Zilnic traversez un amestec de frustrare, revoltă, tristețe, dar și de acceptare, recunoștință și speranță. Și iau fiecare zi, pe rând. Respir...scrie Corina Dănilă.
O vorbă de demult spune că "nicăieri nu-i mai bine ca acasă". Doar că, în vremurile pe care le trăim, a devenit o obligație să stăm acasă, împiedicând răspândirea virusului Sars-Cov-2, protejându-ne pe noi și pe cei dragi.
Da, pandemia asta este o încercare pentru noi toți, dar nu toți o parcurgem la fel. Mă gândesc la cei poziționați în prima linie a luptei cu boala și disperarea, la bolnavii din reanimare, la medici și asistente medicale, care își riscă sănătatea și viața pentru a-i îngriji, la epuizarea lor fizica și psihică, mă gândesc la numeroasele funeralii făcute la repezeală, la tragediile familiior implicate.
Mă gândesc la părinții și bunicii noștri, la cei statistic destinați dispariției, la vârstnicii singuri, închiși în propria locuință sau aflați la azil. Mă gândesc la vânzători, șoferi, polițiști, jandarmi, soldați, cei care continuă să meargă la lucru și, nu în ultimul rând, la colegii jurnaliști, care ne țin corect informați. Și toate astea, pe riscul lor! Apoi mă gândesc la marea masă a celor izolați, majoritatea în pijama și papuci, grămadă pe site-urile de socializare, pe canalele de filme, unii plictisiți de rutina zilnică, alții "sufocați" de conviețuirea cu partenerii de viața sau cu copii mici. Toți ducem acest război. Dacă reușești, când deschizi ochii dimineața, să conștientizezi că trăiești și că esti sănătos, să te uiți în oglindă și să vezi dincolo de ea, un prim pariu este câștigat: dovada de asumare a faptului că salvarea e în noi, nu în afară, cât timp ne iubim pe noi și pe cei din jur!
Și știu că unii dintre pământeni sunt parcă plămădiţi doar din iubire, pe cât sunt de iubiţi, tot pe atât de multă iubire oferă. Din jocurile vieţii, ei ies învingători. Chiar dacă uneori obosiţi, ei iubesc lumea, poveștile și emoția! ACTORII! Pentru ei, TEATRUL este ca aerul! Am experimentat ambele ipostaze: de actor și de spectator. Acum, ambele îmi lipsesc! Pentru că actorii au nevoie de interacțiunea cu PUBLICUL, mulți au dezvoltat diverse forme de manifestare artistică, în online.
Chiar dacă experiența de vizionare online nu se compară cu magia din sala de spectacol, teatrele de stat și independente au găsit soluții pentru a-și ține publicul aproape, au transmis spectacole și vor continua să transmită înregistrări ale unor producții pe care le semnează.
Da, lumea s-a schimbat, pentru o vreme. Dar știu că atunci când asta se va termina, noi, oamenii nu mai avem voie să luăm totul ca și cum ni se cuvine: plimbarea în parc, strângerea de mână, conversații cu vecinii, teatre pline cu spectatori, ieșirile de vineri seara, graba de dimineață spre școală, vacanțe, cafeaua cu un prieten, fiecare respirație adâncă. Viața însăși. Când asta se va termina, să descoperim că am devenit un pic mai aproape de ceea ce visam să fim, speram să fim. Și să rămânem mai.. OAMENI!
Corina Dănilă
