Echipa emisiunii „Cap Compas" ne propune o călătorie prin partea de nord a Greciei, în vecinătățile orașului Drama, descoperind un ambient remarcabil care adună buchet mănăstiri, podgorii, zone carstice și fortificații istorice. Sâmbătă, 23 decembrie, ora 12.30, la TVR2.
Verdeața omniprezentă în Drama este în antiteză cu ținuturile coapte de soare din alte regiuni ale Greciei. Un oraș armonios închegat din străzi, edificii și parcuri, care oferă de la primii pași o stare de serenitate. Orașul are aproape 56 mii de locuitori. Dincolo de amprenta unui modernism moderat, în arhitectură se întrevăd istorii vechi ce pot fi descifrate la fiecare răspântie.
Aici, în apropiere de muntele Falakro, așezarea s-a dezvoltat începând din antichitate. Orașul Hydrama a fost și spațiu devoțional pentru mulți zei ai mitologiei grecești clasice.
Bizantinii și mai apoi otomanii au favorizat locul ca avantajoasă răspântie comercială și punct fortificat între răsărit și apus și mai ales între Balcani și țărmurile egeene. Un plus de prosperitate s-a adăugat odată cu apariția și dezvoltarea plantațiilor de tutun pentru care întreagă zona a fost renumită o vreme îndelungată. Din epopeea tutunului au rămas puține mărturii, iar majoritatea edificiilor întreprinderi sau depozite au fost transformate în muzee sau în hoteluri de înaltă clasă.
Parcul Sf. Varvara și biserica omonimă propun să pășim pe tărâmul legendelor către vremurile în care, printr-o minune, în locul unde se află o biserică - pe care otomanii doreau să o transforme în moschee - a izvorât atâta apă încât a devenit un lac.
Într-o zi lumină, regiunea limitrofă orașului Drama poate fi vizitată pe îndelete. Istorie, frumuseți naturale, gastronomie, spații de relaxare sau trasee pentru drumeții alcătuiesc un pachet surprinzător de atractiv pentru oricine ajunge în această zonă.
Drumurile devin țesătura tainică ce are a ne duce prin sate și printre livezi către rodul viței de vie care în Tracia și în Macedonia grecească are o istorie peste care se așază tehnici inventive, muncă și mai ales stăruință în a aștepta ca licoarea zeului Dionysos să fie numai bună pentru a stropi bucuria unei seri relaxante.
La vinăria Manolesaki avem a ne delecta cu unele dintre cele mai bune vinuri ale regiunii, care sunt o mândrie pentru localnicii care își asumă cu pasiune, profesionalism și devotament toate procesele care țin drumul strugurelui din podgorie până în butoaie.
Domeniul poate fi vizitat de iubitorii de vin și de toți cei care doresc să cunoască universul viticulturii, fiind organizate tururi care includ podgoria, zonele de producție, de îmbuteliere și de învechire, precum și degustări care în numeroase situații sunt personalizate în funcție de dorințele vizitatorilor.
Deviza domeniului este rezumată în invitația de a te bucura de o cultură a plăcerii.
Afacerea familiei Lazaridis a fost providențial deturnată de la comerțul cu marmură către cel cu vinuri în Germania, unde unul dintre membrii familiei și-a însușit cunoștințele pe care avea să le transpună în realitate aici, aproape de Drama, pe versanții muntelui Falakro începând din 1979 când a fost amenajată prima plantație de tip liniar din zonă.
Plăcut surprinzătoare este îmbinarea artei autentice și originale cu vinurile. La prima vedere poate să pară o simplă strategie de marketing. Însă evoluția acestui concept a depășit de mult spectrul comercial, asociind vinificația polivalenței estetice. Artiști renumiți sunt selectați în fiecare an pentru a realiza picturi care apoi devin etichete ale vinurilor de colecție.
Pictori, arhitecți, graficieni, poeți, gravori, ceramiști, creatori de modă și chiar aghiografi realizează picturile care sunt asociate brandului Lazaridis.
Mulți dintre aceștia sunt personalități proeminente ale artei apreciați în spații expoziționale din importante orașe europene. Deținători ai multor premii și distincții internaționale, artiștii aduc în prim plan în galeria de artă, de la podgoria Lazaridis, opere pline de sensibilitate.
Fortul Lisse este una dintre cazematele uimitoare ale liniei Metaxas, importanța sa fiind dobândită în urma atacurilor armatei germane naziste care, susținută de armata bulgară, încerca să invadeze Grecia în aprilie 1941.
Linia Metaxas era un lanț de fortificații și cazemate construit de-a lungul graniței greco-bulgare, menit să apere Grecia în cazul unei invazii din partea vecinilor săi din nord, care se întindea pe 155 km. Amenajările defensive înseamnă 21 de fortificații, iar fortul Lisse era una dintre acestea.
Fortul avea spații de cazare și depozitare, rezervoare de apă, generatoare, armament și poziții pentru vehicule militare, apărarea fiind asigurată de 12 ofițeri și de 460 soldați.
Autoritățile municipale din orașele Serres și Drama au renovat multe dintre ansamblurile fortificate și au asociat obiectivele proiectului numit „Dezvoltarea turismului istoric – Bătălia forțelor”, program care vizează dezvoltarea turismului în regiune. Obiectivele principale ale autorităților sunt promovarea valorii materiale și spirituale a acestor fortificații emblematice și conservarea memoriei istorice.
Peștera Aggitis este una dintre cele mai spectaculoase formațiuni carstice de acest fel din Europa. Este unică peștera din Grecia prin care trece un râu de la care de altfel și-a luat denumirea curentă, pentru că oficial acest monument al naturii se numește Maara. De fapt, peștera este un tunel format natural în care se adună apele râului Aggitis care izvorăște din muntele Falakro, pentru a trece mai departe cale de 21 km către râul Strymon și mai apoi înspre mare. Descoperirea sistemului carstic este de dată recentă.
Prima explorare a fost efectuată de Esprit-Marie Cousinéry, consul francez la Salonic. La sfârșitul veacului al XVIII-lea, acest peregrin cercetător pasionat de frumusețile Macedoniei grecești, care a cutreierat pe aceste meleaguri aproape patru decenii, a avut șansa acestei descoperiri. El a vizitat doar prima „sală” a structurii pe care a numit-o Nymphaion în credința că aici a fost în antichitate un loc de cult pentru vechii zei ai apei.
Sala Acropolei, care este cel mai mare spațiu dintr-o peșteră grecească, are 45 de metri înălțime, 120 de metri lungime și 65 de metri lățime. Coridoarele peșterii însumează 12 km lungime, iar temperatura medie în interior este de 13 grade. Pasarela amenajată deasupra firului de apă înseamnă punți și podețe de trecere dintr-un colț în altul. Stalactitele agățate de tavan cu forme și dimensiuni impresionante ating râul care susură într-un sirtaki alert, alcătuind un spectacol speologic unic.
Culorile sunt variate și încântătoare, cu o irizație deosebită datorită existenței mineralelor precum manganul, fierul și cuprul. Peste 8 km din peșteră au fost explorați până în prezent, dar doar 5 km sunt accesibili speologilor, iar vizitatorii ajung în peșteră prin intrarea artificială și pot merge aproximativ o jumătate de kilometru în interior.
Ansamblul monastic Ikosifinissa - așa cum arată în zilele noastre - este rezultatul multor decenii de reconstrucție și renovare începute la sfârșitul secolului al XVIII-lea și continuate până în anii '60 ai veacului trecut. Însă devenirea monahismului în acest loc începe din protoistoria creștină, în urmă cu aproape 1.500 ani, când Sf. Cuvios Gherman a pus bazele unei sihăstrii.
Hramul mănăstirii este Intrarea în Biserică a Maicii Domnului. Este cel mai important și mai mare locaș monahal aflat în jurisdicția Mitropoliei din Drama.
Având în vedere faptul că în apropiere trecea faimosul drum antic Via Egnatia, care a fost vreme de secole nu doar calea pentru legături economice și militare între Răsărit și Apus, ci și poartă de intrare pentru răspândirea creștinismului, evaluările pot fi nuanțate și din perspectiva asocierii locurilor sfinte cu misionarismul Sf. Apostol Pavel ajuns în aceste locuri în călătoriile sale.
Mănăstirea a fost vreme îndelungată vestită pentru școala care a funcționat în incinta așezământului monastic, dar și pentru biblioteca care cuprindea 1.300 de volume și 430 de manuscrise de mare valoare. În anul 1854, două incendii au afectat mănăstirea, iar în anul 1864 epidemia de holeră a împuținat numărul călugărilor. Frescele zugrăvite pe pereții exteriori au fost lucrate între anii 1858 și 1864, de către zugravul Matei din Moldova ajutat de ucenicul său, Nicolae din Salonic.
În anul 1917 și apoi în 1943, bulgarii aproape au distrus biserica, anexele și biblioteca. Reconstruirea a început în anul 1965 și a durat vreme de 15 ani.
***
Cap Compas
Sâmbătă, ora 12.30, TVR2
Producător: Elena Dinu
