loader
Foto

Galerie foto

Dacă doriţi să revedeţi... Actriţa Victoria Cociaş, la "Mic dejun cu un campion"

Este una dintre cele mai longevive actriţe din România şi a jucat mulţi ani pe scena Teatrului Nottara, sub îndrumarea celor mai buni regizori. Fiecare spectacol al Victoriei Cociaş se transformă într-o descoperire pentru generaţiile mai tinere.

 

Daniela Zeca-Buzura
Mic dejun cu un campion

O aducere aminte a pornirii în viaţă şi în meserie în anii ’80 ai unei Românii pline de contradicţii ce, nu o dată, au dus la situaţii hilare dar care, cel puţin în cazul de faţă au avut un final fericit: venirea la Bucureşti, în colectivul unui teatru de primă linie aşa cum a fost şi este Teatrul Nottara.

Victoria Cociaş a absolvit Institutul de Teatru şi Artă Cinematografică ’’Ion Luca Caragiale’’ din Bucureşti în 1980, secţia Actorie, la clasa unor profesori legendari, actorii Beata Fredanov şi Ion Caramitru şi a regizoarei Sanda Manu. Zeci de roluri a interpretat pe scena acestui teatru bucureştean dar, în afară de acesta a colaborat şi cu Teatrul Dramatic din Braşov, Teatrul de Comedie, Teatrul Masca şi Odeon, Centrul Cultural ’’Eugen Ionescu’’ din Slatina sau cu instituţii de profil destul de recente precum Teatrul de Artă, Teatrul Avantgardia.

(w882)

Din 2015, de la prima noastră întâlnire, a mai jucat - pe lângă lungmetrajele anterioare (un număr considerabil) - încă câteva partituri: Flavia din ’’Tony Erdmann’’, regia: Maren Ade, 2016 / Soția în ’’Marița ’’, regia: Cristi Iftimie, 2017 / Mătușa în ’’Bubițe pe piept’’, scurtmetraj, regia: Cristi Iftimie, 2018 / Bătrâna din ’’Coborâm la prima’’, regia: Tedi Neculea, 2019 / Mama în ’’Lebensdorf ’’, regia: Vali Hotea şi Bunica în ’’Anul pierdut 1989’’, regia: Ligia Ciornei, ambele în 2020.

(w882)

Am revăzut-o pe Victoria Cociaş în înregistrări mai vechi, dar şi în mai noi montări. Aceiaşi vitalitate, poate cu o undă de melancolie datorată dispariţiei premature, în 2017, a soţului său, minunatul regizor Radu Gabrea. Despre întâlnirea providenţială cu el, Victoria Cociaş mărturisea într-un interviu că a fost ’’… o mare întâlnire pe toate planurile’’. La filmarea pentru producţia germană ’’Rosenemil’’ ce se înregistra la Casa Centrală a Armatei s-a făcut remarcată dintr-o mulţime de actriţe atrăgătoare. Deşi nu a fost o dragoste fulgerătoare, Radu Gabrea povestea peste ani: ’’a fost o chestiune de destin... nu am avut marile sentimente, pe ea o mutam de colo-colo cu toţi actorii. Însă evident că am remarcat cât de frumoasă era!’’ (sursa: Revista Tango, nr. 100, iunie 2014, autor Eveline Păuna).

(w882)

De altfel, simbioza artistică a celor doi creatori, în care un rol principal l-au avut admiraţia şi respectul profesional reciproc, s-a făcut simţită şi în colaborarea pe care au avut-o şi în afara scenei sau a ecranului din calitatea de producător executiv pe care a îndeplinit-o Victoria Cociaş a majorităţii filmelor regizate de Radu Gabrea. Din 2011, ea a fost şi director al Festivalului de Film Central European Film Festival (CEFF) – ce s-a desfăşurat la Mediaș şi la Timișoara.

(w882)

Viaţa continuă într-un sens în care familia, meseria, implicarea aduc o împlinire a destinului ca om şi ca artist. Victoria Cociaş susţine cu tărie, şi o probează în fiecare zi, că a fi tânăr înseamnă în mare măsură să-ţi păstrezi alerte curiozitatea, ambiţiile, energia, deschiderea către lume, să nu te izolezi ’’Părerea mea este că curiozitatea înseamnă şi inocenţă, înseamnă energie, înseamnă dorinţa de viaţă. Şi, dacă-mi doresc ceva în timpul pe care-l mai am, este să nu-mi pierd curiozitatea’’.

(w882)

Subscriem şi noi acestei convingeri şi nu ne rămâne decât să vă invităm să ne fiţi alături la întâlnirea de sâmbăta dimineaţa în compania unei actriţe minunate a scenei şi ecranului românesc, Victoria Cociaş.

Un articol de Ileana Poscaru Panait - producătorul emisiunii

(w882)

Sâmbătă, 31 iulie, ora 10

Luni, 2 august 2021, ora 8:00

Marţi, 3 august 2021, ora 5:00

TVR3: Duminică, 1 august 2021, ora 7:55

TVR Internaţional: Sâmbătă, 7 august 2021, ora 7:00

TVR MOLDOVA: Sâmbătă, 7 august 2021, ora 7:00

21:05 Remix 381 : portret Nicolas Simion

*IN MEMORIAM NICOLAS SIMION

*Recunoscut pe scena jazz românească la emigrarea din 1988, suflătorul Nicolas Simion a devenit între timp cel mai prolific muzician jazz român. Stabilit 10 ani la Viena, apoi la Koln, muzicianul a concertat în toată lumea, a lansat zeci de albume discografice, de multe ori cu instrumentiști și soliști de recunoaștere mondială, în primul rând români. În câteva cazuri... antologice, a îngrijit înregistrări jazz istorice ale unor mari înaintași, la propria-i casă de discuri 7Dreams, uneori reabordându-le live. Un român din diaspora pentru care promovarea muzicii româneşti în lume a devenit un modus vivendi.

Emisiunea-portret colecționează filmări de arhivă importante (inclusiv o prezentare a lui Florian Lungu), fiind realizată atunci când muzicianul a împlinit 60 de ani, apoi difuzată un an mai târziu, după pandemie, în 2020. Între timp, muzicianul a continuat să concerteze, să înregistreze și să editeze. După ce a concertat cu eternul său coleg de generație și prieten Mircea Tiberian, ultima dată pentru acesta (18 octombrie 2025), Nicolas Simion l-a urmat pe 30 august 2026 în nemurire, după un concert la Brașov, în ținutul său natal.

Producător: Doru Ionescu

22:05 Tonomatul de pe 2

Producator :Aimee D’Albon

Redactor :

 
In memoriam Nicolas Simion, una dintre marile personalități ale jazzului românesc

Lumea jazzului românesc și european pierde unul dintre cei mai iubiţi artişti ai săi. Saxofonistul, compozitorul și dirijorul Nicolas Simion s-a ...

Cordoba în floare: Bătălia pentru cea mai frumoasă curte interioară, într-un documentar parfumat, la TVR 2

Începem săptămâna cu un episod plin de frumuseţe al seriei „Documentar360°GEO”, la TVR 2. Luni, de la ora 14.00, facem o plimbare prin „Cordoba ...

„Dirijorul” ridică bagheta în „Filmul de artă”, la TVR 2 şi TVR Cultural

Duminică, 30 august, de la ora 22.00, vedem la TVR 2 o producţie laureată cu Premiul Ursul de Argint şi cu Premiul FIPRESCI, semnată de regizorul ...

 

#tvr2