loader

Aventura în Tunisia continuă la „Cap compas”

Duminică 24 mai, echipa emisiunii vizitează nord-estul ţării şi ajunge în pitorescul Hammamet, situat la doar 64 km de capitala ţării. De la ora 12:00, la TVR 2, TVR HD şi online pe TVR+.

 

Cap Compas

Ediţia este disponibilă online pe TVR+.

Echipa Cap Compas ajunge în această săptămână la vila unui aristocrat român, George Sebastian, care s-a stabilit în Tunisia, în  Hammamet, unde  şi-a construit „una dintre cele mai frumoase case pe care le-am văzut vreodată”, după cum menţiona arhitectul american Frank Lloyd Wright.

George Sebastian a străbătut lumea în lung și-n lat până să-și găsească un loc după placul inimii. Când a pășit pe malul Mediteranei, la Hammamet, în nord-estul Tunisiei, a simțit că acolo este casa lui. În cațiva ani a transformat orasul într-un paradis al oamenilor celebri și bogați. George Sebastian a rămas un om a cărui viață este învăluită în mister, însă din mărturiile membrilor familiei Ghika şi din documentele tunisiene, Sebastian s-ar fi căsătorit cu o bogată moştenitoare americană, cu care ar fi călătorit prin Europa, ulterior stabilindu-se în Tunisia protectoratului francez.

La vila sa din Hammamet, Sebastian i-ar fi avut oaspeţi pe câţiva regi ai Angliei, prim ministrul Churchill şi-a scris acolo o parte din memorii, iar în timpul ocupaţiei germane, a fost sediul cartierului general al lui Rommel.

„Apoi  un popas  de  gândire  şi meditaţie  în  Medina  din Soussa. Medina se înscrie într-o incintă medievală în stil etajat ca un amfiteatru aflat pe malul mării. Poziția sa privilegiată a atras călătorii și artiștii, iar cele 31 ha înconjurate de 2 km de ziduri crenelate configurează un ansamblu omogen cu vestigii de o bogație nemăsurată”, continuă Elena Dinu, producătoarea TVR a emisiunii.

Medina din Soussa este construită pe două axe, în punctele strategice aflându-se ansamblurile de referință. Cetatea de apărare, numită și Kasbah, este locul care domină orașul, golful și portul, iar turnul Khalef, aflat în interiorul fortificației veghează de la cea mai mare înălțime această veche vatră tunisiană.

***

„Cap compas” este un program de televiziune complex care comportă atât valente de ordin turistic cât şi dimensiuni complementare legate de obiceiuri, spaţii culturale, identităţi  ambientale, stil şi rafinament în materie de amenajări ale industriei ospitalităţii, reţete culinare originale, degustări de vinuri şi forme de agrement. Lyon, Madrid, Tanzania, Dubai, Malta, Moscova, Ierusalim sunt destinaţii pe care jurnaliştii TVR Titi Dincă, Emilia Nicolaescu, Ana Preda, Elena Dinu vi le arată la TVR.

Pe TVR+ găsiți toate edițiile din arhiva emisiunii Cap Compas

9:30 AI idee ?!

*AI idee?! este un proiect educaţional care înseamnă: emisiuni dedicate informării si educării copiilor, adolescentilor si părintilor privind protectia minorilor şi prevenirea situatiilor de risc, ediţii dedicate inteligentei artificial, cu rol important în informarea si educarea publicului, subiecte despre folosirea limbii semnelor române în diverse domenii ale educaţiei, emisiuni de orientare profesională, precum şi teme de actualitate.

Moderator: Corina Dobre

Realizator: Codruţ Pânzaru

Producător: Sînziana Miloşoiu

(Reluare)

10:00 Ne-am prins

*Emisiune de infotainment si analiză socială care porneste de la realitătile societătii românesti de astăzi si de la subiectele ce stârnesc interes, curiozitate si discutii în social media. Programul selectează fenomene, întâmplări, situatii si controverse relevante, le verifică si le explică prin dialog cu invitati, date, materiale video, elemente grafice si umor inteligent. Identitatea vizuală trebuie să comunice ideea „ne-am prins”: un subiect care circulă fragmentat în societate este desfăcut, analizat si explicat.

Emisiunea urmăreste teme care afectează viata de zi cu zi: comportamente sociale, educatie, sănătate, cultură, consum, tehnologie, relatii interumane, economie cotidiană, tendinte digitale, situatii administrative si initiative ale comunitătilor. Atunci când o temă implică institutii, accentul rămâne pe experienta si consecintele pentru cetăteni.

Formatul îmbină rigoarea editorială a televiziunii publice cu dinamica retelelor sociale. În locul unei dezbateri agresive propune o conversatie documentată, inteligibilă, cu ritm, personalitate, umor șsi invitati care pot explica realitatea dincolo de senzationalism.

Alegem subiecte care preocupă publicul online, dar le analizăm cu instrumentele jurnalismului profesionist.

Invitatii vor fi alesi dintre sociologi, psihologi, medici, profesori, cercetători, experti în tehnologie, antreprenori, artisti, reprezentanti ai asociatiilor profesionale, creatori de continut credibili si persoane implicate direct în subiectul discutat.

Criteriile de selectie sunt relevanta pentru tema editiei, competenta, disponibilitatea pentru dialog si capacitatea de a comunica inteligibil si firesc.

Prezentator si responsabil realizare program: Bogdan Muzgoci

Producator si responsabil realizare program: Horatiu Rusu

(Reluare)
 
Cum transformă un licean pasiunea pentru geografie în performanță europeană! „Mâine începe azi”, cu Tudor Toma, la TVR 2

A călătorit în 27 de țări, iar visul lui este să ajungă în Antarctica, precum Emil Racoviță și să devină om de știință. Tudor Toma, elev la ...

Cracovia zi lumină

Cracovia zi lumină

publicat: marţi, 10 noiembrie 2026

În răstimpul dintre un răsărit și un apus de soare, echipa “Cap Compas” propune un itinerar la cele mai reprezentative obiective ale Cracoviei. ...

Artiști, povești de neuitat și momente de arhivă, într-o nouă săptămână la „Poarta Pangrati”

Muzică de ieri și de azi, întâlniri cu artiști îndrăgiți, amintiri despre mari nume ale scenei românești și momente speciale din culisele ...

 

#tvr2