Ați fost vreodată la o cercetare de teren? Antropologii culturali folosesc cercetările de teren pentru studiu. Joi, 16 noiembrie, de la ora 21:00, realizatoarea Camelia Moise a invitat telespectatorii TVR 2 în comuna Râfov, din județul Prahova. Aici, alături de studenții Facultății de Istorie din București, am descoperit povestea conacului Costache Cantacuzino.
În comuna Râfov se află de peste 300 de ani conacul Costache Cantacuzino, iar alături de el, un domeniu întins al Cantacuzinilor. Conacul a fost construit la finele secolului al XVII-lea de boierii râfoveni și intră în patrimoniul Cantacuzinilor prin căsătoria, la începutul secolului al XVIII-lea, Ruxandrei Râfoveanu cu unul dintre fiii lui Matei Cantacuzino, descendent direct al voievodului Șerban Cantacuzino (1678-1688). În anul 1930, domeniul Râfov a intrat în posesia lui Ghe.C.Cantacuzino, în urma partajului voluntar dintre acesta și ceilalți moștenitori.
Trecut în patrimoniul statului în perioada comunistă, conacul încărcat de povești și istorie a avut diverse întrebuințări. Până în anul 1992, găzduiește primăria comunei. Apoi este lăsat în ruină, un loc în care intervenția umană s-a dovedit a fi mai puternică decât cea a naturii. În anul 1999, aproape deteriorat complet, conacul este recuperată de drept, în instanță, după ani de judecată, de actualul proprietar, Constantin Șerban Cantacuzino, cel care a readus la viață și Hanul lui Manuc din București.
„Camelia Moise: Ce v-a povestit bunicul despre conac?
Constantin Șerban Cantacuzino: Cel mai tragic moment trăit aici, a fost când au venit rușii. Atunci, un sergent rus i-a făcut, cu pistolul, conturul pe perete, pentru că nu a vrut să scoată femeile în față. Când au ajuns la conac, au împușcat mai întâi un vițel, pe care l-au fiert în cada de baie, pentru că nu aveau vase de gătit atât de mari. Apoi, soldații ruși s-au dus în beci, unde s-au îmbătat. Cu chef, au întrebat „Unde-s femeile?”. Bunicul le-a spus: „Păi, nu sunt!”. Atunci l-au pus la zid. Beat fiind, dar bun țintaș, sergentul i-a făcut, din gloanțe, conturul pe perete. Poliția Militară Rusă, care era formată din cazaci călări care îi însoțeau, a intrat imediat. Căpitanul, care era călare, l-a întrebat pe sergent ce face cu pistolul în mână și i-a spus să-l lase jos. Sergentul nu l-a lăsat, și i-a răspus: „Ce faci, mă dezarmezi în fața dușmanului?”. Atunci, căpitanul l-a împușcat.
Preparatul ales astăzi la „Istorii de bun gust” era o trufanda a perioadei „Epocii de Aur”: parizerul, un produs bine înfipt în amintirile celor care au trăit în perioada comunistă. Fie că era mâncat cu pâine caldă, ca un fel de delicatesă, pane, în loc de șnitel și dacă găseai ouă, sau ceva mai complicat, sarmale cu parizer și orez. În acest caz, parizerul se toacă prin mașină, se amestecă cu mult orez şi ingrediente şi se înfășoară compoziţia în foile de varză.
