loader

Tania Popa: ’’Drumul ne este scris de când ne naştem’’

Tania Popa a fost invitata Danielei Zeca Buzura la "Mic dejun cu un campion", sâmbătă, 4 noiembrie, de la ora 10.00, la TVR 2.

 

Daniela Zeca-Buzura
Mic dejun cu un campion

Cine o cunoaşte pe Tania Popa, din spectacole, emisiuni de televiziune, filme sau pur şi simplu de pe stradă, nu poate să se sustragă unui sentiment cu totul neobişnuit: ’’Fata asta e ca un vulcan!’’.

Şi chiar ea mărturisea că nu se poate opri din a râde şi a se bucura, minut de minut.

’’Sunt foarte pasională, declară actriţa Tania Popa, rusoaica de la teatru, cum i se mai spune. Mi-e dor de oameni. Mereu mi-e dor de oameni’’.

(w882) mic dejun

Este o manieră de a răzbi în viaţă cu pasiune, încredere, energie, dăruire. ’’Vreau să fiu un om bun, generos. Drumul ne este scris de când ne naştem’’ - spune ea.

Amănuntele unei biografii sunt condimentate totdeauna şi cu plusuri şi cu minusuri dar, esenţial este să le poţi depăşi. A venit la 17 ani în România din Căuşeni, un sat de forma unui strugure aflat foarte aproape de graniţa cu Transnistria, dintr-o familie cu trei surori - sună ca un titlu cehovian - cu un tată ce s-a prăpădit stupid, lăsând în urmă o mamă ce a refuzat, de dragul felelor, să-şi mai trăiască viaţa alături de altcineva. Şi nu a fost uşor, într-o ţară sărăcită şi fără prea mari perspective.

Podul de flori de peste Prut, din 1990, a deschis un orizont nou pentru mulţi. Aşa a ajuns şi Tania la Universitatea de Artă Teatrală din Bucureşti. Au fost ani de studiu, de colaborări, a sosit pe lume Daria, fetiţa ei ce are acum 18 ani.

La 21 de ani a terminat studiile şi a fost distribuită în Ondine, primul rol principal din carieră, la Teatrul Naţional din Bucureşti. Aşa a devenit cea mai tânără actriţă angajată vreodată la această prestigioasă instituţie de spectacole. Stagiune după stagiune, Tania Popa a fost distribuită în roluri de care îşi aduce aminte cu drag. Dar, mai mult decât orice de marii actori cu care a jucat: Gheorghe Dinică, Mircea Albulescu, Adian Pintea, Radu Beligan şi atâţia alţii demni de respect.

’’Mare noroc am avut. Am apucat să joc cu toţi. Ăsta e bagajul meu. Acum pot să plec. Mă voi pensiona cu lucruri foarte frumoase’’.

(w882) mic dejun

’’Niciodată nu mi-am dorit un rol anume. Mie îmi plac compoziţiile. Nu aştept un regizor. Lucrez cu cine mă vrea’’.

Şi Lia Bugnar a vrut-o. A scris special 13 monoloage pentru Tania Popa. A regizat şi spectacolul care a fost un recital one-man show foarte greu, dar şi cu satisfacţii pe măsură.

’’Ăsta a fost apogeul meu. Acum nu mă mai văd făcând aşa ceva. Îmi doream să cânt ruseşte pe scenă. Spectacolul ăsta s-a născut din interior. Am fost şi la Chişinău în turneu. Recunosc, acum, casa şi familia mea sunt aici dar, inima e tot acolo. Ce trăieşi în copilărie, nu ai cum să uiţi.’’

(w882) mic dejun

La 44 de ani, Tania Popa este una dintre actriţele generaţiei de mijloc care dovedesc cu prisosinţă măsura talentului înnăscut, temperamentul energic, putinţa abordării unei game ample de roluri. Dincolo de scenă sau film, Tania Popa este un om cu har, iubită şi respectată de colegi. Mai nou este protagonistă şi în formate de televiziune în care aduce cu prosinţă sarea şi piperul unor momente de încântare pentru public. Adică, Tania Popa este un artist ştie cum să rămână în lumina strălucitoare a reflectoarelor oriunde s-ar afla.

’’Refuz cu îndârjire să mă schimb. Nu pot să mă schimb!’’

(w882) mic dejun

Chiar dacă viaţa sa nu a fost deloc uşoară. Are acum o familie împlinită, doi copii care cresc frumos, un soţ care o iubeşte, mama şi surorile sale sunt şi ele în România.

’’Tania este acelaşi om pe care l-am intervievat acum mai mulţi ani în urmă pentru o emisiune la care lucram atunci. I-am telefonat şi imediat a acceptat interviul numai că era mereu între repetiţii, reprezentaţii, cursuri şi atelierul ei de croitorie, o pasiune de care nu se poate despărţi. Am ajuns la teatru şi lăsase vorbă la portar să urc la cabine. Am găsit-o cu un strat gros de demachiant pe faţă şi se grăbea să dea jos masca de scenă. Am filmat-o chiar aşa în firescul trăirii ei, pregătindu-se pentru un nou spectacol şi vorbind cu noi în acelaşi timp. Sincer, nu credeam că este posibil să fii atât de expresiv, mobil, atent. A fost o experienţă pe care n-o voi uita. Am rămas prietene, dacă asta se poate numi o legătură ce se sudează instantaneu. După ani, telefonându-i acum, Tania mi-a spus afirmativ la invitaţie ca şi cum ne-am fi despărţit ieri. ’Numai să nu întârzii la repetiţii, că mă omoară domnul Caramitru!’ - mi-a spus şi i-am promis că vom termina la timp. La cadrul de final Tania era deja la uşă. ’’Mai am şapte minute ca să ajung la teatru’’, zice ea. Şi a fugit de-i sfârâiau călcâiele.’’ (mărturiseşte Ileana Ploscaru Panait, producătorul emisiunii)

***

Program de difuzare:

TVR 2: sâmbătă, 4 noiembrie, ora 10:00; joi, 9 noiembrie, ora 4:35

TVR 3: duminică, 5 noiembrie, ora 9:00

TVR Internaţional: duminică, 5 noiembrie, ora 9:30

TVR MOLDOVA: sâmbătă, 11 noiembrie, ora 8:30

9:00 Ferma

*Anul 26 *Editia 1272

Nu mai aveti loc la oras? Încercati la tară !

Emisiune pentru actuali si viitori tineri fermieri.

*E BINE DE STIUT-Nu doar vocatia si dăruirea duc la performantă.....

La Institutul de cercetare si dezvoltare pentru cresterea ovinelor si caprinelor de la Palas s-au obtinut, după 46 de ani, omologarea a patru rase distincte de ovine. Munca celor de la Institut care a dezvoltat tehnologii de crestere , ameliorare si reproductie s-a făcut printr-o colaborare cu ferme de elită , cu statiuni de profil din tară si cu sprijinul Universitătilor deȘStiinte Agricole șsi Medicină Veterinară. S-a obtinut astfel un patrimoniu genetic cu care se mândreste astăzi Institutul de la Palas , atât la ovine cât si mai noușsi la caprine. Cercetatorii de aici si-ar dori o implicare mai mare a statului , mai ales pentru subventionarea motorinei.

Ar vrea o legătură mai strânsă cu fermele de elită si cu Asociatiile de crescători. Se propune o stimulare a exporturilor de carne de ovine , mai ales în carcasă si eliminarea importurilor de carne de oaie Participă : dr.ing. Radu Răducu-dir.gen. ICDCOC PALAS Constanta alături de echipa de cercetatori stiintifici din Institut.

Valentin Marian-secretar gen. Asociatia crescătorilor de ovine Dobrogea.

*UNDEVA ÎN ROMÂNIA-Într-o livadă de ciresi....amari....din Dâmbovita

Vremea capricioasa din ultimul timp i-a determinat pe pomicultorii

români să caute metode noi de protectie pentru combaterea inghetului

timpuriu din Primăvară.

Livada de ciresi din Bâldana a sotilor Petrea are o colaborare cu Statiunea

Pomicolă Băneasa pentru pomii fructiferi.

Exista un proiect pilot pentru combaterea fenomenelor meteo agresive si a

temperaturilor excesive.Acest proiect asigura un sistem de seră cu panouri speciale de umbrire si transparentă.....dar si un sistem modern șsi economic de irigare si fertilizare. Sistemul este americano-grec iar panourile sunt produse in Grecia. Sistemul monitorizează aerul șsi umiditatea pentru a nu se iriga prea mult. Se combat astfel temperaturile excesive , reci sau calde.Se irigă controlat șsi precis. Volumul de aer trebuie sa fie totdeauna proaspăt si curat. Aerul se poate raci sau incalzi după necesităti.Proiectul costă mult dar aduce multe beneficii. Toata proiectarea este făcută de firma inginerului Dragosș Ofrim care a colaborat din 2023 cu inginerul horticol Damian Dragomir , director adjunct al Statiunii Băneasa , în crearea acestui sistem special cu panouri fotovoltaice care transformă lumina în energie activă pentru plante. S-a inceput initial acest sistem la cultura de căpsuni fiind un sistem unicat in Sud-Estul Europei. Se extinde acum si la legume , pentru început la ardei si bame. Structura este personalizată si adaptată la fiecare locatie. În livada inginerului horticol Adrian Petrea din Bâldana care are un hectar de

pomi cu cirese amare s-a pus un astfel de spatiu protejat de 500 m patrati.

Ciresele amare sunt foarte sensibile si mai perisabile decât ciresele obisnuite.Vor fi primele cirese coapte dupa 15 mai dacă vremea va fi favorabilă dar mai sigur la inceputul lunii iunie. Este un exemplu de bune practici monitorizate atent.

Participă :ing. Dragosș Ofrim-dezvoltator proiect

ing. Adrian Petrea-fermier com.Bâldana ,Dâmbovita

ing. Damian Dragomir-dir. adj. stiintific Statiunea Băneasa

Emisiune de: Viorel Alexandru Popescu si Eugen Daniel Iancu Cosmeriuc

10:00 Pescar hoinar

Sezon Nou

Prezintă: Alex Bucur şi Iulia Popescu

Aventuri în căutarea pistruiaţilor... ”

Vă invităm într-o nouă expediţie marca „Pescar hoinar”... de data aceasta, Alex a plecat, alături de un bun prieten-Sebastian Roncea, în căutarea păstrăvilor... aventura începe pe pâraiele cu apă rece care izvorăsc din Masivul Bucegi şi continuă pe apele de la poalele Munţilor Făgăraş... peisaje sălbatice, urme de urs, o vreme ce a oscilat de la soare la fulgi de zăpadă şi mulţi pistruiaţi. Frumuseţea locurilor şi drilurile cu păstrăvii sănătoşi au adus bucurie în sufletele hoinarilor. La rândul ei, Iulia a pescuit, pe Gold Fish Lake, în căutarea crapilor, alături de Silvia Gherghina, un om îndrăgostit de natură şi pescar experimentat. Sivia a venit împreună cu cei doi copii-Alexandru şi Thea, dornică să le transmită şi lor dragostea pentru clipele petrecute în aer liber-pe scurt o nouă poveste cu şi despre pescuit şi amintiri de neuitat.

Producător şi realizator: Ligia Baboş

 
Noul președinte al Academiei Române, Marius Andruh, invitat la „Rețeaua de idoli”

Luni, 4 mai, de la ora 20:00, la TVR 2, Irina Păcurariu ne propune o ediție despre știință, leadership și rolul intelectualului în societatea ...

Autenticitate, amintiri, reveniri şi proiecte îndrăzneţe la „Drag de România mea!”

O nouă gală a diversității, cu multe momente speciale și invitați de seamă vă așteaptă sâmbătă, ora 20.00 şi duminică, ora 15.00, la TVR 2.

La mal de Mediterană, la mal de Nil. „Hai-Hui... cu Marina!” prin fascinantul Egipt

Au colindat temple antice, au călărit cămile, au tăcut prin moschei, s-au târguit prin bazaruri (unde era să fie vândută...), s-au plimbat cu ...

 

#tvr2