loader

VACANŢĂ DE VEDETĂ. Ce destinaţii au ales vedetele TVR 2

Sărbătorile de iarnă au adus evenimente multe în televiziune, iar vedetele au lucrat din greu la ediţii speciale sau show-uri noi. Dar au găsit și câteva zile libere, pentru a le petrece alături de cei dragi.

 

Prezentatoarea Telejurnalului de weekend de la TVR 2, Raluca Arvat este pasionată de schi. Pentru a se putea bucura de zăpadă şi în această vacanţă, a plecat la munte alături de familie. „Am fost plecata câteva zile, pentru că am vrut să mergem într-un loc unde să găsim zăpadă şi am fugit la Răşinari, care e aproape de Păltiniş, staţiune de schi din Sibiu...Am avut noroc: am avut parte şi de zăpadă, nu multă, dar suficientă pentru băieţelul meu Tudor, care are aproape 5 ani: s-a dat cu sania şi s-a bătut cu bulgări cu ceilaţi copii din grupul de prieteni cu care ne-am petrecut Revelionul. Îmi place să merg la schi, dar din păcate reuşesc să ajung pe pârtie mai rar ca atunci când stăteam în Braşov. Normal că şi Tudor a pus încă de anul trecut schiurile în picioare şi i-a plăcut”.

(oar_w460)

Şi Iuliana Marciuc, prezentatoarea emisiunii „Destine ca-n filme”, şi-a însoţit fiul în tabăra de schi. „Vacanţa de iarnă a început cu o tabără de schi în Bansko, Regiunea Blagoevgrad, Bulgaria. Deja devenită tradiţională, de 7 ani participăm la Tabăra de Ski a Academiei de Munte şi iniţiative ale tinerilor „Nae Popescu”. Mă bucur că David şi-a perfecţionat tehnica şi face performanţă, iar anul acesta a fost printre fruntaşi. A schiat 7 ore pe zi! Schiez şi eu, dar faptul că mi-am luxat umărul acum doi ani mă face să fiu mai reticientă. Intru însă o dată pe pârtie ca să îmi amintesc că schiatul nu se uită”.

(oar_w460)

În vacanţa de iarnă, Virgil Ianțu a ales o destinaţie din ţările calde. „Aşa mai trec câteva săptămâni de frig şi de cenuşiu. Anul asta am ales pentru prima dată Cambodgia, pentru templele foarte vechi şi frumoase, urmată de relaxare şi distracţie în Thailanda. Am fost alături de familie şi prieteni. A fost o vacanţă de vis”. Printre cele mai frumoase amintiri ale prezentatorului „Câştigă România!” se numără „Templele din Cambodgia, baia alături de elefanţi, plimbarea pe insule în care descoperi peisaje ca din cărţile poştale, cum spunea un prieten turc”, a adaugat vedeta TVR 2.

(oar_w460)

Realizatoarea interviurilor emisiunii „Reţeaua de idoli”, Irina Păcurariu, şi-a petrecut vacanţa pe pârtia de schi. Jurnalista spune că pasiunea pentru acest sport a descoperit-o alături de soţul său, Ticu Lăcătuşu. „El m-a dus acum multă vreme pe primul deal pe care l-am coborât și de pe care m-am oprit în fântâna unui sătean, nu, nu complet, doar în zidul exterior”, spune ea râzând. Printre sporturile pe care le mai practică alături de familie se mai numără înotul, mersul pe bicicletă, cu kayakul, urcatul pe Via Ferrata. „Dar nimic la nivel de performanță, din când în când, ca oricine”, a precizat Irina Păcurariu.​

3:00 Oameni de treaba -România, 2022

Film *

Regia: Paul Negoescu

Cu: Iulian Postelnicu, Anghel Damian, Crina Semciuc, Vasile Muraru

*Comedie. Ilie (Iulian Postelnicu) este polițist într-un sat pentru ai cărui locuitori corupția e un mod de viață. În urma unei serii de evenimente violente la care asistă, dar şi a tensiunilor care se acumulează, bărbatul se vede nevoit să ia decizii importante la muncă şi în viața personală.
„Oameni de treabă este un film despre un om deconectat de realitate, care trăieşte într-o lume ideală, construită de el. Cred că fiecare dintre noi ne-am regăsit la un moment dat într-o situație similară, însă, în cazul "eroului" nostru, contactul cu realitatea vine abrupt, violent şi, uneori, chiar comic.” (Paul Negoescu)

(Reluare)

4:45 Pescar hoinar

Prezintă: Alex Bucur şi Iulia Popescu

Producător şi realizator: Ligia Baboş

(Reluare)
 
Dana Dogaru, o viață între scenă și realitate. Mărturisiri despre teatru, oameni și timp, la „Rețeaua de idoli”

De aproape cinci decenii, trăiește sute de vieți pe scenă, în fața camerelor de filmat și la microfonul teatrului radiofonic. Luni, 19 ...

La

3650 de ediții, 10 ani de difuzare zilnică și loc fruntaș în topul preferințelor telespectatorilor TVR

Un polivalent al sunetului: pian, clarinet și… dirijat la doar 15 ani! Damian Ciortan, protagonist la „Mâine începe azi”, pe TVR 2

Pasiune dusă la rang de artă, disciplină, maturitate artistică precoce și o listă impresionantă de realizări care uimesc lumea academică și ...

 

#tvr2