loader
Foto

Creativitatea românească pe podiumul TVR: moda a strălucit în Studiourile Pangrati

Televiziunea Română a găzduit în Studioul Pangrati evenimentul „Romanian Fashion Week”, organizat de Federația Patronatelor din Industriile Creative (FEPIC), în cadrul primei ediţii din Bucureşti a „Romanian Creative Week”. La eveniment a participat și Mirabela Grădinaru, partenera președintelui României, Nicușor Dan, care a dorit să cunoască mai bine activitatea tinerilor designeri. Cele două show-uri vor fi difuzate pe TVR 2.

 

„Cu mare bucurie am revenit în studiourile Televiziunii Române după 20 de ani și am avut convingerea că voi întâlni profesioniștii pe care îi știam. Nu m-am înșelat – am trăit două zile de modă la superlativ, pe care nu le-aș fi putut realiza în altă parte. De la imagine, până la logistica din spatele scenei, totul a fost impecabil. Sper ca acest eveniment să marcheze începutul unei colaborări de durată cu TVR, pentru a susține împreună noile generații de creatori”, a spus Irina Schrotter, preşedintele FEPIC și organizator al „Romanian Fashion Week”.

(w882) RFW / Roma

Considerat cea mai amplă manifestare dedicată industriilor creative din Uniunea Europeană, „Romanian Creative Week” a fost inclus anul acesta de Ministerul Culturii pe lista evenimentelor cultural-strategice.

Pe parcursul a două zile, Studioul Pangrati al TVR s-a transformat într-un veritabil podium de modă, unde creativitatea românească s-a exprimat la cel mai înalt nivel. Publicul stilat și iubitor de frumos a putut admira colecţii semnate de tineri designeri români (în secțiunea New Wave Designers) și de branduri consacrate pe plan naţional şi internaţional (în cadrul Romanian Designers).

(w882) RFW / Roma

La evenimentul „Romanian Fashion Week Bucharest 2025” din studioul TVR a fost prezentă și Mirabela Grădinaru, partenera președintelui României, Nicușor Dan, care a dorit să cunoască mai bine activitatea tinerilor designeri, provocările pe care aceștia le întâmpină în procesul de dezvoltare profesională, dar și planurile lor de viitor.

Cele două show-uri vor fi difuzate pe TVR 2, în zilele de 11 şi 12 octombrie, de la ora 20.00.

(w882) RFW / Roma

New Wave Designers – o nouă generație de talente românești

Ziua dedicată tinerilor designeri, Romanian Fashion Week: New Wave Designers, a fost curatoriată de Lucian Broscățean și Ioana Ciolacu. Au prezentat colecții: Beghim Ghenghiz, Mara Popa, Pif Stephano, Ionuț Răzvan, Constantine, Daniel Radu, Robert Roca și Ramona Bizbac.

(w882) RFW / Roma

În a doua zi, zece dintre cele mai importante branduri românești – Axente, Bol Fashion Of Nature by Oana Lupaș, Ioana Ciolacu, Tudor Halațiu, Lenca, Scapadona, Irina Schrotter, Caravasili, Laura Lazăr și Tearless Street – au încheiat spectaculos ediția RCW X Bucharest 2025, sub coordonarea lui Ovidiu Buta, stylist, critic de modă și curator.

„Mă bucur enorm că Televiziunea Română este parte din acest proiect și susține artiștii români. Nu putea exista un loc mai potrivit pentru a găzdui un eveniment care celebrează creativitatea decât chiar aici, la TVR. Am fost plăcut surprinsă de energia și inspirația designerilor români. Irina Schrotter, Ioana Ciolacu, Axente și Tearless mi-au atras atenția în mod deosebit. Îi felicit pe toți artiștii care și-au expus creațiile în cadrul Creative Week!”, a spus Maria Chiriță, prezentatoare Matinal TVR 1,

(w882) RFW / Roma

Echipele de beauty au fost coordonate de Alexandru Abagiu (Lancôme) și Sorin Stratulat (Philips), profesioniști de renume care au realizat machiajele și coafurile pentru 90 de modele.

TVR, partener de tradiție al modei românești

„De 25 de ani, Romanian Fashion Week, organizat de Irina Schrotter, este un nume sonor în moda românească și un adevărat brand al industriei creative. Este o onoare ca Televiziunea Română să fie din nou partener media al acestui eveniment – am fost alături de festival timp de 9 ediții la Iași, iar acum, odată cu debutul în București, marcăm începutul unei noi etape: două ediții pe an și o extindere internațională, care îl va plasa în circuitul oficial al marilor fashion week-uri.

(w882) RFW / Roma

Cele două zile au demonstrat că TVR poate organiza evenimente la standarde internaționale, comparabile cu Paris, Londra sau Milano. Totul a fost la superlativ – de la colaborarea cu Alexandru Abagiu și Sorin Stratulat, până la prezența Anei Maria Bucura, model român care a fost muza lui Karl Lagerfeld și a defilat pentru Chanel.

Am văzut tineri designeri plini de energie și curaj, dar și mari creatori care trasează direcțiile modei pentru sezonul primăvară-vară 2026. Sunt mândră că Televiziunea Română, unde lucrez de 29 de ani, a demonstrat că este „în pas cu moda”, a declarat Oana Manoliu, consultant de imagine TVR.

(w882) RFW / Roma

Despre Televiziunea Română și Romanian Fashion Week

Prin implicarea în evenimente culturale de anvergură, Televiziunea Română continuă să sprijine creativitatea românească și să ofere vizibilitate artiştilor din domeniile creative.

Romanian Fashion Week, fondat la Iași și organizat de Irina Schrotter, este cel mai longeviv eveniment de modă din România, devenit o platformă esențială de afirmare pentru designeri și branduri autohtone.

Cele două ediții Romanian Fashion Week vor fi difuzate pe TVR 2, în 11 și 12 octombrie 2025, de la ora 20.00.

 

Credit foto: RFW / Romanian Designers

 

18:50 E vremea ta!

E vremea ta să primesti date la zi despre vreme, climă şi schimbări climatice, ecologie șsi domenii conexe! 7 zile din 7 vei afla ştiri de pe glob, informaţii de la specialisti, sfaturi utile, previziuni astrologice, noutăţi din ştiinţă şi curiozităţi de pe glob, dar şi cum îti este influentată viata de starea vremii, problemele de mediu şi schimbările cllimatice.

Prezintă: Cristina Soare şi Andrei Bărbulescu

Responsabil realizare program: Cristina Dănilă

Producători: Cristina Dănilă, Alina Pagu

19:05 Comisarul Rex: aventuri la Viena

Film serial *Comisarul Rex: aventuri la Viena (Kommissar Rex-Austria, 1994-2004)

Cu: Tobias Moretti, Gedeon Burkhard, Alexander Pschill

*episodul 46

*Serial poliţist. Poliţia din Viena are o redutabilă Brigadă Omucideri, condusă de Richard Moser, dar vedeta echipei este câinele ciobănesc-german Rex, posesorul unui nas imbatabil şi al unei inteligenţe ieşite din comun. Moser şi colegii săi se confruntă cu cazuri dificile, iar Rex contribuie esenţial la rezolvarea lor şi chiar la salvarea multor vieţi. Dar, oricât de curajos şi de puternic este Rex, până şi el are o mare slăbiciune: sendvişurile cu şuncă!

 
Visuri, ambiții și iubiri în serialul italian „Inimi”, în premieră la TVR 2

Mari descoperiri medicale ale anilor ’60 se îmbină cu poveşti de dragoste complicate în secția de chirurgie cardiacă a spitalului Le Molinette ...

Ziua Culturii Naționale, aniversare cu programe speciale la Televiziunea Română

Concerte-eveniment, spectacole impresionante de balet, filme inspirate din cărți memorabile, dezbateri și documentare în premieră dedicate ...

Despre rolul literaturii astăzi

Despre rolul literaturii astăzi

publicat: luni, 12 ianuarie 2026

De Ziua Culturii Naţionale, joi, 15 ianuarie 2026, de la ora 21:05, emisiunea “Forţa ideilor” readuce în atenţie rolul literaturii astăzi. ...

 

#tvr2