loader

Primăvara vine cu noi invitaţi de marcă la „IERI-AZI-MÂINE”

La început de martie, TVR 2 vă aşteaptă de la ora 16:00 cu invitaţi ca Elisabeta Turcu, Constantin Dinulescu sau Anca Ţurcaşiu. „IERI-AZI-MÂINE” poate fi urmărită şi online, pe TVR+.

 

Corina Dănilă
IERI-AZI-MÂINE

După cum v-am obişnuit până acum, săptămâna începe cu ziua dedicată muzicii populare, iar invitata acestei zile a fost Elisabeta Turcu. Născută în 1954, în judeţul Argeş, artista este unul dintre reprezentanţii de marcă ai folclorului muntenesc din zona Curtea de Argeş-Corbeni-Vidraru, iar în aparaţiile sale pe scenă, Elisabeta Turcu îşi poartă cu mândrie costumul regesc de Muscel, făcut celebru de Regina Maria.

A crescut cu piesele Mariei Lătăreţu, Ilenei Constantinescu şi Mariei Tănase, iar de-a lungul carierei a cântat alături de artişti ca Irina Loghin, Benone, Maria Ciobanu si Ion Dolanescu. Luni, 2 martie, am avut ocazia să ascultăm câteva din piesele care au făcut-o celebră şi care s-au păstrat în Arhiva de Aur a TVR.

UPDATE: Ediţia este disponibilă online pe TVR+.

Marţi, 3 martie, echipa „IERI-AZI-MÂINE” sărbătoreşte ziua teatrului, iar de la ora 16:00, în platoul TVR 2 a venit Constantin Dinulescu, actorul care a jucat în memorabilele „Săptămâna patimilor” (1971), „Cuibul salamandrelor” (1978) sau „A unsprezecea poruncă” (1991). Absolvent al IATC Bucureşti la clasa profesorului Alexandru Finţi, Constantin Dinulescu îşi începe activitatea la Teatrul Naţional din Iaşi, ca în 1973 să ajungă la Naţionalul din Bucureşti, la invitaţia directorului de atunci, Radu Beligan.   În 2004, actorul a fost decorat cu Ordinul Meritul Cultural în grad de Cavaler, Categoria D – „Arta Spectacolului”,  „în semn de apreciere a întregii activități și pentru dăruirea și talentul interpretativ pus în slujba artei scenice și a spectacolului”.

UPDATE: Ediţia este disponibilă online pe TVR+.

Săptămâna continuă la TVR cu ziua dedicată muzicii uşoare, iar la „IERI-AZI-MÂINE” vine Anca Ţurcaşiu. Actriţă, cântăreaţă, gazdă a numeroase emisiuni TV, Anca Ţurcaşiu a fost un model pentru primele generaţii ale României postdecembriste; la Televiziunea Română ea a prezentat numeroase emisiuni ca „Ba da, ba nu!”, „Magazin Duminical” sau „Muzica pentru toţi”.

Deşi a scos scos numeroase albume şi a câştigat numeroase premii, Anca mărturiseşte că teatrul este viaţa ei. „O aiureală! Nu sunt cântăreaţă, eu sunt actriţă! N-am vrut niciodată să cânt, pentru mine a fost doar o întâmplare”, spunea artista într-un interviu pentru Adevărul. În ediţia de miercuri, 4 martie, vom da timpul înapoi şi o vom revedea pe Anca în postura de gazdă a emisiunilor prezentate la Televiziunea Română, vom asculta câteva din piesele care au marcat-o şi vom vedea în rolurile pe care le-a interpretat pe scenele teatrelor din ţară.

UPDATE: Ediţia este disponibilă online pe TVR+.

Dacă e joi, e sport. Colega Alina Alexoi preia ştafeta de la Corina Dănilă, iar timp de o zi, vom lua o lecţie de istorie de la cei care au pus România pe harta sportivă a lumii. Pe 5 martie, de la ora 16:00, în platoul TVR 2 vin Gheorghe Berceanu, Vasile Andrei şi Ion Cernea,  trei dintre cei mai valoroşi sportivi români la lupte greco-romane.

Ion Cernea a obţinut 8 titluri de campion naţional la lupte greco-romane în 1956 şi 1958-1964, la categoriile 52 ,57 şi 63 kg; Vasile Andrei a fost laureat cu aur la Olimpiada de la Los Angeles 1984 şi cu bronz la Moscova în 1980, iar Gheorghe Berceanu fost de 8 ori campion naţional, la categoria 48 de kg, campion olimpic în 1972, la Munchen, vicecampion olimpic la Montreal, în 1976, campion european în 1970, 1972 şi 1973 şi campion mondial în 1969 şi 1970.

UPDATE: Ediţia este disponibilă online pe TVR+

Vineri, emisiunea „IERI-AZI-MÂINE” va face o scurtă pauză, întrucât TVR 2 va transmite în direct meciurile din cadrul Cupei Davis România-Israel.

***

Emisiunea „IERI-AZI-MÂINE” poate fi urmărită și pe TVR+, pe tabletă sau mobil.

Descărcați aplicaţiile TVR+ pentru IOS și Android!

 

10:00 Ne-am prins

*Emisiune de infotainment si analiză socială care porneste de la realitătile societătii românesti de astăzi si de la subiectele ce stârnesc interes, curiozitate si discutii în social media. Programul selectează fenomene, întâmplări, situatii si controverse relevante, le verifică si le explică prin dialog cu invitati, date, materiale video, elemente grafice si umor inteligent. Identitatea vizuală trebuie să comunice ideea „ne-am prins”: un subiect care circulă fragmentat în societate este desfăcut, analizat si explicat.

Emisiunea urmăreste teme care afectează viata de zi cu zi: comportamente sociale, educatie, sănătate, cultură, consum, tehnologie, relatii interumane, economie cotidiană, tendinte digitale, situatii administrative si initiative ale comunitătilor. Atunci când o temă implică institutii, accentul rămâne pe experienta si consecintele pentru cetăteni.

Formatul îmbină rigoarea editorială a televiziunii publice cu dinamica retelelor sociale. În locul unei dezbateri agresive propune o conversatie documentată, inteligibilă, cu ritm, personalitate, umor șsi invitati care pot explica realitatea dincolo de senzationalism.

Alegem subiecte care preocupă publicul online, dar le analizăm cu instrumentele jurnalismului profesionist.

Invitatii vor fi alesi dintre sociologi, psihologi, medici, profesori, cercetători, experti în tehnologie, antreprenori, artisti, reprezentanti ai asociatiilor profesionale, creatori de continut credibili si persoane implicate direct în subiectul discutat.

Criteriile de selectie sunt relevanta pentru tema editiei, competenta, disponibilitatea pentru dialog si capacitatea de a comunica inteligibil si firesc.

Prezentator si responsabil realizare program: Bogdan Muzgoci

Producator si responsabil realizare program: Horatiu Rusu

(Reluare)

11:00 Teleshopping

 
Cum transformă un licean pasiunea pentru geografie în performanță europeană! „Mâine începe azi”, cu Tudor Toma, la TVR 2

A călătorit în 27 de țări, iar visul lui este să ajungă în Antarctica, precum Emil Racoviță și să devină om de știință. Tudor Toma, elev la ...

Cracovia zi lumină

Cracovia zi lumină

publicat: marţi, 10 noiembrie 2026

În răstimpul dintre un răsărit și un apus de soare, echipa “Cap Compas” propune un itinerar la cele mai reprezentative obiective ale Cracoviei. ...

Artiști, povești de neuitat și momente de arhivă, într-o nouă săptămână la „Poarta Pangrati”

Muzică de ieri și de azi, întâlniri cu artiști îndrăgiți, amintiri despre mari nume ale scenei românești și momente speciale din culisele ...

 

#tvr2