“Să căutăm cum caută cei care trebuie să găsească și să găsim cum găsesc cei care trebuie să mai caute încă”. (Sfântul Augustin)
JOI, 16 aprilie
BÂTRÂNII PANDEMIEI
Ca într-un film mut, îi văd pe geam, în fiecare zi la ora 11:00. De mai bine de-o lună, au intervalul lor umilitor, de pești lăsați într-un acvariu fără apă.
Pur și simplu îi pândesc la fereastră și aștept prilejul să țâșnesc din casă pentru vreunul dintre ei.
Am priveliște largă, un bulevard se întretaie cu un altul - nu le vedeam încrucișarea decât noaptea - iar acum, în orașul tăcut și gol ca un pahar în care n-ai pus vinul, apar EI.
Pandemia îi arată cu degetul, îi pune la zid: “Să nu ieși, sunt cele două ore ale bătrânilor!”
Pentru mine, sunt zei cumințiți, cobor în stradă și mă bag în vorbă, ridic, ajut, încalc distanța doar fiindcă e atât de grea o pungă cu patru verze, ouă și făină pentru masa de Paști.
Când începem să devenim niște ALȚII doar pentru că îmbătrânim?
Vă invit să ne reamintim că, în vechea Romă, celor tineri și teferi li se recomanda prin lege: “Sexagenarios da ponte!“ (Aruncați-i de pe pod pe cei care au împlinit 60 de ani!) și abia conceptele Sfântului Augustin mai calmează întrucâtva toate spiritele, susținând că vârstele omului sunt șase la număr, iar bătrânețea, fiind cea de pe urmă, e și cea mai lungă dintre ele, căci durează de la 60 la 120 de ani.
Și exemplele ar putea continua, doar ca să ne convingă de faptul că mentalul Europei occidentale a fost până nu de mult impregnat de neîndurare față de bătrâni.
Facem noi, ca români, cu tradiția noastră care spune: “cine n-are un bătrân să și-l cumpere”, o oarecare opinie altfel?! Răspunsul e împărțit aici, fiindcă se schimbă atunci când se schimbă în noi și influența culturală orientală.
Azi, în schimb, semănăm cu toată lumea - pensionarii ne încurcă de îndată ce nu mai sunt utili pentru nepoți, iar în nevroza pandemiei, ne împiedicăm de ei o dată în plus.
Așa că ultima etapă a vieții nu e un dar pentru oricine, de aceea mă înclin profund în fața lor, a sfinților tăcuți, atâția câți mai sunt, și le doresc să ne însoțească încă!
Pe mâine, cu drag, DZB.
