Invitata Andreei Marin în cea de-a patra ediție a emisiunii „Nu există nu se poate” a trecut printr-un grav accident. În viață a fost ținută de aparate, iar apoi părinții au devenit extensia ei, fiindu-i mâini și picioare...

„Cred că, dacă Dumnezeu a decis să mă lase în viață, aș putea fi un ajutor pentru oamenii încercați. Să le alin suferința, dacă voi deveni psiholog, dar și să mă implic în diferite activități, tocmai din dorința de a le fi de folos celor din jur”, sunt cuvintele Andreei Lichi, tânăra de 20 de ani, care, adolescentă fiind, a trecut printr-un accident de circulație și a rămas cu dizabilități majore. „Oricând o situație te poate pune într-o stare la limită, însă ambiția, voința și puterea pot face orice lucru posibil, iar eu știu prin tot ceea ce am trăit că: Nu există nu se poate”, adaugă Andreea Lichi.

Cum este viața în România dacă ai neșansa să treci printr-o astfel de experiență? „Lipsa implicării instituțiilor publice este cea mai mare problemă și vine la pachet cu lipsa de empatie a oamenilor. Pentru că, până nu ajungi în situația asta, sau într-o situație care să te limiteze fizic, nu te întrebi dacă cineva ar avea nevoie de o rampă iar tu ai putea să-i pui una. Accesul la educație mi s-a părut întotdeauna esențial în viața oricui, iar la facultate nu am o rampă și trebuie ca eu, sau părinții mei, să se roage de colegi să ne ajute ca să poată ridica scaunul cu rotile câteva trepte... ”, adaugă tânăra.

În ciuda problemelor fizice, Andreea Lichi este studentă la psihologie, model Atipic Beauty, face voluntariat, coordonează un grup de socializare, suport pentru tinerii cu și fără dizabilități și speră să aducă sprijin celor ce au nevoie. Mai mult, a fost și coprezentatoare a unui festival de muzică ușoară pentru copii, iar de curând a publicat o carte, „Suflet de porțelan”. „Titlul îl doream cu ceva despre suflet și atunci m-am gândit la porțelan, care este fragil și dacă se sparge nu-l mai poți lipi la fel. Vor rămâne cicatrici”, a spus Andreea Lichi.