loader
Foto

Galerie foto

Prezentatoarea „Orei de Ştiri”, Teodora Antonescu: „La Ştiri, nimic nu seamănă cu ziua de ieri”

A copilărit printre camere de filmat și vocile grave din studiourile TVR, iar agitația redacțiilor i-a devenit familiară Teodorei Antonescu încă de mică. Mama, regizor de montaj, i-a insuflat respectul pentru munca de echipă, iar atmosfera din televiziune a transformat un joc al copilăriei într-o adevărată vocație.

 

Teodora Antonescu
Ora de ştiri

Facultatea de Filologie a învăţat-o să lucreze cu textul, cu nuanțele limbii, cu modul în care construim sensuri, iar televiziunea i-a oferit adrenalina prezentului. Azi, Teodora trăiește emoția live-urilor, adrenalina știrilor și bucuria de a împărtăși informații esențiale cu publicul, la pupitrul jurnalului „Ora de știri” de la TVR 2, pe care-l prezintă alternativ cu Stela Popa.

(w500) Teodora An

Ai copilărit pe holurile TVR, unde mama ta era regizor de montaj la Știri.  Cum îți amintești acele prime vizite la TVR?

Teodora Antonescu: Îmi amintesc mirosul specific televiziunii, agitația redacțiilor și energia oamenilor care trăiau pentru știri. Eram fascinată de camerele mari, de lumini, de vocile grave din studio. Pentru mine, TVR era ca o a doua casă, un univers în care totul părea magic.

Ce înseamnă pentru tine să te fi format, într-un fel, „în culisele televiziunii”?

T.A.: Cred că a fost un privilegiu. Am învățat de mică faptul că, în spatele fiecărei imagini de pe ecran, există o echipă uriașă, multă muncă și foarte multă responsabilitate. Asta m-a făcut să respect televiziunea și să o privesc cu seriozitate, nu doar ca pe un „vis frumos”.

Ți-ai imaginat de mică faptul că vei ajunge pe „sticlă”? Ai avut un model în prezentatoarele pe care le vedeai în copilărie?

T.A.: Am fost atrasă de mică de atmosfera și dinamica știrilor, care păreau mereu vii și pline de energie. Inevitabil, urmăream prezentatoarele cu admirație, pentru mine erau figuri elegante și puternice, care inspirau încredere. Printre modelele mele s-au numărat Celia Petricu și Teodora Popa, pe care le priveam ca pe niște repere de profesionalism.

Eşti licenţiată în Filologie, părea că te îndrepţi spre o altă carieră, nu una în televiziune.  Cum a început parcursul tău profesional în televiziune și ce te-a atras cel mai mult la Ştiri?

T.A.: Filologia m-a ajutat enorm, pentru că m-a învățat să lucrez cu textul, cu nuanțele limbii, cu modul în care construim sensuri. Am ajuns în televiziune dintr-o combinație de pasiune și curiozitate, dar și printr-un context potrivit. La Știri, m-a atras adrenalina, faptul că nimic nu seamănă cu ziua de ieri și că lucrezi cu informații care contează pentru oameni.

(w882) Teodora An

Îţi aminteşti primul tău live?

T.A.: Da, îl țin minte perfect. Au fost emoții uriașe, simțeam că mi se taie respirația, dar, în același timp, aveam o energie incredibilă. După primele cuvinte rostite, am înțeles că asta este ceea ce vreau să fac, indiferent de greutăți.

Cum te pregătești pentru o ediție de știri? Ai vreun ritual special?

T.A.: Îmi place să fiu foarte bine informată înainte. Citesc, verific sursele, mă pun la punct cu tot ce este important. Înainte de intrarea în direct, respir adânc și îmi spun că sunt acolo pentru telespectatori, nu pentru mine. Asta mă ajută să scap de emoții şi să fiu cât se poate de credibilă.

(w882) Teodora An

Care este cea mai importantă lecție pe care ai învățat-o de la mama ta și pe care o aplici și astăzi în carieră?

T.A.: Mama m-a învățat să respect fiecare om din echipă, indiferent de rolul lui. Și să nu uit niciodată că televiziunea este muncă de echipă. Această lecție m-a ghidat mereu.

Cât de simplu este să prezinţi Ştiri? Din faţa televizorului pare uşor, aşa este?

T.A.: Pare simplu pentru că acesta este rolul nostru – să facem ca totul să pară cumva firesc. În realitate, e multă concentrare, documentare, atenție la detalii, dicție, putere de concentrare. Când reușești să transmiți clar și să pară natural, înseamnă că ți-ai făcut bine treaba.

Ce pasiuni sau hobby-uri te definesc?

T.A.: Îmi place să călătoresc și să descopăr locuri și povești noi. Sportul face parte din viața mea de zi cu zi, mai degrabă ca un stil de viață decât ca un simplu hobby. Mă pasionează designul, atât vestimentar, cât și de interior, și urmează să dezvolt un proiect personal în această direcţie.

(w882) Teodora An

Ce te relaxează: un loc, cititul, muzica, sportul...?

T.A.: Mă relaxează sportul și plimbările lungi, dar și descoperirea de oameni și locuri noi. Îmi place să mă conectez cu natura și, la fel de important, să mă deconectez de la social media. Uneori aleg un concert bun sau o carte captivantă, iar muzica rămâne un refugiu constant.

(w500) Teodora An

foto: TVR

6:25 Generaţia Fit

Emisiunea" Generaţia Fit" oferă cea mai bună reţetă de stil de viaţă sănătos-antrenamente pe care le poţi face în sala de fitness, nutriţie corectă şi alimentaţie sănătoasă, antrenamente atractive de grup, reţete delicioase şi rapide, exerciţii pe care le poti face acasă, dar şi secretele stilului de viaţă sănătos ale vedetelor, persoanelor publice şi sportivilor de performanţă.

Emisiunea "Generaţia Fit" promovează un stil de viaţă sănătos, care include sportul, mişcarea, dar şi alimentaţia sănătoasă, şi educă publicul, oferind astfel noţiuni esenţiale privind practicarea corectă a activităţii sportive şi alimentaţia corectă.

Producător: Iulia Popescu

Coproducţie TVR şi Federaţia Română de Culturism şi Fitness

6:55 Imnul României

 
TVR 2 lansează „E mai simplu decât pare?”, o emisiune ce explică lucruri complexe pe înţelesul tuturor

Unele subiecte sunt importante pentru viața de zi cu zi, dar nu sunt întotdeauna ușor de înțeles. TVR 2 propune tinerilor, din 16 septembrie, o ...

„Drag de România mea!”, la al nouălea an de existență. Paul Surugiu-Fuego dă startul sezonului 17 la TVR 2

Un nou sezon „Drag de România mea!” începe sâmbătă, 19 septembrie, de la ora 20.00 (în reluare duminică, de la ora 15.00). Paul Surugiu-Fuego ...

"E vremea ta!", la TVR 2

publicat: luni, 14 septembrie 2026

În fiecare seară la TVR2, la ora 18:45, "E vremea ta!" să afli cele mai importante informaţii despre planeta noastră!

 

#tvr2