loader

Mircea Divricean: „Trebuie să fim guvernaţi de inteligenţa inimii”

„Mic dejun cu un campion” vă dă întâlnire sâmbătă, 20 octombrie, de la ora 10.00, cu Mircea Divricean, Consul de Onoare al României în statul Utah (SUA).

 

Daniela Zeca-Buzura
Mic dejun cu un campion

Mircea Divricean împreună cu fratele lui, Mihai, sunt consideraţi două dintre cele mai importante achiziţii ale establishment-ului american din Utah.

De peste douăzeci de ani, el este un ambasador al inteligenţei, carităţii şi spiritului anteprenorial românesc şi nu oriunde ci în Statele Unite, unde fără calităţi reale şi rezultate vizibile nu obţii stima, aprecierea şi încrederea comunităţii.

(w882) Mircea Div

(w882) Mircea Div

Sunt atu-uri care l-au propulsat, încetul cu încetul, în cele mai înalte demnităţi care se pot rezerva unui om de valoare din orice parte a lumii ar veni. Astăzi este preşedinte şi director general, Kostopulos Dream Foundation şi Consul de Onoare al României în statul Utah, fiind implicat într-o mulţime de alte organizaţii caritabile din America şi de pe continental european.

(w882) Mircea Div

Când l-am invitat la „Mic dejun cu un campion”, agenda sa de lucru era însemnată pe ore, l-am prins pe scara avionului, cum se spune dar, nu a declinat nicio clipă dorinţa de a se afla în faţa telespectatorilor români. A venit şi ne-a impresionat cu carisma sa, cu pragmatismul, implicarea, convingerea, naturaleţea şi entuziasmul său contagios. O istorisire din suflet de la un român de peste ocean care păstrează întotdeauna la rever o insignă ce reprezintă reprezintă drapelul României alături de cel american.

(w882) Mircea Div

„Nu putea să nu placă prin totala deschidere şi francheţe, prin vorba apăsată, spusă tare, prin convingerile de la care nu se abate. Profesionist recunoscut şi om demn de toată admiraţia, Mircea Divricean nu părea că a plecat din România. Este cetăţean american, dar nu a renunţat nici la cea română. Este mândru de asta. Dar nu formal, din vorbe, aşa cum mulţi o declamă astăzi. Ci din convingere. Şi face multe. Ajută, realizează parteneriate, stabileşte punţi economice, care sunt motorul bunăstării. Am terminat nefiresc de repede filmarea. Fratele său îl urmărea din spatele platoului şi în final l-am invitat şi pe el în faţa telespectatorilor. Sunt o echipă eficientă care a înţeles valoarea colaborării. Ne-au promis că se vor reîntoarce. Şi îi credem pe cuvânt.” (Ileana Ploscaru Panait, producătorul emisiunii)

***

„Dorim să le mulţumim încă o dată partenerilor noştri, Librăriile Cărtureşti, unde, săptămână de săptămână, datorită filmărilor pe care le realizăm în Grădina Verona, le dăm peste cap programul de prânz. Şi nu se supără, ba, dimpotrivă, mai dau şi o mână de ajutor pentru a ne servi cu promptitudine o cafea aromată sau cele mai noi reţete de limonade. Un loc cu autentică tradiţie culturală unde oaspeţii emisiunii Mic Dejun se simt atât de bine. Pe lângă prietenul nostru fidel, îi avem alături pe YOKKO, care asigură vestimentaţia moderatorului, şi pe Ana Chiriac Make Up Artist. Le mulţumim pentru sprijin şi apreciere şi sperăm să fim o familie mult timp de aici încolo”, spune Ileana Ploscaru Panait.

***

Program de difuzare:

TVR 2: sâmbătă, 20 octombrie, ora 10:00, reluare luni, 22 octombrie, ora 8:30, miercuri, 24 octombrie, ora 5:05

TVR 3: duminică, 21 octombrie, ora 9:00

TVR Internaţional: sâmbătă, 27 octombrie, ora 9:00

TVR MOLDOVA:  sâmbătă, 20 octombrie, ora 10:00

20:00 Duminica filmului românesc

Tudor -România, 1963
Partea I: Pământ fără lege

Regia: lucian bratu
Cu: Emanoil Petruţ, George Vraca, Alexandru Giugaru, Lica Gheorghiu, Geo Barton, Olga Tudorache, Amza Pellea
*Dramă. Dramă istorică, cu acţiunea la începutul secolului al XIX-lea. Prezentat sub sloganul publicitar “primul film istoric românesc pe ecran lat”, filmul dezvoltă teme şi elemente din poemul (1953) şi piesa de teatru (1955) consacrate de Mihnea Gheorghiu aceluiaşi personaj, conducătorul revoluţiei de la 1821, slugerul Tudor Vladimirescu, dramă încheiată cu uciderea acestuia.-Bujor T. Râpeanu-”Filmat în România”, 2004, Ed. Fundaţiei Pro.

„Tudor al lui Lucian Bratu izbuteşte să asocieze exactitatea cronicărească şi inflexiunea lirică, să interiorizeze patetismul, să evite, în egală măsură, tonul didacticist şi retorismul. Proprii acestei încercări deschizătoare de drum îi vor rămâne calitatea patosului şi ştiinţa scenelor de masă, scene remarcabile prin suflul lor de epic şi capacitatea de a surprinde psihologia colectivă."-George Littera-1976-Cinematograful românesc contemporan.

22:00 Filmul de arta

* Femei în pragul unei crize de nervi (Mujeres al borde de un ataque de nervios-Spania, 1988) PREMIERĂ

Regia: Pedro Almodóvar

Cu: Carmen Maura, Julieta Serrano, María Barranco, Antonio Banderas

*Nominalizări la premiile Oscar, Globul de Aur şi BAFTA pentru cel mai bun film străin;

*Două premii la Festivalul de Film de la Veneţia: pentru cea mai bună actriţă (Carmen Maura) şi cel mai bun scernariu;

*Premiul Academiei Europene de Film pentru cea mai bună actriţă (Carmen Maura);

*Comedie. Părăsită de iubitul ei Iván, actrița Pepa trebuie să dea de urma acestuia pentru a-i transmite un mesaj important. Dar viața ei este curând copleşită de o serie de evenimente neprevăzute: Candela, prietena ei, ar putea fi implicată într-un complot terorist, în timp ce fiul lui Iván, aflat în căutarea unui apartament, ajunge să viziteze chiar apartamentul Pepei. Un şir de personaje excentrice, ale căror destine sunt legate prin fire nevăzute, dau viaţă şi culoare acestei comedii negre care a lansat cariera internaţională a regizorului Pedro Almodovar.

 
Teatru și umor, muzică și nostalgie – o nouă săptămână „Poarta Pangrati” la TVR 2

Leonard Miron, Vasile Muraru, Carmen Tănase, Saveta Bogdan, Fuego, Dan Helciug și Mioara Velicu se numără printre invitații Marinei Almășan în ...

„Femei în pragul unei crize de nervi”, comedia savuroasă care l-a consacrat pe Almodóvar, la „Filmul de artă”

O iubire pierdută, o prietenă prinsă într-o poveste cu teroriști, întâlniri neașteptate și un gazpacho cu efecte spectaculoase. În universul lui ...

Când pasiunea şi voinţa nu au limite. „Misterul gemenelor”, un film inspirat dintr-o poveste reală, la TVR 2

Drama, producţie Franţa 2025, având regia semnată de Frédéric şi Valentin Potier, tată şi fiu, aduce pe micul ecran povestea a două gemene, ...

 

#tvr2