loader
Foto

Ziua Copilului se vede în direct la TVR: concerte, ediţii speciale şi transmisiuni de la „Televiziunea Copiilor”, din curtea şi studiourile TVR

• Concertul Alexandrei Căpitănescu, în direct şi în exclusivitate la TVR 1 şi tvrplus.ro. • Emisiuni speciale transmise pe TVR 2, TVR INFO şi TVR Internaţional. • Jurnaliştii TVR INFO transmit pe tot parcursul zilei din curtea şi studiourile TVR. • Muzică, dans, magie şi momente artistice speciale, de 1 Iunie, la Televiziunea Română

 

De 1 Iunie, Televiziunea Română îşi deschide porţile pentru cei mici şi transformă curtea şi studiourile în „Televiziunea Copiilor”. Cele mai importante momente ale evenimentului vor putea fi urmărite în direct pe canalele TVR. Pe TVR 1, TVR INFO, TVR 2 şi TVR Internaţional, cei de acasă vor putea urmări transmisiuni live şi programe dedicate copiilor şi întregii familii. Punctul culminant al zilei va fi concertul „ROCK YOU, ROMANIA!”, susţinut de Alexandra Căpitănescu şi trupa sa, transmis în direct la TVR 1 şi online pe tvrplus.ro. Evenimentul „Televiziunea Copiilor” este organizat de TVR, în parteneriat cu Primăria Sectorului 1.

Ziua specială pregătită de Televiziunea Română începe la TVR INFO, în cadrul Telejunalului Matinal, prezentat de Laura Fronoiu şi Marius Popa, unde telespectatorii vor afla primele informaţii despre pregătirile din curtea şi studiourile TVR pentru întâmpinarea copiilor şi deschiderea evenimentului „Televiziunea Copiilor”.

Pe parcursul zilei, atmosfera de sărbătoare va putea fi urmărită la TVR INFO în cadrul emisiunii INFO PLUS, de la ora 10.00, dar şi în toate Jurnalele zilei. Şi echipele Ştirilor TVR vor transmite în direct din curtea TVR o ediţie dedicată activităţilor organizate cu ocazia Zilei Copilului.

De la ora 12.30, TVR 2 va difuza, simultan cu TVR INFO şi TVR Internaţional, programul special „Televiziunea Copiilor”, transmis în direct de pe scena amenajată în curtea TVR. Telespectatorii vor urmări momente de muzică, dans, magie şi sport, susţinute de corurile Meloritm şi Andante, de magicianul Teo, de copii pasionaţi de balet, dans jazz, dans popular şi aikido, iar amfitrionii vor fi Alexandra Gavrilă, Iulian Selea, Vlad Corb şi Teo Magicianul (Costin Teodorescu).

Pe scenă vor urca şi elevi ai Colegiului Naţional de Arte „Dinu Lipatti”. Teodora Antal, elevă în clasa a XI-a, va aduce în faţa publicului un moment de jazz, iar Alexia Gorgan şi Simona Anghel vor interpreta celebrele piese „Sing Sing” şi „Tico Tico”, din repertoriul Andrews Sisters. Antonia Bejanaru va cânta cunoscuta piesă „At Last”, iar Timea Beucan va aduce un omagiu Aurei Urziceanu prin melodia „Dor de viaţă”.

Momentele de dans şi balet vor fi susţinute de copiii Academiei Casa de Balet, coordonaţi de profesoarele Andreea Badea, Mihaela Buruiană şi Carmen Ene. Pe scenă vor urca şi Căluşarii de la Ansamblul folcloric „Bucură-te, Bucureşti!” al Şcolii Gimnaziale „Sfinţii Voievozi”, cu un moment special de dans popular.

De la ora 16.35, TVR 2, TVR INFO şi TVR Internaţional transmit simultan ediţia specială „Televiziunea Copiilor”, în care cei mici vor încerca să pună stăpânire pe Studioul Ştirilor TVR şi vor deveni prezentatori, reporteri şi invitaţi speciali. În cadrul emisiunii vor fi şi transmisiuni live din curtea TVR. De această dată, moderatori vor fi Florina Constantinescu şi Cătălin Neamţu, cu participarea actriţei Vero Căliman (fetiţa Zurli) şi a trupei de dans Dinamic de la Palatul Naţional al Copiilor, coregraf Paula Nicolae-Mitrache.

Ziua se va încheia exploziv cu concertul „ROCK YOU, ROMANIA!”, susţinut de Alexandra Căpitănescu şi trupa sa, transmis în direct pe TVR 1 şi online pe tvrplus.ro, de la ora 20.00. Concertul marchează prima apariţie a artistei la TVR după succesul obţinut la Eurovision Song Contest 2026, unde România a ocupat locul al treilea.

„Televiziunea Copiilor” este un eveniment organizat de Televiziunea Română în parteneriat cu Primăria Sectorului 1. Publicul este aşteptat pe 1 Iunie 2026, începând cu ora 10.00, la sediul TVR, intrarea Ermil Pangrati. Pentru a participa la eveniment, publicul trebuie să se înscrie şi să completeze formularul de aici*: https://linktr.ee/televiziuneacopiilor #mce_temp_url#

Pe lângă transmisiunile legate de evenimentul „Televiziunea Copiilor”, posturile TVR vor avea şi alte programe dedicate copilăriei, cu ediţii tematice, filme, programe de arhivă şi spectacole de teatru.

*Întrucât spaţiul din curtea TVR este restrâns, organizatorul îşi rezervă dreptul de a limita accesul în funcţie de evoluţia evenimentului, pentru a evita aglomeraţia excesivă.

19:05 Comisarul Rex

Film serial *Comisarul Rex (REX-Italia, Austria, 2008-2014)

Episodul 48

Cu: Kaspar Capparoni, Fabio Ferri, Pilar Abella

*Serial poliţist. O anchetă îl poartă pe comisarul italian Lorenzo Fabbri la Viena, unde întâmplarea i-l scoate în cale pe câinele poliţist Rex, care urmează să fie retras din activitate. Dar perseverentul patruped nu se lasă „scos la pensie”, ci îl ajută pe Fabbri să rezolve un caz complicat de crimă, dovedindu-se un partener de încredere. Ataşându-se de inteligentul animal, comisarul îl ia cu el la Roma, unde cariera lui Rex va continua cu succes timp de mulţi ani. Intuitiv, curajos şi loial, Rex va fi sprijinul de nădejde şi prietenul cel mai bun al comisarului Fabbri şi, apoi, al altor poliţişti cu care va lucra la cazuri palpitante şi periculoase.

20:00 Îmblânzitoarea de cai

Film* Îmblânzitoarea de cai (Reiterhof wildenstein-Germania, 2019) PREMIERĂ

*A patra parte (din şase)

Regia: Vivian Naefe

Cu: Klara Deutschmann, Shenja Lacher, Ulli Maier, Alexander Khuon, Stefan Pohl

*Dramă. După ce şi-a petrecut mulţi ani în America, dresând cai sălbatici, Rike Wildenstein se întoarce la ferma familiei sale din Bavaria, ca să participe la înmormântarea tatălui ei. În scurt timp, ea își dă seama că ferma este în pragul ruinei, din cauza proastei administrări a fratelui ei mai mare. Sprijinită de mama sa, care-i recunoaşte talentul de dresoare, Rike încearcă să salveze ferma de la faliment, mizând pe succesul în curse al unui armăsar de rasă. Acceptându-şi moştenirea pe care nu şi-a dorit-o niciodată, tânăra "îmblânzitoare de cai" înţelege că viitorul familiei este acum în mâinile ei.

 
Ziua Copilului se vede în direct la TVR: concerte, ediţii speciale şi transmisiuni de la „Televiziunea Copiilor”, din curtea şi studiourile TVR

• Concertul Alexandrei Căpitănescu, în direct şi în exclusivitate la TVR 1 şi tvrplus.ro. • Emisiuni speciale transmise pe TVR 2, TVR INFO şi ...

De 1 Iunie, TVR devine „Televiziunea Copiilor” – porţi deschise, concerte şi aventuri pentru întreaga familie

Curtea şi studiourile televiziunii publice din Calea Dorobanţilor se transformă într-un univers al copilăriei, cu ateliere creative, spectacole, ...

Emisiunea „AI IDEE?!” aduce în prim-plan viitorul arhitecturii, într-o filmare spectaculoasă realizată la Universitatea „Ion Mincu” din București

O echipă a emisiunii „AI IDEE?!” de la TVR 2, formată din jurnalista Mihaela Iamandei și directorul de imagine George Păduraru, a realizat ...

 

#tvr2