JOI, 30 aprilie

“FEMEI ȘI BĂRBAȚI, OAMENILOR, SUNTEM PE CONT PROPRIU!”

Deși e un titlu lung și cam nepublicistic, aceasta este alerta sub care a început una dintre cele mai captivante pledoarii despre trăirile umane, pe care a susținut-o o tânără de 21 de ani, studentă a mea din anul al treilea, la Universitatea din București, în prezența online a încă 27 de colegi, atunci când și-au ales să dezbată despre emoțiile care (mai) mișcă lumea contemporană.

Am vorbit despre asta în jurnalul de ieri, care, à propos, nu a avut cine știe ce succes, dovadă că, ori nu ne încredem prea mult, ori ne temem de tinerii care vin după noi.

În așteptarea ideilor lor, mă gândeam, cum probabil ați făcut-o și dumneavoastră, că IUBIREA se va afla pe primul loc și eram cu toată artileria argumentelor pregătită, dar am fost luată prin surprindere: iubirea și frica au făcut scor egal și am fi putut juca în prelungiri cu discuția noastră, care , oricum a depășit cu aproape o oră cele 120 de minute ale întâlnirii din rețea.

Sigur că atunci când a început imperativ, cu exclamația: “Femei și bărbați, oamenilor, suntem pe cont propriu!”, studenta, despre care aminteam, a fost palid combătută de două-trei voci care au ripostat, adăugând că nici vorbă să fim pe cont propriu, ci suntem în mâna și sub ocrotirea lui Dumnezeu, dar marea majoritate a celorlalți a fost de acord că am lăsat prea mult să ni se odihnească frica, de câteva decenii încoace sau că, în orice caz, dacă ne-am înspăimântat la 11 septembrie 2001 sau ne înspăimântăm în fiecare zi, la știrile de seară, la televizor, ne trece repede.

Disputa a ajuns până într-acolo încât un student, deja angajat la o agenție de știri, a susținut că frica e cea dintâi mare emoție a lumii, citând din Vechiul Testament: “Răspuns-a Adam [către Dumnezeu]: Am auzit glasul Tău în Rai și m-am temut, căci sînt gol și m-am ascuns“.

Am încercat zadarnic să invoc valoarea adaptativă a fricii, care a asigurat, până la urmă, supraviețuirea noastră pe pământ și, implicit, crearea mitologiilor și a zeilor de tot felul, dar nu mi-a mers.

Frica și iubirea au avut egalitate și nu aș spune neapărat că acesta e doar un efect provizoriu și imediat al pandemiei.

Am crezut totdeauna că, dacă vrem să știm în mod real direcția de înaintare a lumii, trebuie să ascultăm ce spun tinerii. Iar ei mi-au pus azi probleme neașteptat de interesante, pe care doar vi le-am enumerat, la cald, și asupra cărora voi reflecta, mâine sau cu altă ocazie.

Dar, până una alta, suntem pe cont propriu - zic studenții mei - și îi întreb din nou, (deși retoric): credința, speranța și iubirea sau frica?

Pe mâine, cu drag, DZB.