loader

Luna aprilie continuă cu noi interviuri, marca „IERI-AZI-MÂINE”

Readucem telespectatorilor momentele speciale din Arhiva Televiziunii cu 5 noi interviuri „IERI-AZI-MÂINE”.  De luni până vineri, de la 16:00, la TVR 2, TVR HD şi TVR+. Vineri, 8 aprilie, ați urmărit interviul In memoriam Mircea Albulescu.

 

Corina Dănilă
IERI-AZI-MÂINE

La IERI-AZI-MÂINE adunăm cele mai bune şi emoţionante materiale din Arhiva TVR, le combinăm cu cele mai frumoase poveşti din prezent, ca la final să vă oferim „amintiri pentru viitor”. Carmen Movileanu, producătorul emisiunii, crede că „o poveste pe zi ar face bine fiecăruia dintre noi”, aşa că fiecare zi a săptămânii vine cu câte una diferită.

Prima zi de luni din aprilie este dedicată muzicii populare, iar în platoul emisiunii au fost invitaţi Gelu Voicu şi Taraful său, unii din cei mai de seamă reprezentanţi ai folclorului din Teleorman. Debutul lui Gelu Voicu a avut loc pe scena Craiovei, unde a uimit juriul prin doina pe care a cântat-o; de-a lungul anilor, printre cele mai importante competiţii la care a participat se numără Festivalul-Concurs Maria Tănase, (anul 2002), unde a câştigat premiul I, Festivalul Maria Lătăreţu, dar şi Festivalul-Concurs Naţional „Pe deal la Teleormănel”.  „La noi în casă s-a ascultat dintotdeauna muzica marilor artişti ai neamului, dintre care îmi voi permite să-i enumăr pe Sofia Vicoveanca, Maria Lătăreţu, Nicolae Sabău, Mariana Drăghicescu, Ion Dolănescu, Maria Ciobanu, Mioara Velicu, Tudor Gheorghe, Dumitru Fărcaş, Sava Negrean Brudaşcu şi lista poate continua. De la fiecare în parte mi-am dorit să preiau dragostea în slujirea autenticităţii şi mă încăpăţânez ca, şi în timpurile actuale, marcate de modernism, să rămân la esenţa autentică a cântecului popular românesc”, povestea solistul într-un interviu.

Ediţia este disponibilă online pe TVR+.

Marţi, 5 aprilie, este ziua dedicată teatrului, iar invitata emisiunii este actriţa Adina Popescu.  Ea a absolvit Institutul de Artă Teatrală şi Cinematografică „I.L.Caragiale" în 1969 , iar după absolvire a fost angajată doi ani la Teatrul „Al. Davilla” din Piteşti.  Din 1971, timp de zece ani, a lucrat la Teatrul „Ion Vasilescu” din Bucureşti, iar din 1981 a devenit actriţă a Teatrului de Comedie. Printre rolurile memorabile pe care le-a jucat – atât pe scena teatrului, cât şi în faţa camerelor de filmat -  se numără  „Acceleratul 402”, „Acul cumetrei Gurton”, „Dar nu e nimic serios - Pirandello, Adam si Eva”, „Bunica se mărită”, „Scandal în culise”, „Transport de femei”, „Dragostea începe vineri” „Nea Marin miliardar”, „Războiul de independenţă”.

Ediţia este disponibilă online pe TVR+.

Mijlocul săptămânii este dedicat muzicii rock, iar pentru 6 aprilie, IERI-AZI-MÂINE ne-a adus o trupă care a făcut istorie pe scenele din ţară: Proconsul.  Trupa s-a făcut remarcată în 1999, odată cu piesa „De la ruşi...”, un an mai târziu câştigă locul 3 la Festivalul de la Mamaia cu „Cerul” şi locul I la Festivalul Cerbul de Aur, devenind prima trupă din ţară care primesc acest trofeu.

În 2002, albumul „Mi-ai luat inima” s-a transformat în album de aur, datorită celor peste 50.000 de unităţi vândute. În cei 17 ani de activitate, Proconsul a lansat peste 10 albume, câştigând premii ca Cel mai bun grup al anului, Cea mai bună piesă a anului, Cea mai bună voce masculină a anului, Cel mai bun basist, iar în această primăvară au lansat un nou single: „Un om mai bun”.  De la ora 16:00, Corina Dănilă ne-a pregătit şi o colecţie cu câteva materiale de arhivă în care-i vom revedea pe băieţi pe scena din Braşov sau pe cea a Festivalului din Mamaia.

Ediţia este disponibilă online pe TVR+.

Joi, 7 aprilie, emisiunea IERI-AZI-MÂINE ne-a adus o ediţie in memoriam Cornel Patrichi. Numit „regele dansului” în perioada dinainte de 1989, Cornel Patrichi s-a stins din viaţă marţi, la vârsta de 72 de ani. După ce a terminat studiile în 1962, Cornel și-a început cariera ca prim balerin la Teatrul „Constantin Tănase”, ca 8 ani mai târziu, să ajungă la Teatrul Fantasio, tot ca prim balerin.

De-a lungul anilor, a creat coregrafia unor filme ca Viraj periculos (1983); Eu, tu si Ovidiu (1977), Bună seara, Domnule Wilde, Actorul si salbaticii (1975), Cantecele marii (1971). De asemenea, în ultimii ani, s-a remarcat ca membru al juriului Dansez pentru tine, emisiune de divertisment de pe postul Pro TV. TVR 2 difuzează interviul realizat de Corina Dănilă în luna ianuarie 2015.

Ediţia este disponibilă online pe TVR+.


Vineri, 8 aprilie, de la ora 16:00, urmăriţi un interviu in memoriam Mircea Albulescu. Un maestru al teatrului românesc, Mircea Albulescu a fost prezent în platoul emisiunii în octombrie 2015, în ediţia dedicată teatrului. Actorul a primit, de-a lungul carierei, numeroase distincţii precum: Premiul Naţional pentru întreaga activitate artistică (acordat de Ministerul Culturii șşi Cultelor, în 2003), Premiul Academiei Române în 2004 pentru cei 50 de ani de "creaţie interpretativă în arta teatrală şi cinematografică", Premiul pentru întreaga activitate primit la Gala Premiilor UNITER în 2005, Premiul de excelenţă la cea de-a opta ediţie a Festivalului Internaţional de Film Transilvania în 2009. În 2009, Mircea Albulescu a fost declarat Ambasador al Umanităţii, iar în 2010 a primit Premiul de excelenţă în cadrul Galei de închidere a Festivalului Comediei Româneşti, festCO.

Ediţia este disponibilă online pe TVR+.

 

***

Emisiunea „IERI-AZI-MÂINE” poate fi urmărită și pe TVR+, pe tabletă sau mobil.

Descărcați aplicaţiile TVR+ pentru IOS și Android!

 

22:00 Puterea minţii

Film* Puterea minţii (Critical thinking-SUA, 2020)

Regia: John Leguizamo

Cu: John Leguizamo, Jorge Lendeborg Jr., Angel Bismark Curiel, Will Hochman

*Dramă -bazată pe o poveste reală. Cinci adolescenţi latino-americani şi negri din cel mai dur ghetou din Miami ajung să domine Campionatul Naţional de Şah, sub îndrumarea profesorului lor neconvenţional şi inspirat, Mario Martinez (John Leguizamo).

0:10 Comisarul Rex: aventuri la Viena

Serial *Comisarul Rex: aventuri la Viena (Kommissar Rex-Austria, 1994-2004)

Cu: Tobias Moretti, Gedeon Burkhard, Alexander Pschill

*episodul 104

*Serial poliţist.

(Reluare)
 
În vacanţă facem bingeing: serialul „Toate pânzele sus!” ne umple duminicile de aventură, la TVR 2

Peripeţiile legendare ale căpitanului Anton Lupan pe velierul „Speranţa”, în căutarea prietenului său francez Pierre Vaillant, pot fi ...

Cea mai recentă producţie „Ocolul pământului în 80 de zile” se vede la TVR 2

Coproducție Franţa, Germania, Italia şi Regatul Unit a anului 2021, „Ocolul pământului în 80 de zile” a fost filmat în Africa de Sud și România, ...

TVR - programe In memoriam MIHAI LEU

TVR - programe In memoriam MIHAI LEU

publicat: miercuri, 02 iulie 2025

România a pierdut o legendă a sportului: Mihai Leu, primul campion mondial la box profesionist al țării. Televiziunea Română regretă dispariţia ...

 

#tvr2