loader
Foto

Premieră TVR 2: „Secretul ochilor verzi”, cu Gabriel Garko în rolul principal

Miniseria „Secretul ochilor verzi” are două părți și se difuzează sâmbăta (în 23 și 30 octombrie), de la ora 22:10, la TVR 2.

 

Veste buna pentru fanii îndrăgitului actor italian Gabriel Garko.

Starul atât de apreciat de telespectatori, în seriale de succes precum “Onoare şi respect”, „Rudolf Valentino: destinul unei legende”, „În apărarea fiului” sau “Păcatul şi ruşinea”, revine la TVR 2.

(w882)

Dragoste, intrigi, trădare şi teribile întorsături de situaţie sunt ingredientele producţiei care debutează pe 23 octombrie, de la ora 22:10, Secretul ochilor verzi (Occhi verde veleno – Italia, 2001).

În regia lui Luigi Parisi, cu Eva Grimaldi, Gabriel Garko, Virna Lisi şi Ricky Memphis în rolurile principale, miniseria în două părţi “Secretul ochilor verzi" spune povestea unei tinere avocate, Federica Felici, care crede sincer în nevinovăţia clientei şi prietenei sale, Laura Conti, acuzată de uciderea soţului.

Gata să meargă până-n pânzele albe pentru a obţine eliberarea Laurei, Federica reuşeşte să dea de urma celei care pare a fi adevărata ucigaşă, amanta răposatului. Dar misterul e departe de a fi rezolvat: în urma unei teribile întorsături de situaţie, Federica cere sprijinul avocatului familiei Conti, seducătorul Carlo Roversi, de care se îndrăgosteşte şi, fără să-şi dea seama, devine prizoniera unui ghem de intrigi şi secrete familiale sinistre.

(w882)

Pentru Eva Grimaldi, rolul avocatei curajoase şi idealiste, de partea oamenilor săraci, este prima interpretare ca protagonistă. Clienții ei erau marginalizații, hoții, imigranții, până când într-o zi se întâmplă să apere o fostă colegă de școală, înrudită cu cea mai bogată familie din oraș. “Am fost atât de impresionată de puterea personajului, încât l-am bătul la cap pe regizorul Luigi Parisi timp de zece zile, pentru a putea primi o audiție", spunea la acea dată Eva Grimaldi.

Alături de Eva Grimaldi, în acest „thriller legal” cu un final neașteptat mai joacă Gabriel Garko, într-un rol ambiguu, o fermecătoare Caterina Vertova, un neobișnuit Ricky Memphis în costum și cravată și, de asemenea, celebra Virna Lisi, entuziasmată că poate colabora cu un tânăr regizor atât de talentat (în anul 2001, regizorul Luigi Parisi avea doar 29 de ani).

(w882)

Actorul Gabriel Garko şi-a croit un drum perfect atât în cinematografie, cât și în televiziune.

„Îmi place să lucrez în ficțiune”, mărturisea Gabriel Garko pe care îl vom mai putea urmări la TVR 2 în această toamnă şi în producţia „Culoarea prieteniei/I colori della vita” - o dramă romantică, în care două tinere, prietene nedespărţite, se îndrăgostesc de acelaşi bărbat. „Legături de sânge/Sangue caldo”, o poveste despre iubire şi răzbunare în Italia anilor '60, cu Manuela Arcuri, protagonista din „Păcatul şi ruşinea”, este titlul unei alte ficțiuni din programul de toamnă TVR 2. Aici, Gabriel Garko va juca rolul unui infractor care respectă „codul de onoare”, Arturo La Paglia, cunoscut sub numele de Mister şi care vrea să dea o ultimă lovitură, jaful secolului, pentru a trăi apoi fericit cu iubita lui. Pe scurt, filmul este un amestec de mafie și romantism în regia lui Luigi Parisi şi Alessio Inturri.

1:35 Acasă

Documentar* România-Germania, 2020

Regia: Radu Ciorniciuc

Cu: Gică Enache, Vali Enache, Rică Enache

*Filmul „Acasă” spune povestea unei familii care a trăit timp de 20 de ani în sălbăticia din Delta Văcăreşti, până când locul a căpătat statutul de zonă protejată-Parcul Natural Văcăreşti-primul parc natural urban din România. Timp de patru ani, regizorul Radu Ciorniciuc a urmărit marea aventură prin care a trecut familia Enache: de la o viaţă în completă armonie cu natura, la traiul plin de provocări din marea junglă urbană a capitalei. Pe măsură ce membrii familiei fac eforturi să se conformeze regulilor civilizaţiei moderne, încercând să păstreze în acelaşi timp legătura cu natura şi armonia dintre ei, apar întrebări legate de locul lor în lume şi felul în care poate arăta viitorul pentru fiecare.

Radu Ciorniciuc urmăreşte cu empatie povestea unei familii care luptă pentru acceptare şi pentru propria definiţie a libertăţii.

„M-am identificat în mare măsură cu sentimentul de familie pe care îl vedeam, cu felul în care membrii familiei Enache îşi purtau de grijă unii altora, cu nivelul acela de intimitate pe care nu-l poţi găsi decât în spaţiul tău intim, spaţiu pe care, ca jurnalist tânăr şi ambiţios, îl pierzi, pentru că tot ce faci devine un soi de bun public.”-Radu Ciorniciuc.

*2020-Festivalul Internaţional de Film de la Cracovia-Marele Premiu-Golden Horn pentru Cel mai bun Regizor;

*2020-Festivalul Internaţional de film documentar de la Munchen (DOK.fest)-Marele Premiu (VIKTOR Main Competition);

*2020-Sundance Film Festival-Premiul Special al Juriului pentru Imagine-Mircea Topoleanu;

*2020-Festivalul de film documentar de la Salonic-Premiul Special al Juriului;

*2020-Festivalul de Film de la Sarajevo-Premiul pentru Drepturile Omului;

*2020-Festivalul Internaţional de Film Transilvania-Premiul Zilele Filmului Românesc pentru secţiunea Lungmetraj;

*2020-Zurich Film Festival-Menţiune Specială;

*2021-Dublin International Film Festival-Premiile Criticii şi pentru Cel mai bun documentar;

*2021-GOPO-Premiile: Cel mai bun film de debut, Cel mai bun film documentar, Cel mai bun sunet-Tom Weber, Andreas Mühlschlegel, Lukás Moudrý;

*2021-Black Movie Film Festival-Cel mai bun film-Young Adults Jury Award;

*2020-Free Zone Film Festival-Premiul pentru Drepturile Omului.

3:15 Ora de ştiri

(Reluare)
 

Revitalizarea zonelor rurale din România reprezintă o provocare complexă a cărei soluționare depinde, în mare măsură, de succesul ...

Celebrări, amintiri şi emoții muzicale la TVR 2!

Celebrări, amintiri şi emoții muzicale la TVR 2!

publicat: joi, 11 decembrie 2025

Sezonul 15 al emisiunii cu "Drag de România mea!" continuă sâmbătă, ora 20:00 şi duminică, ora 15:00 cu o gală dedicată celebrării muzicii şi ...

Joi, 11 decembrie, de la ora 21:05,  urmărim  o nouă ediție "Forța ideilor" la TVR 2.

 

#tvr2