O personalitate complexă despre care, iată, în aceste clipe de singurătate, vorbim, din păcate, la timpul trecut. Ați revăzut o ediţie "Mic dejun cu un campion", în amintirea lui Ion Caramitru, pe 7 septembrie, de la ora 18, la TVR2.

 

IN MEMORIAM - Ion Caramitru (1942 - 2021)

O personalitate remarcabilă a scenei culturale româneşti cu o recunoaştere internaţională fără echivoc, un om şarmant, cald, prietenos, gata oricând să lucreze în folosul breslei, un manager cultural care a pus bun început multor proiecte cărora şi astăzi le simţim efectul, un ministru al culturii care a ştiut să facă din domeniul atât de sensibil al creatorilor un brand al vizibilităţii României, un actor şi regizor care nu mai are nevoie de nicio recomandare şi, nu în ultimul rând, un vector de imagine pentru schimbările ţării noastre după 1989. O personalitate complexă despre care, iată, în aceste clipe de singurătate, vorbim, din păcate, la timpul trecut. Dar memoria sa va continua, cu siguranţă, prin realizările sale ca actor şi ca om al cetăţii. Drum bun, ION CARAMITRU!

Greu de gestionat această pierdere. Năucitoare veste, venită la doar câteva ore după anunţul dispariţiei unui alt simbol al României, sportivul Ivan Patzaichin. O înşiruire de evenimente din care cu greu ne putem reveni. Parcă nici acum nu putem crede că aceste lucruri se întâmplă. Oameni atât de dăruiţi, de generoşi, de valoroşi, reprezentanţi ai unei generaţii ce dispare încetul cu încetul. Nădăjduim mereu ca acest fapt să se împlinească cât mai târziu posibil pentru ca să ne mai putem bucura de exemplul lor ca viaţă, profesie, talen, moralitate, verticalitate, patriotism în cel mai profund şi mai curat sens al cuvântului.

Sunt oameni care au făcut istorie şi vor rămâne în istorie prin rolurile pe care le-au jucat în teatru, film, televiziune prin vizionarismul şi pragmatismul cu care au creat şi condus instituţii, prin implicarea fără echivoc în viaţa publică şi în interiorul breslei, prin performanţele greu de atins, prin medaliile obţinute, prin spiritul mereu tânăr şi printr-un obiectivism pe care-l invidiem.

Am colaborat cu Ion Caramitru nu o dată. L-am avut invitat la multe emisiuni pe care le-am realizat de-a lungul anilor. Era mereu ocupat dar, niciodată nu a refuzat o invitaţie. Prin colaboratorii săi a pus la dispoziţie întotdeauna surse de documentare şi realizare a materialelor pentru filmele pe care le aveam în proiect.

A fost ministru în funcţie când lucram la Oficiul Naţional pentru Documentare şi Expoziţii de Artă. A fost printre puţinii, dacă nu chiar singurul, care şi-a dus mandatul până la capăt cu un program articulat şi aplicat tuturor mediilor culturale pe care le gestiona o instituţie guvernamentală de o asemenea anvergură.

Avea opţiuni clare şi hotărâte pe care le discuta până în cel mai mic detaliu cu echipa sa. Prin intermediul proiectelor pe care le gestiona, pregătea domeniul cultural – indiferent de zona de activitate – pentru marile proiecte europene şi fondurile ce urmau să vină în sprijinul României. Ne-a şcolit pentru a fi primii în stare să scriem şi să gestionăm proiecte viabile pentru cultura şi patrimoniul românesc. După plecare sa, totul s-a prăbuşit. Oamenii care au fost trimişi la burse de studiu s-au risipit. Un gust amar ce persistă şi acum şi care ne-a costat şi încă ne mai costă defazarea la care asistăm neputincioşi. Într-un interviu în care dezbăteam această neîmplinire, mă consola exprimându-şi speranţa că nu totul este încă pierdut.

Aşa l-am cunoscut, stenic, luptător, hotărât. Apoi, prin emisiunea ’’Poesis’’ l-am redescoperit foarte tânăr în Arhiva de Aur a TVR în spectacole, interviuri şi recitaluri care-mi răsună şi acum în memorie. Un recitator desăvârşit, o voce răscolitoare, o trăire a versului ce poate face pe oricine, oricât de înverşunat, să iubească poezia, s-o înţeleagă, s-o caute. Îl venera pe Eminescu, era prieten bun cu Nichita Stănescu, cu Dan Grigore sau cu Johnny Răducanu care-l acompaniau într-o manieră irepetabilă. Nu o dată, Televiziunea Română a preluat aceste spectacole remarcabile.

De azi încolo ne vom bucura de el doar prin intermediul acestor înregistrări. Şi ne bucurăm că nu sunt puţine. Suntem trişti şi neconsolaţi. Exprimăm regretele noastre familiei, colaboratorilor săi, echipei de la Teatrul Naţional şi a colegilor de la UNITER. Ultimul regal al decernării premiilor Uniunii Teatrale din România le-a patronat, ca în fiecare an, cu foarte puţin timp în urmă – în iulie - pe scena Sălii Mari de la Teatrul Naţional. O revenire acasă după şase ani de peregrinări prin ţară, în teatrul pe care l-a iubit atât de mult, căruia i s-a dedicat întru totul, o ultimă reprezentaţie la scenă deschisă.

Premonitorii gândurile sale de la Gala UNITER din 2005, atât de subtile şi de explicite în aceste clipe grele:

Despre cum se mișcă lumea.

Despre ce vor oamenii.

Despre ce sunt ei.

De când se nasc și până vor muri

Și chiar și mai târziu.

Astă seară am ajuns aici.

Mâine o luăm de la-nceput.

(Sursa: UNITER)

***

Producător: Ileana Ploscaru Panait