loader
Foto

Galerie foto

O actriță fermecătoare la „Rețeaua de idoli”: Tora Vasilescu | VIDEO

Invitata Irinei Păcurariu în ediția de duminică, 6 iunie, de la ora 18:00 (în reluare luni, 7 iunie, la ora 21:00), la TVR 2, este un nume apreciat și respectat în lumea artistică. „Eram complexată de oamenii cunoscuți”, povestește actrița Tora Vasilescu.

 

Irina Păcurariu
Rețeaua de idoli

Filmată acasă, la Buftea, în locul său favorit unde se află grădina în care cultivă flori, fructe și legume, actrița Tora Vasilescu a răspuns fără inhibiții la întrebări legate de profesie, familie, dar și despre experiența COVID. După o carieră de peste 45 de ani, în care a jucat în filme, seriale și spectacole de teatru și a fost distinsă de trei ori cu Premiul pentru Interpretare al Uniunii Cineaștilor din România, artista a adunat multe poveşti.

„Conversația cu Tora Vasilescu poate fi, așa cum o spune chiar ea, „arborescentă”, e cu râs, e cu emoție, cu dus-întors printre amintiri și cu concluzii despre viață. La 70 de ani, actrița e tonică, e tânără în cel mai plin sens al cuvântului, iar în cei peste zece ani petrecuți în casa din Buftea, alături de soțul francez de origine croată, grădina în care cultivă flori, fructe și legume i-a devenit locul favorit pe lumea asta. Locatie de filmare: acasa la Buftea”, spune Irina Păcurariu.

A absolvit ca șefă de promoție Institutul de Artă Teatrală și Cinematografică din București, în anul 1976, la clasa profesoarei Eugenia Popovici. În acelaşi an, actrița Tora Vasilescu primeşte premiul ACIN pentru rolul Maria din filmul „Cursa”, al regizorului Mircea Daneliuc. Drumul spre succes nu a fost deloc simplu, deşi de mică îşi afirmase vocaţia, plăcându-i să recite şi să cânte în fața publicului.

(w882)

„Irina Păcurariu: Ați intrat la teatru, în București… Când ați ajuns prima dată erați doar fericita posesoare a unui premiu național la recitat…

Tora Vasilescu: Luam tramvaiul în sens invers... nu prea știam stânga-dreapta, era complicat să mă descurc într-un oraș care mi se părea înfricoșător. Eram complexată de oamenii cunoscuți, mă uitam la geamurile luminate după care bănuiam că locuiesc privilegiați cu care nu voi ajunge vreodată să mă întâlnesc....

Irina Păcurariu: Când ați început să deveniți cineva?

Tora Vasilescu: Nu m-a gândit așa, m-a ferit Dumnezeu să mă cred cineva... Primesc greu laudele, acum am ajuns la concluzia că trebuie să mulțumești pentru tot ce ai obținut... Am iubit și teatrul și filmul, acum mai mult filmul parcă și e o mare bucurie să revăd filmele din tinerețe, să îmi amintesc replici”.

0:20 Comisarul Rex: Din nou la Viena

Film serial *Comisarul Rex: din nou la Viena (Kommissar Rex-Vienna calling-Austria, 2026)

Regia: Andreas Kopriva

Cu: Maximilian Brückner, Ferdinand Seebacher, Doris Golpashin, Alfred Dorfer, Marie Burchard

*Episodul 2

*Serial politist. Simpaticul şi inteligentul comisar patruped Rex se întoarce în decorul pitoresc al Vienei, pentru a rezolva cazuri criminale palpitante împreună cu partenerul său, inspectorul Max Steiner, un anchetator cu experientă. Echipa din jurul lui Max e formată din colegul său Felix Burger, medicul legist Tom Wippler șsi comisarul-şef Evelyn Leitner. Cu ajutorul nepreţuit al lui Rex, care şi-a păstrat instinctul infailibil, dar şi dragostea pentru sendvişuri proaspete, ei trebuie să găsească soluţii rapide şi se descurce într-o retea de intrigi, conflicte între vecini si secrete istorice. În timp ce anchetele promit suspans, fiica lui Max, Anna, si fosta lui sotie, Sarah, adaugă povestii o dimensiune dramatică personală. Noua serie a francizei "Comisarul Rex", realizată în 2026, îmbină intrigi politiste captivante, povesti de familie emotionante si momente pline de umor, aşa cum i-a obişnuit pe telespectatori.

(Reluare)

1:20 Tigru -România, 2023

Film * Tigru -România, 2023

Regia: Andrei Tănase

Cu: Cătălina Moga, Paul Ipate, Alex Velea

*Dramă-film inspirat de fapte reale petrecute la Sibiu, în 2011. Vera, medic veterinar într-un pitoresc oraș transilvănean, este măcinată de probleme personale și are o cădere nervoasă. În ziua când un tigru confiscat de la un interlop local este adus la grădina zoologică unde lucrează, femeia descoperă un secret care o dă peste cap. Tigrul scapă din cuşcă, iar Vera trebuie să pornească în căutarea lui.

 
Teatru și umor, muzică și nostalgie – o nouă săptămână „Poarta Pangrati” la TVR 2

Leonard Miron, Vasile Muraru, Carmen Tănase, Saveta Bogdan, Fuego, Dan Helciug și Mioara Velicu se numără printre invitații Marinei Almășan în ...

„Femei în pragul unei crize de nervi”, comedia savuroasă care l-a consacrat pe Almodóvar, la „Filmul de artă”

O iubire pierdută, o prietenă prinsă într-o poveste cu teroriști, întâlniri neașteptate și un gazpacho cu efecte spectaculoase. În universul lui ...

Când pasiunea şi voinţa nu au limite. „Misterul gemenelor”, un film inspirat dintr-o poveste reală, la TVR 2

Drama, producţie Franţa 2025, având regia semnată de Frédéric şi Valentin Potier, tată şi fiu, aduce pe micul ecran povestea a două gemene, ...

 

#tvr2