În ediția din 10 octombrie, echipa emisiunii ”Cap Compas” v-a invitat să urmăriți un veritabil mozaic bulgăresc pe un traseu care începe de la țărmurile Marii Negre și se termină în Parcul istoric de la Neofit Rilskii. De la ora 12:30, pe TVR2.  

Stațiunea Sf. Împărați Constatin și Elena, vechi liman cu potențial turistic, este pragul spre experimentarea unui traseu inedit. Cu o frumusețe înnobilată de o identitate vizuala inconfundabilă, stațiunea este un mic paradis accesibil deopotrivă pentru turismul popular, dar și pentru cel de nișa. Hotelurile și plajele sunt deschise din mai până toamna târziu, iar centrele spa oferă chiar servicii dedicate pentru sezonul rece.

Deși ca dezvoltare a infrastructurii și a facilităților diferența între Nisipurile de aur și stațiunea de aici se măsoară în ani buni, ca evoluție, șansa a surâs în ultimii 10 ani stațiunii cu nume de sfinți. În prezent, aici se poate beneficia de unele dintre cele mai noi și mai luxoase amplasamente aflate la doar 9 km de Varna. Într-un trecut apropiat, centrele wellness în aceasta stațiune erau izolate și singulare. Au apărut repede și se construiesc în continuare într-o dinamică surprinzătoare. Administratorii sau antreprenorii declară deschis că au identificat un potențial neașteptat pentru clienții care aleg vacanțele de lux .

Micul paradis se completează deloc ostentativ prin prezența unei mici mănăstiri. Daca nu ar fi identificabilă datorită porții și decorațiilor cu specific religios, s-ar putea spune că este o vilă de vacanță. Se pare că mănăstirea cu același nume ca și stațiunea a fost fondată la începutul secolului XVIII, deși există dovezi pentru existența unui schit în aceste locuri încă din secolul al XIV-lea. Icoane vechi cu valoare patrimonială se îngână cu luminile frescei de data recenta astfel încât vizitatorul se simte ca într-un loc în permanență primenit. Nu este un spațiu aglomerat sau vizitat de grupuri mari. Poate de aici vine și farmecul ansamblului monahal. Fiecare vine când dorește sau când are vreme și dispoziție, iar pelerinajul este de fapt continuu fără a fi sesizat.

În proximitatea stațiunii, înălțimi domoale devin zone care invită la noi descoperiri. Parcul natural se continuă firesc într-o arie cu caracter unic prin asocierea cu valențele sacrului.

Mănăstirea Aladja/Aladzha este una din cele 120 mănăstiri din piatră situate în apropierea țărmului Mării Negre. Ansamblul de aici reprezintă unul dintre cele mai vechi așezăminte religioase de pe teritoriul Bulgăriei.

Biserici rupestre continuate prin încăperi cu destinații precise. Combinația între natura istoriei și credință fac din loc un spațiu propice pentru turismul cultural ecologic și pelerinaj religios.

Exemplificările de arta rupestră sunt epatante, iar fragmentele de frescă sunt unice.

Muzeul evidențiază istoria acestei mănăstiri care fascinează până în prezent, dar pune în lumina și artefacte sau materializări definitorii pentru arta religioasă. Fragmentele și compozițiile din mozaic sunt fotograme ale unor timpuri în care frumosul se înfigea la propriu în ambianța spațiilor publice.

Denya este un orășel cu câteva mii de locuitori, cunoscut mai degrabă pentru producerea cimentului. Parcul pustiu de la orele amiezii este o expresie a liniștii absolute. Denya contemporan a fost însă în antichitate o urbe importantă, care se numea Marcianopolis. Locuitorii se mândresc mai mult cu ceea ce pot oferi împrejurimile decât cotidianul urban.

Pe harta istorica a Bulgariei și mai ales pe cea arheologică, Denya reprezintă un reper important. Mozaicurile din muzeul local sunt mândria tuturor.

Se construiește o punte între mozaicurile de la Aladzha și cele timpurii. Denya este mai degrabă un popas decât o destinație în sine. Un răgaz prețios în care se poate descoperi orașul de sub oraș. Cercetările arheologice din anii 70 ai secolului trecut au scos la iveală un ansamblu rezidențial din vremea împăratului Constantin cel Mare. De la stațiunea cu numele împăratului Constantin ne regăsim în alta ipostază în fața unei. Ruinele care pot fi văzute în prezent sunt din secolul al VII-lea, întrucât urbea de la începutul erei imperiale constantinopolitane a fost distrusă de năvălitori.

Cartierele rezidențiale erau înfrumusețate cu mozaicuri nu doar în interiorul locuințelor, ci și în spatii publice. În muzeu pot fi admirate unele mozaicuri conservate in situ, cum se spune în limbaj de specialitate, adică aduse cu tot cu terenul de sub acestea sub acoperișul spațiului expozițional.

Orașul Provadia se află la capătul unei văi care seamănă mai degrabă cu un canion. O zona în care numeroasele grote și peșteri au fost folosite de oameni în cele mai variate moduri cu putință…de la retragere spirituală până la ascunzători sau depozite.

Fortăreață care domina așezarea, ce numără aproape 13 mii locuitor, nu este menționată în materiale promoționale ca must see (obligatoriu de văzut) și ce trebuie evitat într-un tur. Însă experiența ne-a învățat că uneori tocmai în locuri care nu se se situează în topuri preferențiale poți avea surprize plăcute.

Finalmente, turismul veritabil înseamnă prin descoperire mai mult decât urmarea instrucțiunilor dintr-o listă făcută de altcineva. Potecile te poartă parcă spre legendele cu domnițe și cavaleri pentru că, după ce urci mai domol sau mai pieptiș pe munte, odată ajuns pe platoul cetății Ovech, efortul este răsplătit din plin.

În timp ce pentru localnici, mai ales pentru cei tineri, fortăreață este alternativa la parcul central sau străzile liniștite ale orașului, cei veniți de departe încearcă să descifreze ce va fi însemnat în epoca de înflorire acest loc. Fortăreață a avut mai multe denumiri…grecii bizantini îi spuneau Provat, italienii Provanto, turcii Prăvădi sau Tash Hisar și, în cele din urmă, bulgarii au numit-o Ovech.

În parcul istoric de la Neofit Rîlski paradigma înțelegerii și interpretării istoriei se schimbă pentru orice vizitator de oriunde ar veni. Parcul tematic este un demers singular, o realizare cu multiple valențe care oferă un mănuchi de informații și experiențe, precum un summum al evoluției civilizației pe teritoriul Bulgariei din zilele noastre.

Drumul până la construcția ansamblului așa cum arată în prezent nu a fost ușor, iar cel al popularității chiar mai greu ținând seama că un asemenea obiectiv este dedicat unui turism de nișă, iar o presupusă vizită înseamnă preferința pentru turism tematic sau specializat. Realitatea însă a confirmat intuiția că oamenii, indiferent de generația din care fac parte, au nevoie de o călătorie reală și că virtualul nu poate suplini plenarul trăirilor care pun la lucru toate simțurile atunci când ești imersat într-o epoca sau alta sau când devii personaj vremelnic al vreunui eveniment.

Se călătorește în protoistorie, în antichitate și în evul mediu pe un traseu plin de surprize. Parcul construit pe o suprafață de 13 hectare a fost deschis oficial în iunie 2019. Timpul este relativ aici și se cronometrează pe de o parte subiectiv, ca participare activă la o acțiune concretă și obiectiv, prin durata standard a unui tur. Ghizi și antrenori pentru fiecare activitate sunt la dispoziția vizitatorilor alături de personal specializat. Te afli mai degrabă într-o călătorie decât într-o vizită la muzeu, cu trasee și intersecții asociate definitoriu cu termenul ”experimentare”.

Traseul standard începe în cronologia firească a devenirii societății și civilizației umane cu protoistoria erelor chalcolitică și neolitică. Faptele oamenilor de atunci se desfira din firave informații și capătă materialitate datorită spatiilor în care își duceau viață. Lucruri și unelte folosite în cotidianul oamenilor din neolitic sunt relevee ale inventivității. Munca putea fi mai grea sau mai ușoară, în funcție de inteligență. Pe cale de consecință, viață era mai simplă sau mai complicată, direct proporțional cu determinarea fiecărui membru al clanului pentru eficiența activității personale și comunitare. Sigur nu erau conștientizate în definiții terminologii precum ”munca obștească” sau ”eficiența”, însă instinctiv oamenii erau conștienți că doar împreună pot rezista într-o lume în care, deși se aflau în vârful piramidei trofice, de fapt erau una dintre cele mai vulnerabile specii.

Mii de ani despart erele, însă în parcul istoric în doar câteva sute de metri ajungi să pășești în lumea tracilor care au cultivat o civilizație înfloritoare.

Erau prin definiție luptători și învingători. Cultura tracică este definită de realizările și particularitățile sale în domeniul mitologiei, arhitecturii, sculpturii, picturii și meșteșugurilor. Temple și palate reconstituite cât mai aproape de original sunt punțile între trecut și prezent, dar mai ales porțile pentru noi experiențe senzoriale. La concepția și construcția parcului s-au implicat peste 4.000 de persoane, inclusiv unii dintre cei mai buni arheologi-consultanți bulgari, scriitori, muzicieni, sculptori, meșteri artizani, restauratori și istorici, care realizează proiectul exact în forma să realistă integrală. Au fost folosite aceleași materiale de construcție pe care le foloseau anticii sau meșterii medievali - piatră, lemn, marmură și ceramică. Tracii sunt strâns legați de trecutul și istoria veche a Bulgariei. În cea mai mare parte a istoriei lor, tracii au fost împărțiți în multe triburi. În perioada secolelor V-I î.Hr. a apărut și a înflorit vestitul regat trac al odrișilor. Lecția de istorie și civilizație se continuă cu pasiune, iar oaspeții devin pe rând și conform preferințelor, luptători meșteșugari și chiar moharhi prin încăperi în care exponatele devin recuzită.

În universul protobulgarilor, iurtele sunt relevee din istoria unei migrații care s-a desfășurat secole la rând, iar interiorul unei astfel de locuințe arată ca o comunitate, aceasta și într-o permanentă peregrinare își poate găsi resursele pentru a inventa tot ce îi este de trebuință. Căminul protobulgar este reprezentativ pentru ceea ce înseamnă suma meșteșugurilor nomazilor. Simțul practic se îmbină cu esteticul, iar reprezentări cu valențe artistice pot fi considerate moderne.

Etnogeneza bulgarilor, deși simplă la prima vedere, este un proces care se bazează pe sinteza între valorile slavilor și ale protobulgarilor prin care au fost preluate și adaptate atât obiceiuri sociale și cutume, cât și practici care țin de viață cotidiană.

Slavii erau în principal fermieri, dar metodele lor de cultivare a terenurilor nu permiteau hrănirea unor comunități mari. Din acest motiv, aceștia trăiau în mici așezări de tip clan.

Slavii au atins apogeul puterii lor în secolele VI – VII, ca urmare a consolidării treptate și a dezvoltării sociale, în special în Europa de Est. Existența lor ulterioară, ca grup etnic, în Balcani este strâns legată de unitatea lor cu protobulgarii și de cristalizarea statului bulgar.

Parcul este materializarea unui important pas înainte în ceea ce înseamnă turismul cultural, într-o lume în care cererea pentru atracțiile de divertisment este corelată din ce în ce mai mult cu nevoia de informație. Parcul tematic oferă, în funcție de sezon, cursuri de artizanat, spectacole și filme istorice, instruire în luptele antice, călărie, seminarii teoretice și expoziții. Un traseu de aproape două ore înseamnă o incursiune în 10 mii ani de istorie, însă poți face pauze pentru o limbare pe lac sau mers la masă.