loader
Foto

"Ferma", emisiune pentru actuali și viitori tineri fermieri | VIDEO

În comuna Rusănești, județul Olt, tânărul fermier Florin Chirea demonstrează potențialul agriculturii românești moderne, bazată pe tehnologie înaltă și expertiză. Urmărim o ediție "Ferma", duminică, 31 august, de la ora 9:00, la TVR 2 și online pe TVR+.

 

Ferma

Pe o suprafață de 3000 de hectare, Florin Chirea cultivă cereale, cu accent pe grâu, secară și porumb, utilizând tehnologii avansate și sisteme de irigație performante. O parte semnificativă a producției, aproximativ 2000 de tone de siloz de secară și masă verde, este destinată furajării animalelor.
.

.
Activitatea principală a fermei constă în creșterea vacilor de lapte, dispunând de grajduri moderne, cu sisteme de aclimatizare și săli de muls. În prezent, ferma are 540 de vaci la muls, cu planuri de extindere la 800, odată cu finalizarea unei investiții într-un grajd ultramodern, proiectat pentru 1450 de capete. Unitatea include și un grajd pentru junincile gestante, numărând 250 de exemplare.
.
Sub coordonarea inginerului zootehnist Romică Glință, alimentația animalelor beneficiază de o atenție deosebită, rezultând o producție medie de 37 de litri de lapte per vacă, obținută prin trei mulsori zilnice. Un procent de aproximativ 20% din bovine sunt reformate, fiind selectate cele cu productivitate mai scăzută. Medicul veterinar Rodica Mocanu, șefa fermei de bovine, colaborează strâns cu inginerul zootehnist pentru a asigura sănătatea și productivitatea optimă a efectivelor.
.
Un aspect inovator al fermei este utilizarea compostului de animale într-o stație de biogaz. După extragerea gazului, compostul sterilizat este refolosit ca așternut pentru animale, fapt ce arată preocuparea pentru practicile agricole eficiente.
.
(w882) ferma / tvCu ambiția de a ajunge la 1000 de vaci la muls și cu un teren suficient la dispoziție, fermierul Florin Chirea investește constant în viței și juninci, asigurând baza dezvoltării viitoare a fermei. 
.
***
.
Tot în județul Olt, în zona Romanați, un alt tânăr fermier  Marius-Elvis Cazacu, a continuat tradiția agricolă a familiei, gestionând 890 de hectare cultivate cu grâu, rapiță, orz, floarea soarelui și porumb. Anul agricol a prezentat contraste, fiind favorabil culturilor de toamnă, dar mai puțin generos pentru cele de primăvară, din cauza secetei accentuate, agravată de lipsa sistemelor de irigații.
.

(w882) ferma / tvFermierul este membru al unei cooperative agricole care deține utilaje performante, silozuri dotate cu laborator, moară de furaje și o secție de ambalare pentru cereale extrudate. Prin accesarea de fonduri europene și credite bancare, a reușit să transforme un siloz dezafectat din comuna Dobrosloveni într-o fabrică de mezeluri, operațională din 2020. Fabrica dispune de depozite frigorifice, camere de transare și linii de producție automatizate, având o capacitate de producție de până la 10 tone pe zi. Aici se produc mezeluri proaspete și afumate, după rețete tradiționale, cu o calitate superioară.

(w882) ferma / tvControlul calității este o prioritate, de la ingredientele de bază până la condimente, fiind nevoit să importe carne de porc din cauza efectelor pestei porcine. În ciuda creșterii prețurilor, fermierul se angajează să mențină standardele înalte ale produselor sale.

Viziunea sa de viitor include crearea unui lanț integrat, de la o fermă de suine proprie la producția și comercializarea mezelurilor în magazine proprii. Deși se confruntă cu numeroase provocări, Marius-Elvis Cazacu își păstrează optimismul și determinarea.
.

Emisiune de Viorel Alexandru Popescu și Eugen Daniel Iancu Cosmeriuc
.

"Ferma", duminică, 31 august, de la ora 9:00, la TVR 2 și online pe TVR+.
.

22:00 Inimi

Film *Inimi (CUORI-Italia, 2021)

* Sezonul 1-Episoadele 7 + 8/16

Regia: Riccardo Donna

Cu: Daniele Pecci, Pilar Fogliati, Matteo Martari, Enrico Mosca

*Dramă. La Torino, în anii 1960, o echipă de medici cardiologi se ambiţionează să revoluţioneze medicina, experimentând tehnici noi, pentru a salva cât mai multe vieţi, sperând să poată realiza primul transplant cardiac din lume. Când profesia le acaparează existenţa, mai au ei timp să-şi analizeze propriile inimi? Tânăra doctoriţă Delia Brunello se vede prinsă într-un triunghi amoros, între soţul ei, medicul strălucit Cesare Corvara, şeful echipei de cardiologie, şi fostul ei logodnic, Alberto, chirurg

(Reluare)

0:05 Comisarul Rex

Film serial * Comisarul Rex (REX-Italia, Austria, 2008-2014)

Episodul 90

Cu: Kaspar Capparoni, Fabio Ferri, Pilar Abella

*Serial poliţist. O anchetă îl poartă pe comisarul italian Lorenzo Fabbri la Viena, unde întâmplarea i-l scoate în cale pe câinele poliţist Rex, care urmează să fie retras din activitate. Dar perseverentul patruped nu se lasă „scos la pensie”, ci îl ajută pe Fabbri să rezolve un caz complicat de crimă, dovedindu-se un partener de încredere. Ataşându-se de inteligentul animal, comisarul îl ia cu el la Roma, unde cariera lui Rex va continua cu succes timp de mulţi ani. Intuitiv, curajos şi loial, Rex va fi sprijinul de nădejde şi prietenul cel mai bun al comisarului Fabbri şi, apoi, al altor poliţişti cu care va lucra la cazuri palpitante şi periculoase.

(Reluare)
 
Filmul ce i-a pus faţă în faţă prima oară pe Johnny Depp şi Amber Heard se vede la TVR 2

„Filmul de artă” ne aduce comedia „Jurnalul unui iubitor de rom”. Îl urmărim pe 12 iulie, de la ora 22.00, a TVR 2.

Summitul NATO de la Ankara, sub semnul lui Trump. Relatări şi corespondenţe live în emisiunile informative ale posturilor TVR

„E primul summit la care i-am avut colegi de stand-up positions pe lunetişti!”, spune Ramona Avramescu, subliniind măsurile de securitate ...

„Ion”, ecranizarea de referință a romanului lui Liviu Rebreanu, la TVR 2

Una dintre cele mai apreciate ecranizări ale literaturii române ajunge pe micul ecran în cadrul programului „Duminica filmului românesc” de la ...

 

#tvr2