loader

Din 12 octombrie, „IERI-AZI-MÂINE” revine cu un nou sezon la TVR 2

Corina Dănilă şi echipa „IERI-AZI-MÂINE” vă aşteaptă de luni cu o nouă serie de interviuri şi invitaţi de marcă. Vă aşteptăm pe TVR 2, TVR HD şi TVR+ să vă întâlniţi cu Rodica Popescu Bitănescu, Mircea Albulescu sau Marian Ionescu Căpitănescu.

 

Corina Dănilă
IERI-AZI-MÂINE

După o scurtă vacanţă de vară, IERI-AZI-MÂINE revine din 12 octombrie, iar de luni până vineri, de la ora 16:00, Corina Dănilă vă aşteaptă cu cele mai bune materiale din Arhiva de Aur a TVR, cele mai îndrăgite personalităţi şi cele mai frumoase poveşti. „O poveste pe zi ar face bine fiecăruia dintre noi. Povestitorii sunt de top, poveştile - nemuritoare , iar succesiunea lor... este singurul «exces» care nu dăunează   grav sănătăţii”, spune Carmen Movileanu, producătoarea emisiunii.

Aşa cum ne-a obişnuit în primul sezon, fiecare zi a săptămânii va fi dedicată unei personalităţi dintr-un anumit domeniu (teatru, operă, muzică populară, muzică uşoară), însă din acest sezon, ne vom bucura şi de acompaniamentul muzical oferit de tinerii muzicieni Cristian Horia şi Emilian Florentin Gheorghe. Cei doi au lansat proiectul When Violin Meets Guitar, prin care au reinterpretat – cu ajutorul viorii şi chitarei – lucrări ca  Rapsodia Română de George Enescu sau Bohemian Rhapsody de Queen.

„Frumosul este  peste tot în jurul nostru. Se pare că e suficient doar să întinzi mâna ca să-l atingi. De multe ori ne este dor de ceea ce nu mai putem atinge, privi, auzi  dar …ne salvează amintirile. Cine ar putea contrazice  ideea că frumosul de mâine e un ecou al  frumosului de azi şi, de ce nu, al celui de ieri ? Poate doar cei care nu au amintiri. Noi contăm pe iubitorii poveştilor noastre şi…. îi asigurăm că avem încă foarte multe de spus”, povesteşte Corina Dănilă, gazda emisiunii de pe TVR 2.

Prima ediţie din acest sezon este dedicată muzicii populare, iar invitata de luni, 12 octombrie, va fi Mariana Ionescu Căpitănescu. Originile artistei sunt în Dănciuleștii Gorjului, locul de unde a pornit să cucerească lumea cântecului popular. Cu un glas minunat, un repertoriu valoros şi o prezenţă scenică impecabilă a reuşit să se impună pe scena folclorului românesc, iar după debutul din adolescenţă, ea  a participat şi câştigat numeroase premii la concursuri precum Festivalul naţional „Maria Tănase” (Locul I) sau Concursul „Topul tinerilor interpreţi” (Marele Premiu). 

Ediţia este disponibilă online pe TVR+.

Marţi sărbătorim scena teatrului românesc, iar în platoul TVR 2 ne revedem cu Rodica Popescu Bitănescu. De la ora 16:00,  v-am propus o discuţie plină de umor, poante şi dialoguri cu o doamnă care reuşeşte de 40 de ani să încânte publicul român, fie de pe scena de teatru, fie din faţa camerei de filmat. Aţi avut prilejul să revedeţi câteva din scenetele pe care artista le-a interpretat în platourile Televiziunii Române.

Ediţia este disponibilă online pe TVR+.

Ziua de 14 octombrie o dedicăm muzicii uşoare, iar la IERI-AZI-MÂINE vom sărbători una din marile legende ale topurilor româneşti: formaţia Iris. Fondată în 1976, trupa de rock s-a reunit în acest an, iar în luna septembrie au început un turneu naţional. Cum se simt cei aproape 40 de ani de activitate vom afla chiar de la membrii trupei, care vor fi prezenţi în platoul emisiunii.

Ediţia este disponibilă online pe TVR+.

Un maestru al teatrului românesc, Mircea Albulescu a venit joi, 15 octombrie, în ediţia dedicată teatrului. Actorul a primit, de-a lungul carierei, numeroase distincţii precum: Premiul Naţional pentru întreaga activitate artistică (acordat de Ministerul Culturii șşi Cultelor, în 2003), Premiul Academiei Române în 2004 pentru cei 50 de ani de "creaţie interpretativă în arta teatrală şi cinematografică", Premiul pentru întreaga activitate primit la Gala Premiilor UNITER în 2005, Premiul de excelenţă la cea de-a opta ediţie a Festivalului Internaţional de Film Transilvania în 2009. În 2009, Mircea Albulescu a fost declarat Ambasador al Umanităţii, iar în 2010 a primit Premiul de excelenţă în cadrul Galei de închidere a Festivalului Comediei Româneşti, festCO.

Ediţia este disponibilă online pe TVR+.

Încheiem săptămâna cu o puternică voce a teatrului liric: Daniela Vlădescu. Soprana a început studiile la Conservatorul „Ciprian Porumbescu” sub îndrumarea profesoarelor Arta Florescu şi Eugenia Moldoveanu. Încă dinainte de absolvire, în 1980, devine solistă a Teatrului Muzical din Braşov, pe a cărui scenă va activa între anii 1979 şi 1985. Începând cu 1985, Daniela Vlădescu face parte din ansamblul de solişti ai Operei Naţionale Bucureştiiar din 1993, face trecerea la genul operetei şi devine angajata Teatrului Naţional de Operetă „Ion Dacian”.

Ediţia este disponibilă online pe TVR+.

***


Emisiunea „IERI-AZI-MÂINE” poate fi urmărită și pe TVR+, pe tabletă sau mobil.

Descărcați aplicaţiile TVR+ pentru IOS și Android!

 

20:00 Romania face bine

Sezon Nou

*Se poate! Nu spunem asta suficient de des. Pentru că avem nevoie să vedem cu ochii nostri ca să credem. Asa că începem un nou sezon „România face bine”. Si avem un pariu de câstigat în fiecare săptămână. Pariul este să găsim oamenii care nu asteaptă ca lucrurile să se schimbe. Le schimbă ei. Cu curaj, câteodată cu încăpătânare, ei aleg să construiască. Să le demonstreze si celorlalti că se poate. Asta este România pe care ne propunem să o descoperim în această emisiune! Pentru că România despre care vorbim cu mândrie nu e doar o idee. Există! si este construită de oameni, în fiecare zi. Începe un nou sezon „România face bine”. În fiecare joi de la ora 20.05 la TVR2.

*Satul vertical

Două povești din București despre oameni care au descoperit că un loc devine cu adevărat acasă abia atunci când ai cu cine să-l împarți.

Într-un orasș în care mii de oameni locuiesc unii lângă altii fără să se cunoască, există comunităti care încearcă să schimbe regula. La blocul Dioda, un teren gol s-a transformat într-o grădină comunitară, iar grădina a adus oamenii împreună. În complexul Citadela din Titan, locatarii au mers mai departe: au creat spatii verzi, au amenajat locuri de întâlnire si au pus în miscare activităti care îi apropie, de la ateliere si târguri până la lectii pentru copii si initiative de ajutor reciproc.

Sunt două exemple diferite, dar cu aceeasi idee la bază: comunitatea nu apare de la sine. Se construieste, om cu om, prin gesturi mici si lucruri făcute împreună. Poate că si printre blocurile Bucurestiului poate prinde viată un sat — unul vertical, în care oamenii nu doar locuiesc unii peste altii, ci învată să trăiască unii alături de ceilalti.

Prezintă: Irina Luca

Realizator: Ioana Muresan

21:00 Tonomatul de pe 2

Sezon Nou

Producator :Aimee D’Albon

Redactor :

 
Bogdan Muzgoci ne ajută să înțelegem ce se află dincolo de aparențe, în noua emisiune „Ne-am prins”, de la TVR 2

Din 9 noiembrie, de luni până joi, de la ora 22:30, TVR 2 propune telespectatorilor „Ne-am prins”, o nouă emisiune de infotainment și analiză ...

„Mâine începe azi”, pe TVR 2: Cifrele care ucid prejudecățile sau cum au demontat trei liceeni din Oradea stereotipurile despre români în Europa

Tinerii din echipa DATA OUT au dus România pe podiumul internațional al statisticii, folosind date concrete de la Eurostat pentru a combate ...

Premieră TVR 2. „Comisarul Rex” revine la Viena cu noi aventuri, mistere și nume mari ale cinematografiei europene

Din 13 noiembrie, de la ora 19:00, TVR 2 aduce pe micile ecrane „Comisarul Rex: Din nou la Viena”, cea mai nouă producție a celebrei francize ...

 

#tvr2