loader

Aniversare Nikita Mihalkov, sâmbătă, la TVR 2 | VIDEO

Sâmbătă, 31 octombrie, de la 20:10, ați urmărit a doua parte a capodoperei cinematografice “ Bărbierul din Siberia ”, cu Julia Ormond, Oleg Menşikov şi Richard Harris în rolurile principale.

 

Pentru că pe 21 octombrie, marele regizor, scenarist și actor Nikita Mihalkov, laureat al premiului Oscar, a împlinit 75 de ani,  TVR 2 l-a aniversat programând două dintre filmele sale reprezentative.

Pe 24 și 31 octombrie, la Filmul săptămânii, "Bărbierul din Siberia" , iar duminică, 25 octombrie, la Filmul de Artă, Ochi negri (OCI CIORNIE), cu inegalabilul actor Marcello Mastroianni.

"Bărbierul din Siberia" este, cu adevărat, un film artistic cum numai Nikita Mihalkov poate face. Decoruri de poveste, fast şi glorie, tradiţii şi reguli nescrise, toate acestea sunt fundalul unei poveşti de dragoste  în Rusia sfârşitului de secol XIX şi începutului de secol XX.

Filmul difuzat în două părţi este o coproducţie Rusia, Franţa, Italia din 1998 şi are în rolurile principale pe Julia Ormond, Oleg Menşikov, Richard Harris, regia fiind semnată de Nikita Mihalkov

(w882)

Acţiunea începe în Springfield-SUA, 1905. O mamă îi scrie fiului ei, elev la o prestigioasă academie militară americană, pentru a-i dezvălui secretul bine păstrat al naşterii sale…În 1885, americanca Jane Callahan călătoreşte în Rusia, ca asistentă a excentricului inginer Douglas McCracken, inventatorul unui dispozitiv de tăiat copaci, pentru construcţia căruia încearcă să obţină sprijinul financiar al Marelui Duce.

În timpul acestei călătorii pline de neprevăzut, Jane îl cunoaşte pe tânărul ofiţer Andrei Tolstoi, cu care împărtăşeşte pasiunea pentru muzica de operă şi care se îndrăgosteşte până peste cap de frumoasa străină. Întâlnirea lor va avea consecinţe dramatice pentru vieţile amândurora.

(w882)

Filmul considerat de-a lungul unui deceniu cel mai scump film rusesc realizat vreodată, a fost propunerea oficială a Rusiei la Premiile Oscar din 1999, la categoria „Cel mai bun film într-o limbă străină”. Dincolo de povestea impresionantă a destinului eroilor principali, filmul impresionează prin grija deosebită pentru fiecare detaliu, câteva exemple în acest sens fiind antrenamentul soldaţilor (care, cu câteva luni bune înainte de filmări, au urmat un stagiu intensiv de pregătire în cutumele militare din vremea aceea), vasele şi sticlăria folosită în film (făcută pe comandă specială în Cehia) sau luminile de pe Kremlin care au fost stinse pe parcursul filmărilor, ele neexistând înainte de 1930 când au fost montate (a fost pentru a doua oară în întreaga istorie a Rusiei când aceste lumini au fost stinse, prima dată fiind pe perioada camuflajului din cel de-al doilea Război Mondial).

7:00 Cap compas

Producător: Elena Dinu

(Reluare)

7:30 România... în bucate

*TVR Cluj

* Cu tigaia-n spate

Prezinta: Dan Pavaloiu

Producatori: Dan Pavaloiu, Radu Puscas

Producator: Alice Saceanu

(Reluare)
 
Teatru și umor, muzică și nostalgie – o nouă săptămână „Poarta Pangrati” la TVR 2

Leonard Miron, Vasile Muraru, Carmen Tănase, Saveta Bogdan, Fuego, Dan Helciug și Mioara Velicu se numără printre invitații Marinei Almășan în ...

„Femei în pragul unei crize de nervi”, comedia savuroasă care l-a consacrat pe Almodóvar, la „Filmul de artă”

O iubire pierdută, o prietenă prinsă într-o poveste cu teroriști, întâlniri neașteptate și un gazpacho cu efecte spectaculoase. În universul lui ...

Când pasiunea şi voinţa nu au limite. „Misterul gemenelor”, un film inspirat dintr-o poveste reală, la TVR 2

Drama, producţie Franţa 2025, având regia semnată de Frédéric şi Valentin Potier, tată şi fiu, aduce pe micul ecran povestea a două gemene, ...

 

#tvr2