loader
Foto

Galerie foto

Prezenţi la ora „Memorialul Durerii - o istorie care nu se învaţă la şcoală”

Emoţii pentru realizatoarea Lucia Hossu-Longin, care a fost vizitată pe 24 noiembrie de elevi ai Liceului Pedagogic Ortodox „Anastasia Popescu”, dornici să afle despre abuzurile din perioada comunistă, care au adus durere milioanelor de români.

 

De peste 30 de ani, de la debutul din 1991, „Memorialul Durerii” oferă românilor una dintre cele mai complexe şi documentate mărturii despre martirii care s-au opus comunismului, dar şi despre torţionarii lor. Seria documentară, care fusese gândită iniţial pentru şase episoade, numără astăzi peste 250 de ediţii semnate de scriitoarea şi realizatoarea Lucia Hossu-Longin, primul jurnalist din România care a scos la lumină ororile săvârşite de regimul comunist.

„Prin Memorialul Durerii am încercat să realizez un act de dreptate. Când a fost difuzat primul episod la TVR, telefonul suna încontinuu la televiziune, crezându-se că este un post pirat. Nimeni nu mai vorbise până atunci despre astfel de lucruri. A fost greu. De câte ori sunam un istoric, ca să ne sprijine, ni se spunea că nu poate şi că este specialist în epoca fierului, nu în istoria recentă. Dar cu timpul, au văzut că suntem serioşi şi cinstiţi şi au căpătat încredere în noi. Mulţi dintre cei care au suportat ororile comuniste au început să ne caute, să îşi spună povestea. Unul dintre ei a fost Tudor Greceanu, aviator militar de elită, al cărui destin este zguduitor... Au fost însă cei mai frumoşi ani şi cei mai frumoşi oameni pe care i-am cunoscut”, a spus Lucia Hossu-Longin.

Alături de realizatoarea Lucia Hossu-Longin şi de profesorii însoţitori, cei 25 de copii din clasele a VI-a şi a VII-a au urmărit şi au discutat un episod despre părintele Gheorghe Calciu, din care au aflat ce înseamnă puterea adevărului, a suferinţei, dar şi despre iertare, deoarece preotul nu a dorit niciodată să-şi vadă dosarul de la Securitate şi nici să menţioneze numele torţionarilor săi. Cel de-al doilea material din „Memorialul Durerii” l-a prezentat pe cardinalul Iuliu Hossu şi declaraţia pe care el a citit-o la adunarea Marii Uniri de la Alba Iulia.

Dintre eroii episoadelor „Memorialul Durerii”, copiii au mai aflat despre Ion Gavrilă Ogoranu, liderul partizanilor din Făgăraș, care sublinia: „Un popor nu trăiește numai cu pâine și salam, cu sau fără soia, ci și cu demnitate și onoare în lume”. Ion Gavrilă Ogoranu a fost partizanul cu cel mai voluminos dosar de urmărire la Securitate, 190 de volume.

A urmat o serie de întrebări, iar elevii au vrut să afle dacă se lucrează la noi episoade din „Memorialul Durerii”, dar şi cine a fost personalitatea pe care Lucia Hossu-Longin a apreciat-o deosebit de mult.

(w882)

„Memorialul Durerii continuă cu o nouă serie, „Aşezări care s-au opus comunismului”, care au fost măcelărite. Au intrat cu tancurile ca la război. Mai sunt şi astăzi ideologi ai comunismului, dar să nu credeţi în ei. Voi aveţi astăzi tot ce îşi doreşte un tânăr. Aveţi libertate, mall-uri pline, vă puteţi alege profesiile sau să mergeţi în străinătate ca să urmaţi cursuri. Nu aţi avut, ca noi, o viaţă vitregită de anumite drepturi”, le-a răspuns realizatoarea TVR.

Depre personalitatea care a impresionat-o deosebit de mult, Lucia Hossu-Longin a punctat: „Pentru că am cunoscut-o foarte bine, am apreciat-o cel mai mult pe Elisabeta Rizea. Femeia aceasta a suferit foarte mult în beciurile Securităţii, dar a continuat să fie blândă şi copilăroasă.”

Impresionată de implicarea şi de întrebările care i-au fost adresate, Lucia Hossu-Longin a invitat doi dintre copiii prezenţi să participe la o filmare pentru un episod al „Memorialului Durerii”.

(w882)

Achiziționat de Arhivele Hoover din Statele Unite şi de Biblioteca Congresului American, difuzat de Videoteca din Paris, locul unde sunt arhivate cele mai importante filme documentare din Europa, ca un film de colecție, „Memorialul Durerii" s-a bucurat de-a lungul timpului de sprijinul Televiziunii Române, singura televiziune din Europa de Est care a produs un demers publicistic consacrat personalităților emblematice ale detenției politice, din cei patruzeci și cinci de ani de comunism.

20:05 Destine ca-n filme

*Andrei Tească-"În căutarea sensului"

Dr. Andrei Tească este magician, actor si psiholog, doctor în Artele Spectacolului si creatorul conceptului ”MagicArtTherapy”, care îmbină magia, teatrul si psihologia în procesele terapeutice. A fondat primul ”Teatru de Magie” din România, precum si ”Federatia Română de Iluzionism și Magie”, contribuind astfel la recunoasterea oficială a profesiei de magician. Activitatea sa se află la granita dintre artă, educatie si terapie, lucrând cu copii, artisti si persoane aflate în situatii vulnerabile. În prezent dezvoltă proiecte inovatoare în psihologie aplicată si art-terapie, printre care conceptul ”SANKTUAR”-primul sanatoriu de psihologie.
*Raul Stoian-"Cu bucurie în suflet"
Stoian Dumitru-Raul este pasionat de educatie, istorie si formarea caracterului uman. Experienta lui în teologie, educatie si mentorat l-a determinat să îsi dedice activitatea sprijinirii copiilor si tinerilor în dezvoltarea lor personală. Adevărata lui împlinire vine din echilibrul dintre cultură, credintă si cunoastere. Misiunea sa este să îi ajute pe oameni să descopere bucuria vietii si valorile autentice. Prin educatie si mentorat doreste să contribuie la formarea unor generatii mai echilibrate si mai constiente de sensul vietii.

Prezintă Iuliana Marciuc

Producător Iuliana Marciuc

21:05 Remix 381 : portret Nicolas Simion

*IN MEMORIAM NICOLAS SIMION

*Recunoscut pe scena jazz românească la emigrarea din 1988, suflătorul Nicolas Simion a devenit între timp cel mai prolific muzician jazz român. Stabilit 10 ani la Viena, apoi la Koln, muzicianul a concertat în toată lumea, a lansat zeci de albume discografice, de multe ori cu instrumentiști și soliști de recunoaștere mondială, în primul rând români. În câteva cazuri... antologice, a îngrijit înregistrări jazz istorice ale unor mari înaintași, la propria-i casă de discuri 7Dreams, uneori reabordându-le live. Un român din diaspora pentru care promovarea muzicii româneşti în lume a devenit un modus vivendi.

Emisiunea-portret colecționează filmări de arhivă importante (inclusiv o prezentare a lui Florian Lungu), fiind realizată atunci când muzicianul a împlinit 60 de ani, apoi difuzată un an mai târziu, după pandemie, în 2020. Între timp, muzicianul a continuat să concerteze, să înregistreze și să editeze. După ce a concertat cu eternul său coleg de generație și prieten Mircea Tiberian, ultima dată pentru acesta (18 octombrie 2025), Nicolas Simion l-a urmat pe 30 august 2026 în nemurire, după un concert la Brașov, în ținutul său natal.

Producător: Doru Ionescu

 
In memoriam Nicolas Simion, una dintre marile personalități ale jazzului românesc

Lumea jazzului românesc și european pierde unul dintre cei mai iubiţi artişti ai săi. Saxofonistul, compozitorul și dirijorul Nicolas Simion s-a ...

Cordoba în floare: Bătălia pentru cea mai frumoasă curte interioară, într-un documentar parfumat, la TVR 2

Începem săptămâna cu un episod plin de frumuseţe al seriei „Documentar360°GEO”, la TVR 2. Luni, de la ora 14.00, facem o plimbare prin „Cordoba ...

„Dirijorul” ridică bagheta în „Filmul de artă”, la TVR 2 şi TVR Cultural

Duminică, 30 august, de la ora 22.00, vedem la TVR 2 o producţie laureată cu Premiul Ursul de Argint şi cu Premiul FIPRESCI, semnată de regizorul ...

 

#tvr2