loader
Foto

Premiere și seriale în exclusivitate în grila de toamnă a TVR 2

Din 4 octombrie, TVR 2 vă așteaptă cu producții în premieră, noi sezoane ale emisiunilor consacrate, jurnale informative, filme și seriale cu mari actori și povești fascinante.

 

Din 4 octombrie, producţii în premieră la TVR 2: „Ora de știri”, „Fără prejudecăți”, „Luminița de la miezul nopții” și „Case și idei”.

• Vedetele TVR 2 au pregătit noi sezoane „Câștigă România”, „Drag de România mea”, „Rețeaua de idoli”, „Destine ca-n filme”, „Distracțiile lui Cazacu” și „Femei de 10, bărbați de 10”.

• Actorul italian Gabriel Garko revine cu mini-serii în premieră și în exclusivitate;

• Helena Bonham Carter, Anthony Hopkins și Christopher Reeve sunt doar câțiva dintre actorii pe care îi puteți revedea la „Filmul săptămânii” și „Filmul de artă”, iar „Duminica filmului românesc” vă așteaptă cu portretele celor mai iubiţi artiști şi regizori români. La cererea telespectatorilor revine serialul „Glasul inimii”.

Principalului buletin informativ al zilei devine „Ora de ştiri”, din 4 octombrie 2021. De luni până duminică, de la ora 18:00, programul de ştiri - tip magazin, axat pe eveniment şi social, cu analize, ştiri şi informaţii ancorate în actualitate va fi prezentat de Stela Popa/Teodora Antonescu. „Ora de ştiri” îşi propune să devină o platformă de implicare cetăţenească şi va acorda spaţii ample proiectelor de voluntariat, de construcţie a viitoarelor generaţii. Primul buletin informativ al zilei, „Telejurnal”, își păstrează ora de difuzare, 12:00, şi va fi prezentat de Raluca Arvat/Laura Fronoiu.

(w882)

Sunt mulţi oameni singuri. Sunt multe persoane care suferă de nesomn. Sunt multe griji care nu ne lasă să dormim. Tot ce ne macină peste zi, pare că se „răzbună” pe noi noaptea. Pornind de la aceste constatări, Luminiţa Velciu propune, începând cu 11 octombrie, de luni până joi de la ora 0.00 o emisiune în premieră, transmisă în direct, „Luminiţa de la miezul nopţii”. Va fi o întâlnire interactivă cu telespectatorii, prima producţie în regim de podcast din Televiziunea Română. Fiecare ediţie va fi un dialog cu câte un invitat care vine să împărtăşească poveşti, experienţe personale puternice, lecţii de succes, iar în partea a doua se vor primi telefoane în direct.

Pentru cei care doresc locuinţa de vis, TVR 2 propune, de luni până vineri, de la ora 17:30, o serie nouă, „Case şi idei” (Of Houses and Ideas, Faites comme chez eux - Franţa, 2014). Realizatorul Frederic Planchenault ne invită în fiecare episod să fim musafirii unor pasionaţi de decoraţiuni interioare, care ne deschid uşile caselor lor şi ne dau idei pe care le putem pune în practică în locuinţa noastră. Primul episod va prezenta o artistă care amestecă cu eleganţă stilurile, dar şi un mini-studio amenajat minimalist.

În fiecare sâmbătă, de la ora 9:30, Raluca Avram, Mihai Arsenie și Andrea Nagy spun „Fără prejudecăți!” și dovedesc că dincolo de orice dizabilitate există speranță, încredere, putere interioară. „Fără prejudecăți!” este o emisiune TV făcută cu și pentru persoane cu nevoi speciale și singura emisiune TV din Europa la care lucrează trei reporteri cu dizabilități.

Fie că sunt programe difuzate în timpul săptămânii, sau în weekend, emisiunile TVR 2 vor oferi întregii familii un carusel de emoţii şi momente speciale dar şi acces la şcoală. Din 4 octombrie, pentru elevii care se pregătesc de examene, „Teleşcoala” a pregătit cursuri, de luni până vineri, pe tronsoanele orare 9:00-10:00 (clasa a VIII-a) și 15:00-16:00 (clasa a XII-a). Noutatea celui de-al patrulea sezon este că în fiecare dimineață de vineri sunt incluse în orar două cursuri de dirigenție. Temele abordate: cum ne pregătim pentru examene, conduită, managementul timpului, sau cum facem față provocărilor din pandemie.

Virgil Ianţu dă startul celui de-al nouălea sezon „Câştigă România!”, de luni până joi, de la ora 20:00, iar cu interviuri marca „Reţeaua de idoli” revine Irina Păcurariu, în fiecare luni, de la ora 21:00 (reluare vineri, ora 22.00). Din 5 octombrie, în fiecare marți, de la ora 21:00, Iuliana Marciuc a pregătit poveşti de viaţă inspiraţionale la „Destine ca-n filme”, iar vineri, 8 octombrie, de la ora 20:00, debutează „Gala umorului”, sezonul cu numărul 16.

Din 9 octombrie, emisiunea de divertisment „Distracțiile lui Cazacu” se va difuza de la ora 17:30, iar Cătălin Cazacu le propune telespectatorilor să-l însoţească în fiecare sâmbătă la o întâlnire cu o vedetă din showbiz-ul românesc.

(w882)

Marina Almăşan are oaspeţi în noul sezon „Femei de 10, bărbaţi de 10”. Emisiunea difuzată în fiecare sâmbătă, de la ora 15:00, propune şi o rubrică în premieră: „Copii de nota 10”, prezentată de un copil premiat la festivaluri internaţionale. Paul Surugiu Fuego îşi aşteaptă fanii, duminică, 10 octombrie, de la ora 15:00, la galele „Drag de România mea!”. În premieră, în emisiunea ajunsă la cel de-al șaptelea sezon, invitații vor răspunde unei provocări, un quizz inedit despre cele mai frumoase lucruri din România.

Nu vor lipsi sfaturile utile din surse din domeniu în emisiunile „Fraţi de viţă” (sâmbăta de la ora 17:00) și „România în bucate” (luni-vineri ora 17.00). Din 10 octombrie, „Pescar hoinar” colindă malurile apelor în sezon aniversar - emisiunea a implinit 18 ani de la prima ediţie. În fiecare duminică, de la ora 10:00, gazdă va fi Ştefan Stoica.

TVR 2 a pregătit, de asemenea, o ofertă bogată de filme și seriale pentru întreaga familie. Începând cu 4 octombrie, de luni-duminică, de la ora 19.10, puteţi urmări serialul „Glasul inimii”, o poveste emoţionantă despre puterea iubirii, dar şi despre importanţa educaţiei.

Sâmbăta, de la ora 20:00, e programat „Filmul săptămânii”, cu actori mari și poveşti captivante. Printre titluri amintim: miniseria clasică (în 3 părţi) „Ocolul pământului în 80 de zile”, cu Pierce Brosnan şi Peter Ustinov sau seria de filme clasice de aventuri cu Giuliano Gemma: „Africa Express şi Safari Express”.

Seara continuă, de la ora 22:00, cu mini-serii italiene în premieră avându-l pe îndrăgitul actor Gabriel Garko în distribuție.

(w882)

Duminica, de la ora 22:00, e seara cinefililor la „Filmului de artă”, cu producţii premiate la festivaluri importante, mari regizori şi mari actori. Duminica filmului românesc (de la ora 13:10 şi 20:10) a pregătit portretele celor mai iubiţi actori şi regizori români, printre care: „Duminică la ora 6” şi „De ce trag clopotele, Mitică?”, în regia lui Lucian Pintilie; Printre ecranizările după mari scriitori români se numără „Cucoana Chiriţa” şi „Chiriţa în Iaşi”, cu Draga Olteanu Matei şi seria „Mărgelatu'” cu Florin Piersic.

1:35 Acasă

Documentar* România-Germania, 2020

Regia: Radu Ciorniciuc

Cu: Gică Enache, Vali Enache, Rică Enache

*Filmul „Acasă” spune povestea unei familii care a trăit timp de 20 de ani în sălbăticia din Delta Văcăreşti, până când locul a căpătat statutul de zonă protejată-Parcul Natural Văcăreşti-primul parc natural urban din România. Timp de patru ani, regizorul Radu Ciorniciuc a urmărit marea aventură prin care a trecut familia Enache: de la o viaţă în completă armonie cu natura, la traiul plin de provocări din marea junglă urbană a capitalei. Pe măsură ce membrii familiei fac eforturi să se conformeze regulilor civilizaţiei moderne, încercând să păstreze în acelaşi timp legătura cu natura şi armonia dintre ei, apar întrebări legate de locul lor în lume şi felul în care poate arăta viitorul pentru fiecare.

Radu Ciorniciuc urmăreşte cu empatie povestea unei familii care luptă pentru acceptare şi pentru propria definiţie a libertăţii.

„M-am identificat în mare măsură cu sentimentul de familie pe care îl vedeam, cu felul în care membrii familiei Enache îşi purtau de grijă unii altora, cu nivelul acela de intimitate pe care nu-l poţi găsi decât în spaţiul tău intim, spaţiu pe care, ca jurnalist tânăr şi ambiţios, îl pierzi, pentru că tot ce faci devine un soi de bun public.”-Radu Ciorniciuc.

*2020-Festivalul Internaţional de Film de la Cracovia-Marele Premiu-Golden Horn pentru Cel mai bun Regizor;

*2020-Festivalul Internaţional de film documentar de la Munchen (DOK.fest)-Marele Premiu (VIKTOR Main Competition);

*2020-Sundance Film Festival-Premiul Special al Juriului pentru Imagine-Mircea Topoleanu;

*2020-Festivalul de film documentar de la Salonic-Premiul Special al Juriului;

*2020-Festivalul de Film de la Sarajevo-Premiul pentru Drepturile Omului;

*2020-Festivalul Internaţional de Film Transilvania-Premiul Zilele Filmului Românesc pentru secţiunea Lungmetraj;

*2020-Zurich Film Festival-Menţiune Specială;

*2021-Dublin International Film Festival-Premiile Criticii şi pentru Cel mai bun documentar;

*2021-GOPO-Premiile: Cel mai bun film de debut, Cel mai bun film documentar, Cel mai bun sunet-Tom Weber, Andreas Mühlschlegel, Lukás Moudrý;

*2021-Black Movie Film Festival-Cel mai bun film-Young Adults Jury Award;

*2020-Free Zone Film Festival-Premiul pentru Drepturile Omului.

3:15 Ora de ştiri

(Reluare)
 

Revitalizarea zonelor rurale din România reprezintă o provocare complexă a cărei soluționare depinde, în mare măsură, de succesul ...

Celebrări, amintiri şi emoții muzicale la TVR 2!

Celebrări, amintiri şi emoții muzicale la TVR 2!

publicat: joi, 11 decembrie 2025

Sezonul 15 al emisiunii cu "Drag de România mea!" continuă sâmbătă, ora 20:00 şi duminică, ora 15:00 cu o gală dedicată celebrării muzicii şi ...

Joi, 11 decembrie, de la ora 21:05,  urmărim  o nouă ediție "Forța ideilor" la TVR 2.

 

#tvr2