„Cândva, i-a contrariat pe mulţi declarând că nu a scris niciodată o scrisoare de dragoste, dar, în mod cert, pasiunea lui Nicolae Manolescu s-a livrat integral literaturii şi criticii literare’’ - spune Daniela Zeca Buzura la „Mic dejun cu un campion”.

 

„Mie mi-au plăcut limba şi literatura română. Asta ţine de opţiune. Nu cred că trebuie să-mi placă şi România la fel de mult.”

Format la şcoala lui George Călinescu şi Alexandru Piru, Nicolae Manolescu şi-a urmat iluştrii profesori într-un mod diferit şi excepţional. A debutat cu poezie, dar şi-ar fi dorit să scrie romane. Primele articole de critică literară le-a publicat destul de târziu, în Contemporanul, la îndemnul lui George Ivaşcu. Asta i-a format o disciplină a scrisului, un ritm săptămânal la care n-a mai renunţat toată viaţa.

Un profesor respectat. Aceasta este prima impresie pe care o lasă oricărui interlocutor care are privilegiul de a-i sta alături. L-am invitat în emisiune pentru că, alături de alţi intelectuali contemporani, el este unul dintre aceia care lasă în urma sa o moştenire relevantă: cărţi, mii de articole, emisiuni de televiziune (cele mai multe aflate în arhiva TVR – şi amintim aici doar celebra Teleşcoală, un instrument de real ajutor pentru descifrarea literaturii române), intervenţiile adecvate în cadrul Senatului României dar, mai ales, generaţiile de studenţi care s-au format sub îndrumarea sa.

„Rolul învăţământului este să educe tinerii în spiritul valorilor naţionale. Dar pentru ca să le pretinzi să le respecte, trebuie, mai întâi, să le cunoască şi asta nu se poate decât prin instruire la toate nivelurile. În 1966 s-a făcut o reformă pe zece ani a învăţământului care a avut rezultate foarte bune. Nu pretind că totul a fost la superlativ dar, acum ne confruntăm cu ceva fără precedent. N-am întâlnit o situaţie mai proastă a şcolii româneşti.” (spune invitatul emisiunii)

Dincolo de activitatea de cercetător, gazetar, scriitor şi critic literar, şi-a marcat viaţa prin prietenii remarcabile precum Emil Cioran sau Milan Kundera spre exemplu. Consideră, pe bună dreptate, că generaţia de scriitori a anilor 1960 a intrat pe uşa din faţă a literaturii române. Dar nu se abţine să nu remarce cu o subţire ironie o meteahnă veche: „Important pentru un scriitor nu e să scrii bine despre el ci, să nu scrii bine despre altul.’’

A fost contemporan cu unul dintre anii cei mai agitaţi pe plan european şi nu numai, 1968. Cu toată poziţia tranşantă a lui Ceauşescu privitoare la evenimentele dramatice din Cehoslovacia, şi-a exprimat încă de atunci rezerva. „După ’68 i-am spus lui Ivasiuc (scriitorul Alexandru Ivasiuc n.r.): N-am încredere în bărbatul ăsta. Să vedem dacă în discursurile următoare mai spune acelaşi lucru. Şi, într-adevăr, după o săptămână, parcă la Braşov, a retractat mai bine de jumătate din discursul de atunci. Îşi dorea puterea. Iar generaţia mea a profitat de nevoia lui de a se consolida la putere. Nu mi-a plăcut niciodată’’.

„Nu mi-am dorit să intru neapărat în politică. Scriitorii nu trebuie să facă politică militantă. E o diferenţă faţă de politicieni. Dar, fără politică nu există civilizaţie. Politica şi prostituţia sunt unele dintre cele mai vechi instituţii din lume. Există o inerţie enormă în ţara asta. Îmi spunea cineva că românii au o mare problemă. Noi am făcut trei revoluţii deodată: antistalinistă, antitotalitară şi anticomunistă. N-aveam cum să reuşim. E prea mult. În alte părţi din Europa s-au făcut pe rând. Aşa că, dacă aş fi fost ales preşedinte, nu ştiu ce aş fi făcut’’.

Un critic literar de temut, un profesor adulat, un scriitor căruia nu-i lipseşte pana ascuţită, un promotor al literaturii române în toate formele, un om politic implicat în prima decadă a noului val după 1989, fondator al Partidului ’’Alianţa Civică’’, propus pentru preşedenţia României la acea dată, senator, ambasador UNESCO, preşedinte în exerciţiu al Uniunii Scriitorilor, într-un cuvânt, un om de valoare care, s-a retras pe dealurile Mărcuşului din Câmpulung Muscel pentru a fi cu sine şi cu cărţile pe care le iubeşte.

***

„Multe amintiri s-au depănat sub semnul aparent distructiv al timpului. Nicolae Manolescu priveşte retrospectiv la viaţa sa ca la o sumă de întâmplări pe care este bine să şi le mai amintească din când în când, mai ales că vârsta aduce odată cu ea şi o înţelepţire necesară. Este privilegiul celui care a trăit complet, experienţe fel de fel şi care se poate bucura acum de iarba verde de acasă şi de ’Viaţă şi cărţi. Amintirile unui cititor de cursă lungă’, aşa cum sună titlul uneia dintre cele mai pasionante intreprinderi scriitoriceşti.’’ ( Ileana Ploscaru Panait – producătorul emisiunii)

***

Program de difuzare:

TVR 2: sâmbătă, 3 noiembrie, ora 10:00, reluare luni, 5 noiembrie, ora 8:30

TVR 3: duminică, 4 noiembrie, ora 9:00

TVR Internaţional: sâmbătă, 10 noiembrie, ora 9:00

TVR MOLDOVA:  sâmbătă, 3 noiembrie, ora 10:00