Pentru seara de joi, realizatoarea Camelia Moise ne propune o plimbare prin Casa Memorială „Ion Minulescu și Claudia Millian” și la Muzeul Micul Paris, din Bucureşti. O incursiune în farmecul şi eleganţa unor vremuri apuse, pe 21 mai, de la ora 20.05, la TVR 2.
Ziua Internațională a Muzeelor are loc în fiecare an pe data de 18 mai. Iar Noaptea Muzeelor va urma, la sfârșitul săptămânii, pe 23 mai. Emisiunea „Istorii de bun gust” de joi, 21 mai, adică, între cele două evenimente, a fost filmată, cum altfel, prin muzee! Pe unde ne plimbă de data aceasta realizatoarea Camelia Moise şi ce mai aflăm despre oamenii şi viaţa de odinioară – vedem joi seară, de la ora 20.05, la TVR 2.
„Am fost la Casa Memorială Ion Minulescu și Claudia Millian și la Muzeul Micul Paris, să-l căutăm pe Minulescu și parfumul vremurilor d'antan... Ei, după ce m-am tot întrebat, où sont les neiges d'antan? adică, unde sunt… viețile boeme de altădată?, l-am redescoperit pe Ion Minulescu.
Și, trebuie să vă povestesc, îi plăceau cartofii prăjiți... Nu exista cină fără cartofi prăjiţi şi iaurt!”, ne dezvăluie Camelia Moise din secretele descoperite despre poetul romanţelor.
De la cartofii prăjiți din farfuria lui Minulescu, realizatoarea ne poartă la mesele elegante ale perioadei La Belle Époque, reconstituite în cele mai mici amănunte la Muzeul Micul Paris.
„Ei, vesela nu era un simplu set de ustensile pentru mâncat, ci un simbol suprem al statutului social, al opulenței și al stăpânirii codurilor de etichetă burgheză. Modul în care era aranjată masa, l'art de la table, reflecta bogăția, educația și rafinamentul gazdei. Așezarea la o masă festivă în perioada La Belle Époque reprezenta un adevărat test social. Cunoașterea utilității fiecărei piese de veselă și ordinea corectă de folosire a tacâmurilor (din exterior spre interior) separau persoanele educate și cultivate de cei considerați parveniți”, explică gazda „Istoriilor de bun gust”.
Pentru simbolişti, mâncarea nu era un element banal, un loc comun, ori de decor realist, ci un instrument al sugestiei, al stărilor sufletești vagi și al corespondențelor senzoriale. Spre deosebire de curentul naturalist, care descria mesele bogate sau mizeria culinară cu detalii brute, simboliștii foloseau alimentele pentru a evoca atmosfere, decadență sau nostalgie. După modelul lui Baudelaire, acestia vedeau în băutură, în vin sau absint, o cale de a transcende realitatea banală. Paharul, cel care conține „licoarea magică”, devine un instrument al extazului ce permite poetului să atingă starea de reverie sau să acceseze subconștientul.
Moartea lui Ion Minulescu nu a fost doar despre trecerea în neființă a unui poet, ci „cortina de fier trasă violent peste eleganța și boema Bucureștiului interbelic”, după cum mai spune Camelia Moise. Ultimul acord al boemei bucureştene, 11 aprilie 1944, s-a făcut în zgomotul războiului. Destinul făcuse ca poetul fastului și al iluziilor exotice să asiste neputincios la bombardamentul devastator din 4 aprilie 1944. Atunci, suflul bombelor a spulberat definitiv parfumul cafenelelor, teraselor și „romanțelor pentru mai târziu”.
„În Casa memorială Ion Minulescu și Claudia Millian, filele calendarului au rămas blocate pentru totdeauna în acea zi de aprilie, marcând momentul exact când s-a oprit timpul unei întregi generații. Plecarea lui Minulescu a coincis cu naufragiul definitiv al României regale, elegante, lăsând loc unei epoci cenușii și ideologizate. Minulescu a trăit sub semnul spectacolului literar, iar plecarea lui a fost ultima sa mare punere în scenă, pentru că a părăsit lumea exact când piesa de teatru a vechiului București își juca ultimul act, refuzând parcă să devină spectatorul unei realități fără poezie”, îşi încheie Camelia Moise pledoaria pentru frumuseţea unei lumi pierdute. O lume pe care ne invită să o cunoaştem joi seară, de la 20.05, într-o nouă ediţie „Istorii de bun gust”, la TVR 2.
foto: capturi emisiune
