Echipa emisiunii „Cap Compas" ne-a invitat la o călătorie pe țărmurile ionice al Greciei continentale. Sâmbătă, 28 octombrie, de la ora 12.30, pe TVR2.
Frumusețea, armonia și liniștea coexistă parcă de la facerea lumii în Parga. Parga este, din anumite perspective, un capăt de cale pentru cei care ajung aici dinspre sud-estul european prin Nordul Epirului sau din Tesalia. Un liman fermecător care oferă senzația că ai ajuns la capăt de drum.
Însă pentru cei ajunși dinspre Apus, Parga poate fi doar primul pas în descoperirea atracțiilor regiunii. Apuse erau vremurile înstăpânirii briganzilor și ale haiduciei din părțile epirote ale Imperiului Otoman, când Ali Pașa a decis să ridice fortăreața ce veghează și în prezent golfurile grecești de la Marea Ionică.
Magnificul Epir era, la vremea zidirii acestei cetăți, guvernat de otomani ca pașalâc, dimpreună cu semnificative teritorii albaneze și macedonene care alcătuiau sangeacul Ianina. Castelul a fost construit de arhitectul italian Don Santo di Monteleone care era și ofițer în armata otomană.
De regulă, străzile orașului Parga sunt aglomerate. Numărul turiștilor care își petrec vacanțele aici sau la ansamblurile hoteliere din apropiere sau cel al vizitatorilor de o zi este asemănător cu cel din importantele atracții ale Greciei. Există răstimpuri la început sau la sfârșit de sezon când preumblarea pe străduțele înguste din Parga devine un fel de adăstare.
De când se știu pe aceste meleaguri, oamenii s-au bucurat de rodul arborelui de măslin. Roadele însă înseamnă grijă și muncă în căldura dogoritoare vânturată ici colo de briza mării. În anul 1929, frații Lekka importau în Parga prima instalație mecanizată de producere a uleiului de măsline, care a fost funcțională vreme de 45 ani. Parga are doar 4.000 locuitori, iar acest aspect este esențial pentru consolidarea prieteniilor și megieșiilor. Mai toți concitadinii se cunosc între ei și diferența dintre vizitator și autohton se citește de la prima privire de către oricare localnic. Comercianții și meșteșugarii preferă să promoveze produsele locale care sunt motiv de mândrie pentru oamenii locului. A adăsta prin magazine și ateliere locale poate fi o experiență cu reale beneficii pentru cunoașterea unui oraș.
O vizită a orașului pe îndelete înseamnă câteva ore și, din acest motiv, itinerarele vaselor de agrement care pornesc din porturile apropiate includ o oprire în Parga fie pentru masa de prânz a turiștilor, fie pentru o preumblare și delectarea cu un dulce și cu o cafea la colț de stradă. Deși numele orașului pare a fi de origine slavă, aerul cosmopolit se constituie în nota distinctivă în acest colț de Grecie care secole la rând a fost stăpânit de venețieni, de francezi, de englezi, de albanezi și de turci.
Epoca de aur a început în secolul al XV-lea cu venețienii. Un castelan al Serenissimei Republici conducea castelul. A rămas al venețienilor până la căderea republicii, în 1797. Venețienii îi aduseseră strălucirea după ce turcii distruseseră castelul în numeroase rânduri. Era un loc invincibil. Ziduri groase și 8 turnuri asigurau securitatea.
În interior erau 400 locuințe. Coridoare boltite, săli de tragere, arcade de trecere pentru aprovizionare, bastioane puternice cu arme de foc, amenajări pentru arme ușoare, o trecere secretă către mare despre care se spune că încă mai există, cazărmi, închisori, depozite și două forturi pe ultima linie de apărare... toate acestea evidențiază perfecțiunea unui proiect arhitectural care a făcut din fortificaţia naturală o cetate invincibilă.
O poiană magică în care culorile se ating în contraste surprinzătoare, aflată în apropiere de satele Agios Georgios și Rizovouni, adăpostește acest fenomen geologic unic, format din roci sedimentare moi și soluri argiloase erodate de vânt.
Suprafața de 60 hectare numită Kokkinopilos este considerată monument natural și geotop de mare valoare geologică de către Institutul de Geologie și Explorare Minerală. Un peisaj aspru, însă în esență idilic și relaxant, sau, de ce nu, un preludiu pentru o nouă îndreptare spre țărmuri de mare.
Preveza ne descoperă plajele care se întind zeci de kilometri către nord spre Parga. Cea mai lungă plajă de nisip din Uniunea Europeană se află aici. Mici golfuri sunt amenajate pentru campare, iar în timpul sezonului turistic este greu a găsi vreo plajă pustie. Apele sunt puțin adânci în apropierea malurilor și fiecare spațiu destinat petrecerii vacanțelor beneficiază de facilitați igienico-sanitare. Preveza este întrucâtva sinonim cu anticul oraș Nikopolis.
Se întâmpla cu 30 ani înainte de începerea erei creștine, când împăratul Octavian așeza temeliile orașului victoriei, cum se tălmăcește numele Nikopolis. Au rămas până în zilele noastre vestigii uimitoare, începând cu zona civică și continuând cu delimitările sacre sau cele dedicate victoriei de la Actium, locul aflat în apropiere, unde regina Cleopatra și generalul Marc Antoniu au fost învinși. În prezent, doar câteva frize și segmente de coloane mai amintesc de monumentul triumfal al împăratului Octavian. Ansamblul, care a marcat un eveniment decisiv în istoria lumii antice, este menționat doar în câteva rânduri ale autorilor antici Dio Cassius și Suetonius.
Articularea arhitecturală a Monumentului Triumfal sugera intervenția divină în rezultatul bătăliei navale, dar și profilul evlavios al împăratului. Complexul care făcea parte din aria sacră a orașului era desfășurat pe două niveluri, pe dealul de unde Octavian Augustus a coordonat atacul în timpul bătăliei navale de la Actium.
Muzeul arheologic din Preveza adăpostește cele mai importante artefacte găsite în urma săpăturilor efectuate la Nikopolis. Amenajările expoziționale au fost finalizate în anul 2009, în cadrul unui proiect finanțat din Programul Operațional Regional „Epirus”.
Muzeul este dedicat exclusiv orașului care a fost fondat pentru omagierea victoriei lui Octavian Augustus la bătălia navală de la Actium din anul 31 î.Hr. Tema centrală a expoziției permanente poate fi rezumată în sintagma: O bătălie, un oraș, un imperiu.
Preveza este un oraș cu o istorie deosebită. Zona a fost locuită din timpuri străvechi, iar la finele secolului al III î. Hr., regele Pirus al Epirului a fondat aici o cetate pe care a numit-o Berenikea, în onoarea soacrei sale Berenice, soața regelui egiptean Ptolemeu I Soter. Cronica de la Morea din 1292 consemnează pentru întâia oară Preveza ca oraș reîntemeiat de albanezi pe ruinele cetății antice ca parte a Despotatului Epir. Poziția sa excepțională l-a adus în atenția venețienilor și a turcilor. A urmat o lungă perioadă de conflicte armate, cu reușite alternative de ambele părți, din care au supraviețuit ca mărturie peste veacuri nu mai puțin de trei forturi și câteva locașuri religioase.
Preveza este un port comercial și de agrement, un centru turistic, având patru muzee, două cinematografe, un teatru, o sală de muzică și multe cluburi. Venețienii, francezii și turcii și-au croit nu doar vad de trecere prin aceste locuri, ci au dorit să facă din Preveza capul de pod pentru controlul unor regiuni care se întindeau până Marea Adriaticaă în nord și până la țărmurile africane în sud.
Oraș cu bogată tradiție comercială, punte de legătură cu Africa și în special cu Egiptul, ca și cu Italia și întreaga Europă de Vest, Preveza are circa 23.000 de locuitori ale căror îndeletniciri primordiale sunt legate de activitățile portuare și de turism. Pe tot parcursul anului, sunt organizate diverse manifestări, cele mai cunoscute fiind festivalul de jazz și cel al... sardinelor, desfășurat de obicei la începutul lunii august.
Universul straniu și uneori tenebros al necromanției se descoperă la templul Nekromanteion, dedicat unor ritualuri puțin cunoscute. Legătura cu lumea de dincolo și cu cei decedați îi motiva pe celebranți și pe pelerinii deveniți părtași la o trecere dramatică dintr-o lume în alta, să se supună unor rigori speciale în asemenea sanctuare. Situl arheologic se află în satul Mesopotamos, nu departe de Preveza. Pe baza operelor lui Herodot, Tucidide, Lucian și mai ales a descrierii făcute de Homer în „Odiseea", excavațiile în zonă au început în 1958. S-au efectuat săpături în două etape, între 1958-1964 și 1976-1977, sub conducerea profesorului Sotiris Dakaris și sub auspiciile Societății Arheologice din Atena și ale Universității din Ioannina.
Râul Acheron provoacă la continuarea descifrării conceptelor despre viață și moarte, despre viața de aici și cea de dincolo. Celebritatea firului de apă care izvorăște din munți și se varsă în mare în apropiere de Parga este organic legată de mitologia greacă a trecerii peste râul care desparte lumea materială de cea imaterială.
Acheronul, loc cu semnificație specială în mitologia greacă, este adesea descris ca intrarea în lumea de dincolo, unde sufletele trebuie să fie transportate de către luntrașul Charon. Mitologia numea acest curs de apă „râul văii”, fiind unul dintre cele cinci râuri ale lumii subpământene grecești. Acheron și Templul lui Hades și al Persefonei, cei doi zei stăpâni ai lumii morților, apar în operele istoricilor Herodot, Tucidide și Lucian din Samosata, în dialogul „Fedon” al lui Platon, în piesele lui Aristofan și Euripide, în „Eneida” lui Vergiliu sau în „Infernul” lui Dante.
***
CAP COMPAS
TVR2
Producător: Elena Dinu
