loader

Muzica lui Ovidiu Komornyik, la IERI-AZI-MÂINE

Pe 7 septembrie, echipa IERI-AZI-MÂINE vă invită să-i revedeți pe Ovidiu Komornyik, Sanda Ladoși, Monica Anghel și pe îndrăgita actriță Rodica Popescu Bitănescu, de la ora 15.40.

 

Corina Dănilă
IERI-AZI-MÂINE

Ovidiu Komornyik a venit pentru prima dată în studioul nostru, cu ocazia participării la ediţia pe care o puteţi revedea vineri, 7 septembrie, de la ora 15.40 la TVR 2.

Pe cântărețul și compozitorul atâtor melodii cunoscute de peste 20 de ani l-am ascultat și l-am aplaudat alături de artiști cărora le-a scris, de-a lungul timpului, multe cântece.

Ovidiu Komornyik împreună cu Sanda Ladoși

(w500) komor

În calitate de compozitor și textier, Ovidiu Komornyik a mai colaborat cu Mirabela Dauer, Elena Cârstea, Gabriel Dorobanțu, Marina Florea, Anca Turcașiu.

(w235) rod po

 

Actrița Rodica Popescu Bitănescu este dramaturg și regizor, printre piesele scrise și puse în scenă chiar de ea se află "Cinci femei de tranziție", "Încă-i bine", "Viaţă de cimitir".

Ne-au fost alături, ca de obicei, Nae Alexandru şi grupul „Supermarket”.

 

 

 

***

În fiecare ediție, teatrul, poezia şi muzica vor înnobila valoarea de unicat a mărcii IERI - AZI - MÂINE.

La TVR 2 - vineri, ora 15.40

La TVR INTERNAȚIONAL - sâmbătă, ora 12:00 (ora României)

La TVR MOLDOVA - luni, ora 11:00

***

Prezintă: Corina Dănilă

Producător: Carmen Movileanu

***

Surse foto: Pagini și conturi Facebook ale artiștilor

2:00 E mai simplu decat pare ?

Producator: Tania Stavila

(Reluare)

2:30 Romania face bine

*Se poate! Nu spunem asta suficient de des. Pentru că avem nevoie să vedem cu ochii nostri ca să credem. Asa că începem un nou sezon „România face bine”. Si avem un pariu de câstigat în fiecare săptămână. Pariul este să găsim oamenii care nu asteaptă ca lucrurile să se schimbe. Le schimbă ei. Cu curaj, câteodată cu încăpătânare, ei aleg să construiască. Să le demonstreze si celorlalti că se poate. Asta este România pe care ne propunem să o descoperim în această emisiune! Pentru că România despre care vorbim cu mândrie nu e doar o idee. Există! si este construită de oameni, în fiecare zi. Începe un nou sezon „România face bine”. În fiecare joi de la ora 20.05 la TVR2.

Realizator: Manuela Aldea

Prezintă: Irina Luca

(Reluare)
 
„Femei în pragul unei crize de nervi”, comedia savuroasă care l-a consacrat pe Almodóvar, la „Filmul de artă”

O iubire pierdută, o prietenă prinsă într-o poveste cu teroriști, întâlniri neașteptate și un gazpacho cu efecte spectaculoase. În universul lui ...

Când pasiunea şi voinţa nu au limite. „Misterul gemenelor”, un film inspirat dintr-o poveste reală, la TVR 2

Drama, producţie Franţa 2025, având regia semnată de Frédéric şi Valentin Potier, tată şi fiu, aduce pe micul ecran povestea a două gemene, ...

România – SUA, meci important pentru „Stejari” în World Rugby Nations Cup. Sâmbătă, la TVR

După înfrângerea în fața reprezentativei din Tonga, naționala de rugby a României are nevoie de un rezultat bun în confruntarea cu Statele Unite ...

 

#tvr2