loader

Mărturii şi interviuri de colecţie, la IERI-AZI-MÂINE, alături de Corina Dănilă

Momentele „Best of” IERI-AZI-MÂINE revin la TVR 2, iar în această săptămână, de la ora 16:00, vă aşteptăm cu nume ca Anghelina Timiş Lungu, Cătălina Mustaţă, Gheorghe Visu sau Marian Râlea.

 

Corina Dănilă
IERI-AZI-MÂINE

De luni până vineri, Corina Dănilă ne aduce „amintiri pentru viitor”. Timp de 60 de minute, avem cele mai bune materiale din Arhiva de Aur a TVR, cele mai îndrăgite personalităţi şi cele mai frumoase poveşti. „Nostalgicii vor zâmbi, tinerii vor ridica din sprâncene, iar visătorii vor aplauda”, astea sunt emoţiile pe care le vor stârni cele 60 de minute ale emisiunii. Carmen Movileanu, producătorul emisiunii, crede că „o poveste pe zi ar face bine fiecăruia dintre noi”, aşa că fiecare zi a săptămânii va vine cu câte una diferită.

Continuăm şi în această săptămână redifuzarea celor mai bune momente ale emisiunii din sezonul anterior.

Săptămâna începe cu ziua dedicată folclorului, iar invitata emisiunii este Anghelina Timiş Lungu, o artistă care a reuşit să promoveze şi să ducă peste tot în lume cântecele şi portul maramureşean. Originară din Borşa, Anghelina Timiş Lungu a debutat pe scenă la 15 ani, cucerind publicul şi juriile la următoarele concursuri de specialitate ca „Maria Tănase”, „Cântec nou în Mehedinţi” sau „Floarea din Grădină”.

„Eu ştiu un singur lucru şi bun - trebuie să fii tu însuţi ca să poţi să răzbaţi, dar aş vrea să spun că modele au fost multe în viaţa mea. Am iubit toţi interpreţii din generaţia de aur şi care s-au dus în lumea fără dor, dar idolul meu a fost Sofia Vicoveanca şi să vă spun şi de ce: mi-a plăcut felul ei de a fi şi o asemăn foarte mult cu mama mea. Când eu o vedeam pe Sofia Vicoveanca, şi ea ştie asta, parcă o vedeam pe mama”, spunea artista într-un interviu. Ediţia este disponibilă online pe TVR+.

Marţi, 23 august, aducem un omagiu actorilor şi scenei teatrului românesc. În platoul IERI-AZI-MÂINE ne reîntâlnim cu Gheorghe Visu şi Istvan Andras Demeter. De-a lungul carierei sale, Gheorghe Visu a jucat pe scenă sau în faţa camerei alături de actori ca Rebengiuc, Dinică sau Morgenstern, iar pe micul ecran s-a remarcat în ultimii ani prin rolul lui State Potcovaru din telenovela „Inimă de ţigan”; Istvan Andras Demeter este, în prezent, coordonator cu atribuţii de director al Casei de producţie TVR şi unul dintre realizatorii seriei Teatru TV. Ediţia este disponibilă online pe TVR+.

Rămânem în universul teatrului şi în ediţia de miercuri, 24 august, ediţie în care ne-am întâlnit cu actriţa Cătălina Mustaţă. Absolventă a Institutului de Artă Teatrală și Cinematografică, la clasa Sandei Manu, ea şi-a început cariera la Teatrul Mic din Bucureşti în 1991, pentru ca din 2000 să fie angajată de Teatrul Odeon.

Cu numeroase colaborări în portofoliu – atât pe scenele altor teatre, cât şi în faţa camerelor de filmat – Cătălina Mustaţă este una dintre cele ma elegante şi discrete prezenţe ale teatrului românesc; pentru ea, actoria este „o meserie de ardere”, aşa cum Aristotel spunea că arta este responsabilă cu ceea ce se cheamă mimesis şi catharsis. „Un actor adevărat are de spus altceva decât o vedetă. De asta cred că și statutul actorului este din păcate altul și nu cel care ar trebui să fie. El duce mai departe din sufletul lui spre sufletul oamenilor, încearcă să-i bucure pentru o oră, două, trei. Este o muncă de generozitate, de dăruire”, spunea ea. Ediţia este disponibilă online pe TVR+.

Pe 25 august, schimbăm ritmul şi genul muzical, pentru că ediţia de joi este una dedicată muzicii uşoare, invitata Corinei Dănilă fiind Viorela Filip, cunoscuta artistă care a interpretat piesele „Doar un trandafir” şi „La o fereastră”. Absolventă a Școlii Populare de Artă din Bucureşti, artista este, din 1990, şi profesoară de canto-muzică uşoară la aceeaşi şcoală. „Muzica este, pentru mine, modul prin care respir, prin care trăiesc! Este ceea ce ştiu să fac mai bine şi anume să cânt, să scriu versuri pentru muzică vocală, să compun cântece, în întregime (muzică şi text) şi să-i pregătesc muzical (vocal) pe tinerii care au talent şi care cred în vocaţia mea de pedagog”, spunea artista într-un interviu. Ediţia este disponibilă online pe TVR+.

Milioane de copii aşteaptau dimineţile de duminică pentru a-i vedea ultimele poante şi impresionantele trucuri; cu pantalonii săi largi, coloraţi şi cu jobenul plin de surprize, Marian Râlea a fost cel mai aşteptaţi şi iubiţi realizatori TV. Vineri, 26 august, în ziua dedicată divertismentului, îl revedem în platoul emisiunii IERI-AZI-MÂINE. A jucat nenumărate roluri, de la comedie la dramă, de la dramaturgi clasici, la contemporani şi până la producţii TV; cum arată scena acum, pentru Marian Râlea? Aflăm în interviul de la ora 16:00. Ediţia este disponibilă online pe TVR+.

10:00 Eduarte Arteen

*

Producator Mihai Razus

11:00 Grădini de vis: geometrie, artă, viaţă

(Jardins d'ici et d'ailleurs, Franţa, 2016), sezon 1, 20 eps)-R

Regia: Emmanuel Descombes, Aurélia Michon, Jean-Michel Vennemani

*Arhitectul peisagist Jean-Philippe Teyssier ne prezintă cele mai frumoase grădini din Franţa şi din întreaga lume. Datorită întâlnirilor lui cu grădinari, peisagişti, horticultori, arhitecţi, istorici sau administratori de domenii, arta acestor spaţii naturale se dezvăluie ochilor noştri.

Realizatorii au vorbit cu artiştii peisagişti care găsesc soluţii inovatoare pentru a oferi spaţii pentru respiraţie şi poezie într-o lume tot mai urbanizată.

*Ep.19: Quinta da Regaleira

Situată la 25 kilometri de Lisabona, grădina Quinta da Regaleira a fost înfiinţată la începutul secolului al XX-lea, în oraşul Sintra, unde se refugiau de caniculă vara notabilităţile capitalei.

Carvalio de Monteiro, proprietarul terenului, şi Luigi Manini, arhitect şi scenograf italian, au făcut din vastul parc o uimitoare invitaţie la vis şi imaginar, înscrisă în Patrimoniul Mondial UNESCO.

 
Eleganţă, romantism, talent și spontaneitate, la “Drag de România mea!”

Gala a patra a sezonului 15 al emisiunii “Drag de România mea!” vă aduce artişti, stiluri şi poveşti captivante, totul acompaniat de muzică ...

Regele Charles al III-lea şi Viscri, în centrul emisiunii „Cursa prin istorie

De la supe de găină la flori sălbatice, de la legende locale la reportaje filmate de elevi – Viscri devine un loc viu, unde trecutul și viitorul ...

„Hai-hui... cu Marina!” prin oraşul faimoasei Cleopatra

Vestigiile istorice, străduţele pitoreşti, mall-urile elegante, restaurantele tradiţionale... dar mai ales măreaţa Bibliotecă din Alexandria! ...

 

#tvr2