Vă propunem actori îndrăgiţi şi un dramaturg român mereu contemporan - I.L.Caragiale, cu ale sale schiţe. Luni, 17 aprilie, la TVR 2, de la ora 16:40, sâmbătă, 22 aprilie, la TVR MOLDOVA, de la ora 16.00, şi în 23 aprilie, de la ora 22:00, la TVR 3.

Casa de Producţie TVR vă dorește să aveți sărbători liniștite, cu pace, împăcare și lumină!

Vă mulţumim că ne sunteţi alături și că sprijiniţi promovarea unui produs cultural la care ținem enorm cu toții - TEATRUL NAȚIONAL DE TELEVIZIUNE.

În distribuție : Marin Moraru, Marcel Anghelescu, Victor Moldovan, Mișu Fotino, Sandu Sticlaru, Radu Beligan, Aimée  Iacobescu, Coca Andronescu, Stela Popescu

Regia: Sică Alexandrescu

Redăm mai jos un fragment dint-un articol semnat de Monica Andrei, în Ziarul Metropolis.

Sică Alexandrescu s-a născut la 15 august 1896, la București. Pe lângă montările memorabile aflate astăzi prin arhivele Radioului şi Televiziunii Naţionale, regizorul a scris trei cărţi de întâmplări şi amintiri din teatru: „Un comediant şi-o fată de familie”, „Tovarăşul meu de drum, tutunul!”, „Un drum în teatru”. Astăzi, teatrul din Braşov îi poartă numele. (…)

Sică Alexandrescu este regizorul care, la 17 septembrie 1948, anunţa pe afişul Teatrului Naţional din Bucureşti premiera cu spectacolul „O scrisoare pierdută”, în distribuţia: Marcel Anghelescu (Ghiţă Pristanda), Costache Antoniu (Cetăţeanul turmentat), Niki Atanasiu (Nae Caţavencu), Radu Beligan (Agamiţă Dandanache), Nicolae Brancomir (Iordache Brânzovenescu), Alexandru Critico (Ştefan Tipătescu), Ion Finteşteanu (Tache Frafuridi), Ion Ulmeni (Zaharia Trahanache), Eugenia Zaharia (Zoe Trahanache). Scenografia şi costumele erau realizate de W. Siegfried. Alexandru Giugaru avea să apară mai târziu în rolul „Trahanache”, la premiera din 22 iunie 1956, când rolul lui „Tipătescu” era jucat de Constantin Bărbulescu, iar rolul „Zoe” era interpretat de Cella Dima/ Elvira Godeanu.

După un an, în 18 septembrie 1949, se reprezenta în premieră „O seară la Union”, cu o adaptare scenică realizată de Sică Alexandrescu, unde îi distribuia pe Costache Antoniu, Eugenia Popovici, Ion Finteşteanu, Birlic ş.a., mulţi dintre ei în travesti. Birlic era, de exemplu, o duduie. După 13 ani, în 1962 (la semicentenarul morţii lui Caragiale), când regizorul avea să reia „O scrisoare pierdută” (cu Carmen Stănescu în rolul „Zoe”) îl distribuia pe Birlic în rolul „Coanei Efimiţa” din „Conu’ Leonida faţă cu reacţiunea”. Partener îi era Alexandru Giugaru.

În 1951 (25 aprilie), iese la rampă „D’ale carnavalului” cu: Marcel Anghelescu (Iordache), Niki Atanasiu (Nae Girimea), Radu Beligan (Catindatul), Cella Dima (Didina Mazu), Carmen Stănescu şi Maria Voluntaru (Miţa Baston), Grigore Vasiliu-Birlic (Crăcănel), I. Horaţiu (Un ipistat), Maria Grecescu (O mască).

Un an mai târziu, pe 4 februarie 1952, montează „O noapte furtunoasă”, cu distribuţia: Marcel Anghelescu (Nae Ipingescu), Alexandru Giugaru (Jupân Dumitrache), Silvia Dumitrescu (Veta), Eugenia Popovici (Ziţa), Radu Beligan (Rică Venturiano), Niki Atanasiu (Chiriac), Ion Ciprian şi Constantin Dinescu (Spiridon). După mai puţin de o lună, scoatea la rampă spectacolul „Momente”, semnând dramatizarea şi regia; muzica de scenă de Emil Bobescu, unde jucau actorii: Marcel Anghelescu, Radu Beligan, Mircea Demetriad, Alexandru Diaconescu, Cella Dima, Ion Finteşteanu, Al. Giugaru, Niculescu-Buzău, Birlic. (…)

Radu Beligan: „Sică Alexandrescu se trezea în primele ore ale dimineţii şi până noaptea târziu nu mânca, nu bea şi nu visa decât teatru. Teatrul era la el o necesitate atât de obsesivă cum e foamea, setea sau dragostea. S-a născut în teatru, a trăit în teatru şi a murit cu mâna pe condei, lucrând la punerea în scenă a piesei cu care trebuia să deschidă noua sală a Teatrului Naţional din Bucureşti. Imaginea lui coincide în memoria mea afectivă cu această putere neobosită de muncă. Avea vocaţia creaţiei, neastâmpărul căutării, voluptatea construcţiei. Îmi amintesc nopţile de iarnă din strada Precupeţii Vechi când lucram la pregătirea acelui extraordinar care a fost <>, nopţile de vară la Eforie, când asistam ca învăţăcel uimit de magicianul maestru la redactarea caietului de regie al <>, zilele de la Predeal, în timpul războiului, când teatrele erau închise, dar noi traduceam piese pentru proiectele care aglomerau agenda lui încărcată. Îl văd la arlechin, la Teatrul „Sarah Bernardt” urmărind cu inima bătând la carotidă spectacolul cu piesa lui Caragiale, care a uluit publicul.”

Florin Piersic: „A format generaţii aurite de slujitori ai scenei, a clădit un secol de teatru românesc. Deschid cortina şi nu-l mai văd, deschid fereastra şi nu e nicăieri, nici în lume, nici printre coloane. Nu-mi pot refuza mândria, norocul şi şansa mea eroică de a fi cunoscut, de a fi fost cel care încă de la spectacolul de absolvire al Institutului de Teatru cu <> să fiu tras de o parte de Sică şi lovit peste obraz, pentru ca mai târziu, colegii <> să-mi spună, că acest gest era, de fapt, ceva rar, dar semnificativ, însemnând dragoste, simpatie, preţuire.

Câţi aşteptau această palmă? Nu pot uita turneul cu <<Şoarecii>> la Braşov, când seara am găsit în cabină pe măsuţa de la machiaj, o scrisorică, o ciocolată, o cafea, lăsate acolo de maestrul Sică. Să mă consider numai elevul lui, dar de ce numai atât? De ce n-aş recunoaşte că sunt ca un fiu al lui? Stau înalt şi drept, am pentru tine această floare albă şi-ţi promit să ţi-o ridic în fiecare seară în rugăciunile mele, ca să-ţi fie lumină şi să-ţi fie somnul frumos!” (Revista „Cinema”, 1973)

Carmen Stănescu: „Am lucrat cu marele om Sică Alexandrescu. Nu dădea niciodată greş când încredinţa un rol unui actor. Era un iscusit culegător de talente, pe care ştia să le pună în valoare. Îl adoram şi adoram repetiţiile cu el, datorită hazului coleşitor cu care împodobea orice indicaţie. Îmi amintesc ce mult aprecia maestrul Sică gluma de bun-gust, chiar atunci când repetiţia era întreruptă de către unul din aşii gagurilor şi al bancurilor, cum era Birlic, de exemplu. Ei bine, toată repetiţia ce urma era presărată cu râsetele noastre de aducere aminte a acelei năzbâtii spuse sau făcute de uluitorul mare comic. Câteodată îl scoteam din sărite pe maestrul nostru drag şi atunci pur şi simplu ne cârpea - avea o plăcere să-i tragă pumni lui Marcel Anghelescu, care era de-o robusteţe demnă de invidiat. Mă întrebam cu groază ce ar fi fost să-i aplice acelaşi tratament lui Radu Beligan.”

Maestrul Sică avea grijă de actori ca de copii lui şi îi răsfăţa. În turneele numeroase de peste hotare sau din ţară se mândrea cu noi, prezentându-ne oficialităţilor, observând să nu ne lipsească nimic, să fim bine cazaţi, să ne putem odihni în cele mai bune condiţii, ştiind ce efort trebuia depus şi ce emoţii ne consumau în înfruntarea grelelor spectacole.

Ca pe mulţi actori pe care i-a iubit, maestrul Sică nu m-a abandonat nici o clipă, acordându-mi preţuirea lui şi dăruindu-mi cu toată încrederea roluri după roluri pe scenă şi în film.” (Carmen Stănescu - „Destăinuiri”)

Program de difuzare:

TVR 2: luni, 17 aprilie, ora 16.40

TVR MOLDOVA: sâmbătă, 22 aprilie, ora 16.00

TVR 3: duminică, 23 aprilie, ora 22.00

***

Teatrul Național de Televiziune este un proiect Casa de Producție TVR, difuzat pe canalele TVR și online pe TVR+.

Producător coordonator: DEMETER András István