loader

Marina Almăşan, noutăţi pe TV şi în librării

Realizatoarea TVR 2 a lansat cea de-a zecea carte - “China cea de taină”, un jurnal de călătorie, iar sâmbăta, de la ora 15.00, îi aşteaptă pe telespectatori la "Femei de 10, Bărbaţi de 10".

 

Marina Almășan

Marina Almășan și-a lansat cea de-a zecea carte : “China cea de taină”, un jurnal de călătorie publicat de Editura Corint. Prietenii şi admiratorii i-au fost aproape, iar lansarea cărții a fost dedicată împlinirii a 70 de ani de relații diplomatice bilaterale dintre România și China. Pe lângă vedete, au fost prezenţi oameni de afaceri, reprezentanți MAE şi ai Ambasadei Chinei la Bucureşti. Despre cartea Marinei, a vorbit Excelența Sa, doamna Jyang Yu, noul ambasador al Chinei la București, iar printre artiștii invitaţi să urce pe scenă s-au numărat Deea și Dinu Maxer și Mihai Trăistariu, care au interpretat melodii în limba chineză. Marina Almăşan a primit invitaţia de a-și lansa cartea și la renumitul Târg de carte de la Beijing.

(oar_w460)

Sâmbătă, 20 aprilie, Marina Almăşan s-a întors la TVR 2, de la ora 15.00, cu un nou sezon „Femei de 10, Bărbaţi de 10”. Prima ediţie a debutat în forţă, iar Marina Almăşan a invitat câteva dintre manechinele “echipei de aur” a Zinei Dumitrescu, pentru a depăna amintiri despre celebra creatoare de modă. În platoul TVR s-au aflat: Dana Săvuică, Maria Andrei, Dana Androne, Camelia Ilie (Miss România), Gabriela Silagy, Crinuța Popescu, Adela Surugiu, Romanița Iovan, celebre manechine ale anilor 90.

“Mi-am amintit, cu plăcere, că aceleași fete defilau saptamânal, acum 25 de ani, în platoul “Ceaiului de la ora 5”, în cadrul rubricii pe care o gira Mama Zina. Momentul întâlnirii a fost emoționant, fetele au depănat amintiri, au defilat, chiar, pe “podiumul” improvizat al emisiunii şi le-am oferit secvențe de arhivă cu Zina. În final, Marcel Pavel - unul dintre apropiații Zinei, i-a dedicat o melodie tulburătoare”, a povestit Marina Almăşan.

(oar_w460)

9:00 Ferma

*Anul 27 *Editia 1300

Nu mai aveti loc la oras? Încercati la tară !

Emisiune pentru actuali si viitori tineri fermieri.

*IARBA VERDE DE ACASĂ ,,Ce verde era....valea noastră !.... ,,

În MuntiiCălimani , in Depresiunea Dornelor , in satul Coverca al comunei Panaci ,este o Zona alpină , cu multa vegetatie dar si cu paduri , izvoare , într-un peisaj de poveste , familia Crucianu a crescut animale de când se stie. În 2005 a facut un proiect pentru a construi un grajd aducând si 20 de juninci gestante din Austria din rasa Brună.În cele 40 de ha de păsune, aflate în proprietate,cu o floră bogată si bine intretinută, presărată cu ierburi medicinale sunt scoase la păsunat vacutele , sunt mulse manual in bidoane separate iar laptele obtinut este transportat imediat la sectia de prelucrare din NeagraTarului.Fiul său Adrian a facut si el un proiect pentru instalarea tânărului fermier obtinând 40.000 de euro pe care i-a investit în ferma de vaci de lapte cu 40 de capete.Din laptele gras si bogat in substante nutritive face in gospodarie 12 sortimente cu binecunoscutulșsvaiter, unic în Tara Dornelor si în România , alaturi de cascaval afumat si neafumat , telemea , brânză , cas , urdă , unt si multe altele.Brânzăria lor are produse proaspete , gustoase , făra culturi lactice , doar din lapte bun , proaspat si cheag. A mai implementat un proiect de modernizare a sectiei de produse lactate in valoare de 260.000 de euro luati prin AFIR. A mai luat alte fonduri pentru o mica pensiune agroturistică cu 4 camere,cu dotări complete si moderne , intr-o zona linistita , la poale de munte , in satul Drăgoiasa , unde are si o grădina bogată de legume si zarzavaturi. A investit in panouri fotovoltaice de 50 kw pentru reducerea costurilor la energie.Colectează pentru făbricuta sa de lactate si lapte de la consăteni pe care-l verifică bidon cu bidon. La svaiter foloseste cel mai bun lapte de la vacile crescute cu fân uscat. Are un mic magazin la poarta fermei si un altul în piata din Vatra Dornei. A înfiintat si o brutarie la Poiana Stampei.A mai cumparat si 20sde bovine de carne din rasa ANGUS, pe care le creste în satul Coverca. E ajutat in muncă defiica sa Adriana care a absolvit ingineria alimentară.

Participă : Adrian Crucianu-fermier si investitor , sat Coveca comuna Panaci , jud, Suceava

Emisiune de: Viorel Alexandru Popescu si Eugen Daniel Iancu Cosmeriuc

10:00 Pescar hoinar

Sezon Nou

Prezintă: Alex Bucur şi Iulia Popescu

Producător şi realizator: Ligia Baboş

 
Teatru și umor, muzică și nostalgie – o nouă săptămână „Poarta Pangrati” la TVR 2

Leonard Miron, Vasile Muraru, Carmen Tănase, Saveta Bogdan, Fuego, Dan Helciug și Mioara Velicu se numără printre invitații Marinei Almășan în ...

„Femei în pragul unei crize de nervi”, comedia savuroasă care l-a consacrat pe Almodóvar, la „Filmul de artă”

O iubire pierdută, o prietenă prinsă într-o poveste cu teroriști, întâlniri neașteptate și un gazpacho cu efecte spectaculoase. În universul lui ...

Când pasiunea şi voinţa nu au limite. „Misterul gemenelor”, un film inspirat dintr-o poveste reală, la TVR 2

Drama, producţie Franţa 2025, având regia semnată de Frédéric şi Valentin Potier, tată şi fiu, aduce pe micul ecran povestea a două gemene, ...

 

#tvr2