Sâmbătă, 8 august, l-ați putut revedea, la "Mic dejun cu un campion", de la ora 10.00, la TVR 2 și online pe TVR+, pe filozoful şi eseistul Mihai Şora, membru de onoare al Academiei Române.

 

"Soarta a fost întotdeauna bună cu mine. Nu mi-am făcut probleme".

Îi place să se trezească devreme. Iar în această dimineaţă ne-a spus: Mă ghidez întotdeauna după inimă. Fiindcă o am şi bate încă.

Cu aceste gânduri mărturisite Danielei Zeca Buzura a debutat întâlnirea noastră matinală cu filozoful Mihai Şora.

Atenția la gest, semnificaţie şi detalii îl defineşte pe Mihai Şora, într-un fel pierdut din vedere în zilele pe care le trăim astăzi. Gesturi definitorii, care spun multe despre un om care a străbătut un secol de viaţă şi pe care, ascultându-l, oricine îşi dă seama ce zestre afectivă, spirituală și intelectuală capacitează un om de talia sa, cel pe care, prietenul de-o viaţă Emil Cioran îl califica drept ’’cel mai înţelept al generaţiei sale’’.

Născut la Ianova/Timiş, în 1916 când România se angaja în Primul Război Mondial, Mihai Şora a studiat la Timişora, Bucureşti şi Paris (în timpul celei de-a doua conflagraţii mondiale). Parisul îi oferă şansa reîntâlnirii cu o diasporă ilustră: Eliade, Ionescu, Cioran. Toţi îi vor fi prieteni care l-au admirat. După război, celebra editură Gallimard îi editează prima carte. Soarta şi dorul îl vor readuce acasă, cu speranţa unei libertăţi de mişcare cuvenite unui intelectual, ceea ce regimul nou instalat, condus de Ana Pauker şi aliaţii autohtoni, nu-i va mai permite.

’’Am un carneţel în care îmi scriu gândurile fugare pe care să le pot dezvolta mai târziu. Dar ca să scriu un jurnal despre mine, asta nu mi-a trecut prin cap’’ – zice Mihai Şora. Câte mărturii despre un secol de istorie ar fi rămas! Poate că de aceea s-a îndreptat spre filozofie. Spune: ’’Un filozof se uită spre fiinţă, spre tot ce e în jurul lui. Cu curiozitate şi graţie. Când se întâmplă ceva în istorie, ne dăm seama că se repetă. Dar nu învăţăm nimic din ea, adică din previziuni. Nu’’.

Mihai Șora povesteşte molcom, îmboldit de întrebările şi intuiţiile Danielei Zeca Buzura. Un dialog pe linia subțire a incisivităţii jurnalistice dublate de metafora unui scriitor cu har cum este amfitrionul emisiunii şi excelenţa intelectuală a unui filozof care a străbătut o lume cât un secol.

- M-am născut îndrăgostit – mărturiseşte Mihai Șora cu seriozitate. Adică deschis şi avid de a vedea ce e bun şi frumos în jurul meu şi de a încerca să fac şi eu ceva bun. Nu e meritul meu. E meritul celor care m-au precedat, părinții, bunicii, străbunicii, care m-au învăţat. Mă simt solidar cu ei şi cu toată spiţa familiei.

-  Ce v-au transmis?

- Că lumea e frumoasă. Mi-au spus: "Să n-o urâţeşti în niciun caz şi, dacă e posibil, s-o faci mai frumoasă, mai luminoasă. Să te străduieşti tot timpul şi să nu uiţi că fără Dumnezeu nimic n-ar rezista".

-  În ce raport sunteţi cu Dumnezeu?

- Mă uit la el cu smerenie. Şi sper să se uite şi El la mine cu îngăduinţă.