loader

Contratenorul Franco Fagioli, invitatul Interviurilor Enescu

Pe  28 august, realizatorul TVR Marius Constantinescu a stat de vorbă cu unul dintre cei mai cunoscuţi şi apreciaţi contratenori, Franco Fagioli. Despre muzică, baroc şi pasiunea de a cânta, de la ora 00:00, la TVR 2, TVR HD şi TVR+.

 

Marius Constantinescu
Interviurile Festivalului Enescu

Ediţia este disponibilă online pe TVR+.

Originar din nordul Argentinei, San Miguel de Tucumán, Franco Fagioli este unul dintre cei mai cunoscuţi contratenori ai scenei internaţionale. Primul contact cu muzica l-a avut la Institutul de Muzică Tucumán, pentru ca ulterior să-şi aprofundeze studiile la Institutul Superior de Artă din Buenos Aires.

A intrat în lumina reflectoarelor în 2003, când a câştigat premiul Neue Stimmen al Fundaţiei Bertelsmann; doi ani mai târziu apărea pe scena operei din Zurich în Giulio Cesare de Händel, iar în 2007 debuta la festivalul Salzburg Whitsun, unde criticii au spus că a avut „o interpretare efervescentă”.

Au urmat marile scenele ale operelor europene, americane şi a colaborat cu dirijori recunoscuţi ca Riccardo Muţi, Marc Minkowski, Rinaldo Alessandrini, Gabriel Garrido, Nikolaus Harnoncourt, Michael Hofstetter, René Jacobs, José Manuel Quintana, Reinhard Göbel și Christophe Rousset.

Versatilitatea şi virtuozitatea lui Fagioli au fost folosite la maximum în 2012, când a participat la Festivalul de Vară de la Salzburg, interpretând  complicatul şi solicitantul rol al lui Andronico din Tamerlano (Händel). În toamna aceluiaşi an, a oferit o altă interpretare fascinantă la Nancy, unde l-a interpretat pe Arbace din Artaserse (Leonardo Vinci), un rol construit pentru castrato.

Pe scena Festivalului Internaţional „George Enescu” din 2015, Franco Fagioli a interpretat rolul lui Cesare din Catone in Utica, alături de alţi trei contratenori: Max Emanuel Cencic (Arbace), Ray Chenez (Marzia), Vince Yi (Emilia) – și doi tenori – Juan Sancho (în rolul titular, Catone), Martin Mitterrutzner (Fulvio).

„Franco Fagioli mi s-a dovedit alt gourmet. Mi-a povestit despre Baroc (nu doar muzică, ci şi mentalitate sau stare de spirit) cu voluptatea unuia care se înfruptă dintr-un platou cu bunătăţi. Asta e muzica pentru el, sursă de noi şi noi bucurii”, spune Marius Constantinescu, realizatorul interviului, difuzat în această duminică.

Pe scena americană, contratenorul argentinian a debutat în 2010, cu rolul principal din opera „Giasone” de Francesco Cavalli; vocea sa a fost descrisă în presa de peste ocean ca fiind „dulce, dar totuşi deplină, iar chipul său suav şi bărbătesc îţi recreează în minte efectul devastator pe care Giasone l-a avut asupra femeilor”, scria Chicago Tribune. „Trăim într-o epocă de aur a cântecelor contratenorilor, iar Fagioli este motivul pentru care se întâmplă asta”.


***

Despre Interviurile Festivalului Enescu:

Valentina Băinţan, Claudia Spătărescu, Claudia Robu şi Marius Constantinescu încep o nouă serie de interviuri esenţiale cu cei mai importanţi muzicieni invitaţi ai ediţiei 2015 a Festivalului Internaţional George Enescu. Dirijori, instrumentişti, solişti vocali, de la Ion Marin la Vasily Petrenko, de la Anja Harteros la Elisabeth Leonskaya, de la Kristjan Jarvi la Valentina Naforniţă, vor veni în fiecare duminică, la miezul nopţii, la întâlnirea cu telespectatorii TVR 2 şi TVR+.

Emisiunea poate fi urmărită și pe TVR+, pe tabletă sau mobil.

Descărcaţi aplicațiile TVR+ pentru IOS și Android.

0:20 Comisarul Rex: Din nou la Viena

Film serial *Comisarul Rex: din nou la Viena (Kommissar Rex-Vienna calling-Austria, 2026)

Regia: Andreas Kopriva

Cu: Maximilian Brückner, Ferdinand Seebacher, Doris Golpashin, Alfred Dorfer, Marie Burchard

*Episodul 2

*Serial politist. Simpaticul şi inteligentul comisar patruped Rex se întoarce în decorul pitoresc al Vienei, pentru a rezolva cazuri criminale palpitante împreună cu partenerul său, inspectorul Max Steiner, un anchetator cu experientă. Echipa din jurul lui Max e formată din colegul său Felix Burger, medicul legist Tom Wippler șsi comisarul-şef Evelyn Leitner. Cu ajutorul nepreţuit al lui Rex, care şi-a păstrat instinctul infailibil, dar şi dragostea pentru sendvişuri proaspete, ei trebuie să găsească soluţii rapide şi se descurce într-o retea de intrigi, conflicte între vecini si secrete istorice. În timp ce anchetele promit suspans, fiica lui Max, Anna, si fosta lui sotie, Sarah, adaugă povestii o dimensiune dramatică personală. Noua serie a francizei "Comisarul Rex", realizată în 2026, îmbină intrigi politiste captivante, povesti de familie emotionante si momente pline de umor, aşa cum i-a obişnuit pe telespectatori.

(Reluare)

1:20 Tigru -România, 2023

Film * Tigru -România, 2023

Regia: Andrei Tănase

Cu: Cătălina Moga, Paul Ipate, Alex Velea

*Dramă-film inspirat de fapte reale petrecute la Sibiu, în 2011. Vera, medic veterinar într-un pitoresc oraș transilvănean, este măcinată de probleme personale și are o cădere nervoasă. În ziua când un tigru confiscat de la un interlop local este adus la grădina zoologică unde lucrează, femeia descoperă un secret care o dă peste cap. Tigrul scapă din cuşcă, iar Vera trebuie să pornească în căutarea lui.

 
Teatru și umor, muzică și nostalgie – o nouă săptămână „Poarta Pangrati” la TVR 2

Leonard Miron, Vasile Muraru, Carmen Tănase, Saveta Bogdan, Fuego, Dan Helciug și Mioara Velicu se numără printre invitații Marinei Almășan în ...

„Femei în pragul unei crize de nervi”, comedia savuroasă care l-a consacrat pe Almodóvar, la „Filmul de artă”

O iubire pierdută, o prietenă prinsă într-o poveste cu teroriști, întâlniri neașteptate și un gazpacho cu efecte spectaculoase. În universul lui ...

Când pasiunea şi voinţa nu au limite. „Misterul gemenelor”, un film inspirat dintr-o poveste reală, la TVR 2

Drama, producţie Franţa 2025, având regia semnată de Frédéric şi Valentin Potier, tată şi fiu, aduce pe micul ecran povestea a două gemene, ...

 

#tvr2