loader
Foto

Galerie foto

Festivalul „Alfabetul Convieţuirii” - o sărbătoare a tradiţiilor şi a bucuriei

Ediţia aniversară a evenimentului ce promovează cunoaşterea şi valorificarea patrimoniului cultural al minorităţilor naţionale va avea loc între 29 septembrie şi 1 octombrie, la Ploieşti. Telespectatorii TVR intră în atmosfera festivalului prin intermediul emisiunilor „Convieţuiri”, de la TVR 1, şi „Kalimera”, de la TVR 2.

 

Unul dintre cele mai așteptate evenimente culturale ale minorităţilor naţionale din România, ce atrage anual la Ploieşti mii de vizitatori şi sute de artiști, ajunge anul acesta la ediţia cu numărul 10. Derulat sub egida Administraţiei Prezidenţiale în perioada 29 septembrie - 1 octombrie, festivalul „Alfabetul Convieţuirii” prezintă patrimoniul cultural, obiceiurile și spiritul creativ al multor etnii. Echipa redacţiei Alte minorităţi a Televiziunii Române va fi prezentă la festival, aducând telespectatorilor cele mai frumoase momente ale acestuia, într-o ediţie specială „Convieţuiri”, la TVR 1 (miercuri, ora 15.00), precum şi în ediţiile viitoare ale emisiunii bilunare „Kalimera”, de la TVR 2 (luni, ora 13.00).

(w882)

(w882)

Menit să încurajeze dialogul intercultural, respectul pentru moştenirea şi obiceiurile fiecărei rase, religii şi credinţe, festivalul interetnic debutează vineri, 29 septembrie, la ora 16.00, în Sala Coloanelor a Palatului Culturii din Ploieşti, cu ceremonia deschiderii oficiale. Cu acest prilej, va avea loc vernisajul expoziţiei „Mythoplasies - Noi mitologii” a pictorului Gabriel Grama, ale cărui lucrări realizate în Grecia reprezintă o exprimare a preocupărilor contemporane din perspectiva tradiţiilor, a mitologiei şi a amintirilor personale. Programul primei zile de festival va cuprinde şi parada costumelor tradiţionale, cu defilarea ansamblurilor participante.

(w882)

Timp de trei zile, vor evolua pe scena festivalului peste 900 de artişti, ansambluri invitate din ţară şi din străinătate, care vor susţine pe scenele de pe bulevardul Independenţei din Ploieşti o multitudine de activităţi cultural-artistice: spectacole de muzică şi dans, coruri, standuri de prezentare, creaţii ale meşteşugarilor, tradiţii. Nu mai puţin de 50 de ansambluri și soliști consacraţi din România și Grecia vor încânta publicul prezent, dar şi telespectatorii TVR. Pe lângă spectacole, prezența standurilor de prezentare ale minorităţilor naţionale vor atrage atenția și vor pune în valoare frumusețea patrimoniului cultural al fiecărei etnii.

(w882) public

Ediţia aniversară a festivalului este îmbogăţită de recitalurile invitaţilor speciali Ionuţ Galani şi Mahala Rai Banda, dar şi de momentele artistice oferite de invitaţi speciali din Grecia, Asociația „Kallisti” din Kalamaria-Salonic şi Așezământul Cultural al Ponților din Grecia de Nord.

(w882)

„Anul acesta avem o ediţie aniversară, o ediţie ce poartă o cifră extrem de bogată pe plan simbolic, care marchează sfârşitul seriei decimale, ce semnifică maximul şi, mai ales, vorbind în calitatea mea de profesor, reprezintă cea mai buna notă. Însă, cifra 10 marchează în egală măsură un nou început şi poartă în ea dinamica ciclurilor, combină tot ceea ce este important în viață - dragostea și grija pentru ceilalți.
Aşadar, cea de-a X-a ediţie a festivalului Alfabetul Convieţurii aduce un suflu nou printr-o locaţie nouă, pe esplanada Palatului Culturii, pe o scenă nouă, unde vor evolua peste 900 de artişti. Cei care vor fi prezenţi la festival vor gusta, la propriu şi la figurat, din plăcerea muzicii şi dansurilor româneşti şi ale minorităţilor naţionale. Avem foarte mulţi invitaţi din Grecia, îi aşteptăm cu drag pe toţi cei care doresc să fie alături de noi într-o sărbătoare a tradiţiilor şi a bucuriei”, a declarat deputatul şi preşedintele Uniunii Elene din România, Dragoş Gabriel Zisopol.

(w882)

Proiectul este iniţiat de Uniunea Elenă din România şi desfăşurat în parteneriat cu Primăria Municipiului Ploieşti, Filarmonica „Paul Constantinescu” din aceeaşi localitate, Consiliul Judeţean Prahova, Guvernul României – Departamentul pentru Relaţii Interetnice şi Ministerul Culturii. Televiziunea Română, prin redacţia Alte minorităţi, este partener media oficial al evenimentului.

10:00 Pescar hoinar

* În căutarea crapului....”

Vă invităm, din nou, alături de noi într-o călătorie marca „Pescar hoinar”... de data aceasta, în cautarea crapului. Ştefan şi-a luat echipamentul de feeder şi s-a instalat pe malul lacului Aladdin. O zi cu soare, dar apa încă rece a pus la încercare priceperea şi, mai ales, perseverenţa pescarului. Cu cât munceşti mai mult, cu atât bucuria este mai mare, drilul devine mai încărcat de emoţie, iar pozele mai „artistice”. Pe lacul Green Paradise, Iulia a pescuit alături de trei pescăriţe experimentate-Ioana Dia, Iuliana Cârlan şi Iuliana Dumitraş... cum au reuşit fetele să păcălească mustăcioşii, veţi vedea într-o nouă poveste cu şi despre pescuit.

Prezintă: Ştefan Stoica şi Iulia Popescu

Producător şi realizator: Ligia Baboş

10:30 Natură şi aventură

*In judetul Harghita ne întâlnim cu oameni pasionati de malamuţi şi cursele de sănii trase de câini

Prezinta: Dan Pavaloiu

 
Poveşti fascinante din Bucureşti, la „Istoriile oraşului”, pe TVR 2

Seria documentară „Istoriile oraşului”, realizată de Raluca Bibiri la TVR Cultural poate fi revăzută de luni până joi, de la ora 17.00, la TVR 2. ...

(P) Ce este ceramica porțelanată GUDART?

(P) Ce este ceramica porțelanată GUDART?

publicat: miercuri, 21 ianuarie 2026

Ceramica porțelanată a devenit, în ultimii ani, unul dintre cele mai căutate materiale pentru amenajări interioare și exterioare. Arhitecții o ...

„Sub mâna blândă a iubirii”: Felicia Filip și Cristian Mihăilescu, la „Destine ca-n filme”

Au dus arta lirică pe cele mai mari scene ale lumii. Iubirea lor, născută pe scenă, a crescut odată cu succesul profesional. Arta le-a fost ...

 

#tvr2