor eretice a fost realizat de pictor în jurul anilor 1600 – 1606 şi ’’Logodna fecioarei Maria’’, 1612 – 1614, o lucrare privită ca un mesaj simbolic la reacţia Bisericii Catolice împotriva Reformei şi, se pare, ultima pictată de El Greco - provin dintr-un nucleu de nouă piese ce au aparţinut Colecţiei Regelui Carol I, cel care a fost într-adevăr un vizionar cultivat pasionat de pictura veche ce ilustrează scenele biblice din Vechiul Testament. El a cumpărat pe o sumă modică tablourile de El Greco, care acum sunt piese de o extrem de mare valoare.
Recomandarea de lectură nu putea fi decât din recolta, atât de bogată, a scrierilor lui George Banu despre teatru, şi nu numai care se găsesc pe raftul Librăriri Cărtureşti. Iată-le: 1.’’Povestirile lui Horatio. Portrete și mărturii ale maeștrilor scenelor europene’’ ce dezvăluie identitatea secretă a acestor ’’prinți’’ ai scenei pe care, de-a lungul mai multor decenii, i-a frecventat George Banu, Editura Tracus Arte, 2021; 2.’’Parisul personal. Autobiografie urbană’’, în care, ’’cu talent şi emoţie, el recompune aici drumul ce i-a permis să descopere şi să creeze un "Paris personal" în sânul celebrului oraş’’, fotografii de Mihaela Marin, Editura Nemira, 2013; 3. ’’O lumină în inima nopții’’ - George Banu scrie despre o istorie ce se conjugă la prezent doar privind spre trecutul fastuos al saloanelor de altădată, luminate de candelabrele maiestuoase, a căror splendoare frapează și astăzi, Editura Nemira, 2021; 4. ’’Teatrul și spiritul vremii’’ – ’’Pe Georges, cel mai bine îl definește un termen simplu: omul-teatru. Un om făcut din teatru și purtat de teatru… el nu doar iubește teatrul, ci participă la teatru. Este un spectator implicat’’ spune Laurent Gaudé, Editura Junimea, 2021; 5. ’’Viață și teatru pe scena lumii’’ – ’’Un periplu prin universul spectaculos al scenei contemporane’’, Editura Polirom, Colecția Ego-Grafii, 2021; 6. ’’Parisul personal. Familia din Rivoli 18’’ – ’’prin intermediul căruia ni se permite o neaşteptată călătorie printre figurile pictate ce-i sunt intime şi pe care, imaginar, le animă’’, fotografii de Mihaela Marin, Editura Nemira, 2016; 7. ’’Parisul personal. Casa cu daruri’’ - George Banu îşi continuă călătoria în a doua parte a seriei ’Parisul personal’, trecând de la exteriorul oraşului la interiorul ’’casei cu daruri’’, a cărei cartografie afectivă o reconstituie, fotografii de Mihaela Marin, Editura Nemira, 2015 şi o monumentală trilogie apărută la Editura Nemira în 2018: 1. ’’Pagini alese. George Banu volumul 1: Eseuri’’ (Memoriile teatrului. Livada de vișini, teatrul nostru. Japonia, imperiul teatrului. Scena modernă. Iubire și neiubire de teatru) – ’’O galerie de ‘mitologii’ ale scenei moderne, de ‘miniaturi’ completează această panoramă a teatrului de ieri şi de azi’’ / 2. ’’Pagini alese. George Banu volumul 2: Studii’’ (Roșu și aur. Scena supravegheată de la Shakespeare la Genet. Dincolo de rol sau actorul nesupus. Cehov, aproapele nostru) – ’’Autorul schiţează portrete de artişti şi admiră actori unici, care se exprimă ‘dincolo de rol’, reuniţi într-un pasionat şi nostalgic voiaj în spaţii şi texte, pe fondul unei permanente intimităţi cu teatrul ca dublu al vieţii’’ / 3. ’’Pagini alese. George Banu volumul 3: Mărturii’’ (Uitarea. Odihna. Ultimul sfert de secol teatral. Parisul personal – Autobiografie urbană. Parisul personal - Casa cu daruri. Monologurile neîmplinirii) – ’’Mărturii entre-deux, între artă şi existenţă, la George Banu niciodată definitiv disociate’’.
Un articol de Ileana Ploscaru Panait
Difuzare TVR2: sâmbătă, 16 octombrie 2021, ora 10:00
Reluare TVR2: luni, 18 octombrie 2021, ora 8:00
Difuzare TVR3: duminică, 17 octombrie 2021, ora 7:55
Difuzare TVRI: sâmbătă, 23 octombrie 2021, ora 8:00
Difuzare TVRM: sâmbătă, 23 octombrie 2021, ora 7:00
