loader
Foto

Galerie foto

Voci de senzație de peste Prut, la “Drag de România mea!”

Fiecare săptămână la “Drag de România mea!” înseamnă diversitate, emoții, cântece, povești, o întreagă colecție de frumos și de momente care să rămână în sufletele celor care urmăresc acest show de 16 sezoane, adică de opt ani neîntrerupți.

 

Sâmbătă, de la ora 20.00 și duminică, de la ora 15.00, la TVR 2 vă propunem o ediție cu muzică adusă de peste Prut.

Patru artiste de colecție, cu voci și stiluri diferite, vin să ofere o parte din sufletul și din arta lor.

Este o interpretă îndrăgită şi moderatoare de emisiuni iubite de public.

Elena Javelea ne poartă în lumea sa muzicală cu un cântec dedicat mamei şi cu cele mai cunoscute şlagăre.

(w882)

Este artistă emerită a Republicii Moldova, cântă la acordeon, la pian şi la cobză şi a fost prima femeie gondolier din Veneţia.

Violeta Botezatu ne demonstrează că este o artistă polivalentă, cu un talent excepţional.

(w882)

De-a lungul carierei de peste 20 de ani, a colaborat cu Ian Raiburg, Anatol Dumitraş, Gheorghe Urschi şi Ion Lincovschi şi a câştigat numeroase premii la festivaluri şi concursuri.

Mariana Mihăilă încântă cu cele mai apreciate piese atât în Basarabia, cât și în România.

(w882)

Vedetă incontestabilă, cu succes internațional, reprezentantă a Republicii Moldova la Concursul Eurovision în 2006 și în 2021, Natalia Gordienko ne aduce piese noi și un duet memorabil împreună cu Paul Surugiu-Fuego.

(w882)

Paul Surugiu-Fuego are și el daruri muzicale, alături de trupa Supermarket si de baletul condus de Florin Mariş.

 

Program de difuzare:

TVR2

SÂMBĂTĂ, ORA 20:00

DUMINICĂ, ORA 15:00

TVR INTERNAŢIONAL

SÂMBĂTĂ, ORA 20:00; ORA 04:00 (ORA ROMÂNIEI)

VINERI, ORA 09:50 (ORA ROMÂNIEI)

TVR MOLDOVA

SÂMBĂTĂ, ORA 00:00

DUMINICĂ, ORA 15:00; ORA 04:00

 

Echipa:

Jurnaliste:

ANDREEA BACIU

ADINA TODERAŞCU

Producător:

CODRUŢA PRUNARIU.

3:00 Ora de ştiri

*Sport

(Reluare)

3:45 E vremea ta!

E vremea ta să primesti date la zi despre vreme, climă şi schimbări climatice, ecologie șsi domenii conexe! 7 zile din 7 vei afla ştiri de pe glob, informaţii de la specialisti, sfaturi utile, previziuni astrologice, noutăţi din ştiinţă şi curiozităţi de pe glob, dar şi cum îti este influentată viata de starea vremii, problemele de mediu şi schimbările cllimatice.

Prezintă: Cristina Soare şi Andrei Bărbulescu

Responsabil realizare program: Cristina Dănilă

Producători: Cristina Dănilă, Alina Pagu

(Reluare)
 
Fuego, petrecere de 50 de ani la Mamaia Folclor. Folclor, muzică lăutărească și invitați speciali, la TVR 2

Sâmbătă, 12 septembrie, de la ora 20.00, TVR 2 îi invită pe telespectatori la un spectacol aniversar susținut de Paul Surugiu Fuego la ...

„Rețeaua de idoli” revine la TVR 2. Mihail deschide noul sezon al interviurilor realizate de Irina Păcurariu

Din 14 septembrie, în fiecare luni, de la ora 20.00, Irina Păcurariu aduce la TVR 2 un nou sezon „Rețeaua de idoli”. Mihail, pictorul Ștefan ...

Premieră la TVR: documentarul „Ghelasie Isihastul, Iubitorul de Dumnezeu”

Există oameni ale căror vieți nu pot fi povestite printr-o simplă înșiruire de date. Părintele Ghelasie Gheorghe de la Mănăstirea Frăsinei a fost ...

 

#tvr2