loader

Sâmbătă luăm micul dejun cu Teodor Baconschi, la TVR 2

Pe 11 aprilie, de la ora 9.00, Daniela Zeca Buzura v-a invitat la o nouă ediţie “Mic dejun cu un campion”, în compania fostului ministru de Externe, Teodor Baconschi.

 

Daniela Zeca-Buzura
Mic dejun cu un campion

UPDATE: Ediția este disponibilă online pe TVR+.

Teolog, antropolog, profesor, diplomat, fost politician după propriile mărturisiri, consultant. Teodor Baconschi  este continuatorul unei familii de distinşi oameni de cultură. Tatăl său, A.E.Baconschi a fost poet, eseist, traducător şi acuarelist.

Teodor Baconschi  a absolvit Institutul Teologic din Bucureşti în 1985. Şi-a continuat studiile printr-o bursă la Universitatea Paris IV Sorbonne unde a obţinut diploma în studii aprofundate şi doctoratul în antropologie religioasă şi istorie a religiilor. În anul 1996 a absolvit studiile post-doctorale ca fellow al Colegiului Noua Europă din Bucureşti.

După evenimentele din decembrie a fondat alături de alţi oameni ai bisericii şi de intelectuali de marcă, Grupul de Reflecţie pentru Înnoirea Bisericii. Cariera sa a continuat cu postul de consilier în cadrul Ministerului Culturii şi Cultelor.

(w882) Teodor Bac

S-a afirmat ca ambasador al României pe lângă Sfântul Scaun (1997-2001) în perioada pontificatului Papei Ioan Paul al II-lea la Vatican. În această calitate, a avut o contribuţie esenţială la reuşita vizitei istorice a Papei în România şi la întâlnirea la înalt nivel cu Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, IPS Teoctist şi cu reprezentanţiii autorităţilor de stat din 1999.

Parcursul diplomatic este punctat de acreditarea în Republica San Marino şi pe lângă Ordinul Suveran al Cavalerilor de Malta, apoi prin numirea ca director general în Ministerul Afacerilor Externe. În perioada preşedinţiei lui Emil Constantinescu a fost numit ambasador al României în Portugalia. Ulterior a ocupat funcţia de secretar de stat pentru Afaceri Globale în MAE.

În timpul mandatului preşedintelui Traian Băsescu a fost desemnat consilier prezidenţial la Departamentul pentru Relaţia cu Autorităţile Publice şi Societatea Civilă, apoi ambasador extraordinar şi plenipotenţiar al României în Franţa şi, ulterior, în aceeaşi calitate, în Principatul Andorrei şi Principatul Monaco.

Cariera politică îl plasează în sfera democrat-liberală unde activează timp de patru ani, până în 2014. Este fondator al Fundaţiei Creştin-Democrate şi al Partidului Mişcarea Populară. În 2014 a candidat pe listele noii formaţiuni politice pentru alegerile europarlamentare.

A scris treisprezece cărţi de filosofie şi eseistică creştină, numeroase articole, recenzii, prefeţe şi studii în presa românească şi internaţională. A primit premii şi distincţii ca diplomat şi ca scriitor.

Astăzi, se declară  “un fost politician” dezamăgit de scena compromisă a peisajului politic autohton, aflată, după părerea sa, la finalul unui ciclu de evoluţie.

În prezent, Teodor Baconschi îşi continuă cariera prin cărţile pe care le editează, activitatea de consultanţă şi jurnalul pe care îl postează pe pagina sa de Facebook.

(w882) Facebook,

Pornind de la cea mai recentă carte a sa  “Facebook. Fabrica de narcisism”, întâlnirea cu telespectatorii noştri, sâmbătă dimineaţa la Mic Dejun este prilejul de a deconspira câteva reflecţii asupra parcursului personal al lui Teodor Baconschi.

22:30 Ne-am prins

Black fraier day PREMIERA

*Emisiune de infotainment si analiză socială care porneste de la realitătile societătii românesti de astăzi si de la subiectele ce stârnesc interes, curiozitate si discutii în social media. Programul selectează fenomene, întâmplări, situatii si controverse relevante, le verifică si le explică prin dialog cu invitati, date, materiale video, elemente grafice si umor inteligent. Identitatea vizuală trebuie să comunice ideea „ne-am prins”: un subiect care circulă fragmentat în societate este desfăcut, analizat si explicat.

Emisiunea urmăreste teme care afectează viata de zi cu zi: comportamente sociale, educatie, sănătate, cultură, consum, tehnologie, relatii interumane, economie cotidiană, tendinte digitale, situatii administrative si initiative ale comunitătilor. Atunci când o temă implică institutii, accentul rămâne pe experienta si consecintele pentru cetăteni.

Formatul îmbină rigoarea editorială a televiziunii publice cu dinamica retelelor sociale. În locul unei dezbateri agresive propune o conversatie documentată, inteligibilă, cu ritm, personalitate, umor șsi invitati care pot explica realitatea dincolo de senzationalism.

Alegem subiecte care preocupă publicul online, dar le analizăm cu instrumentele jurnalismului profesionist.

Invitatii vor fi alesi dintre sociologi, psihologi, medici, profesori, cercetători, experti în tehnologie, antreprenori, artisti, reprezentanti ai asociatiilor profesionale, creatori de continut credibili si persoane implicate direct în subiectul discutat.

Criteriile de selectie sunt relevanta pentru tema editiei, competenta, disponibilitatea pentru dialog si capacitatea de a comunica inteligibil si firesc.

Invitat: Dorin Cojocaru, președintele APRIL, patronatul din industria laptelui

Prezentator si responsabil realizare program: Bogdan Muzgoci

Producator si responsabil realizare program: Horatiu Rusu

23:30 Poarta Pangrati

*Calea de acces spre Tunelul Timpului, spre cei 70 de ani ai Televiziunii Romane. Emisiunea cu acelasi titlu va aduna personalitati ale Romaniei a caror viata a fost marcata de Televiziunea Romana , laolaltă cu romani de nota 10 ai prezentului, pe care TVR îi propune ca modele. Un show inedit, cu de toate, cu emotii si bucurii, transmis live, de luni pana joi, direct in strada, din fata celebrei Porti Pangrati a Televiziunii Romane.
Prezentatori : Marina Almasan, Costin Teodorescu, Florin Peste, Miruna Dascalu, Bogdan Vârsan.
Producatori : Marina Almasan, Andreea Baciu

(Reluare)
 
Artiști, povești de neuitat și momente de arhivă, într-o nouă săptămână la „Poarta Pangrati”

Muzică de ieri și de azi, întâlniri cu artiști îndrăgiți, amintiri despre mari nume ale scenei românești și momente speciale din culisele ...

Andrei Huțuleac, despre succes, ambiție și limitele culturii românești, la „Rețeaua de idoli”

Dublu laureat al Premiilor UNITER și unul dintre cei mai apreciați creatori de spectacole ai generației sale, Andrei Huțuleac este invitatul ...

Velingrad și comorile Rodopilor. O călătorie între relaxare, istorie și aventură

În inima Munților Rodopi, Velingradul își dezvăluie farmecul prin izvoare termale, păduri întinse și peisaje care te îndeamnă să încetinești. ...

 

#tvr2