Luni, 27 aprilie

SÂNGE PENTRU CLARA

Era ca astăzi, într-o luni și am sperat până în ultima clipă că își ia viața de la început. Că i se va înapoia ce i s-a luat. De un lucru, însă, pot să vă asigur: poeta și omul Clara Mărgineanu i-a iertat pe toți cei care i-au greșit.

Am cunoscut-o în 1994 și am revăzut-o cu două săptămâni înaintea Paștelui, când Cristina Andrei, care simțea mai mult decât noi, ceilalți, a invitat-o în studio.

În tot acest amar de timp, ne-am zâmbit, am prețuit-o, i-am citit versurile, dar nu i-am spus vreodată “mulțumesc”, nu ne-am oprit vreodată împreună din alergare și, mai ales, nu am mai întrebat-o “cum o duci și ce face sufletu' tău?”, când, în 2012, după desființarea lui TVR Cultural și disponibilizările masive, care s-au petrecut la postul public de televiziune, ea a fost trimisă acasă.

Dar avea Clara Mărgineanu un acasă? A fost atunci o dovadă în plus că lumea nu are nevoie de poeți în viață, ci doar de poezia lor din Rai.

Sunt cuvinte târzii, Clara e sus și deja în Lumină.

Cât despre lunea despre care vorbeam, ne-am adunat atunci destul de mulți, cu înfrigurarea ultimei speranțe, să donăm sânge pentru Clara.

Rămân cu această adunare în minte, a înțelegerii și regretului nostru din ultima secundă, a împăcării înseninate cu care ea ne-a mulțumit, deși știa mai bine decât toți ce lungă e călătoria.

A lăsat 12 cărți și întotdeauna, în poezie, și-a spus Marta, nu Maria, ca și cum, între cele două surori ale blândului Lazăr ea ar fi fost mereu mustrată, fiindcă trebăluiește și coace bucatele, dar nu îi stă la picioare lui Iisus: “Doamne, nu socotești că sora mea m-a lăsat singură să slujesc? Spune-i, deci să-mi ajute.“ (Luca, X, 40)

Marto, Marto, tu te-ai îngrijit de hrană și ai pregătit ospățul.

Noi stăm de azi la masa ta, dar tu nu ești. Te-am așteptat o vreme și am început să mâncam în tăcere, pe când tu te-ai făcut, da, de acum te-ai făcut merindă îngerilor.

Pe mâine, cu lacrimi în inimă, DZB.