loader

Începeţi ziua cu interviurile “IERI-AZI-MÂINE”, la TVR 2

Pe timp de vară, de luni până vineri, de la ora 10.10, la TVR 2 revedeţi ediţii mai vechi ale emisiunii “IERI-AZI-MÂINE” realizate de Corina Dănilă.

 

Corina Dănilă
IERI-AZI-MÂINE

Luni, 10 august

Începem săptămâna în forță! Corina Dănilă ne propune o întâlnire cu Mioara Velicu, una dintre cele mai iubite artiste ale folclorului românesc. A început să cânte din 1964, iar piesele sale – inspirate din zona natală – s-au remarcat prin iuțeala ritmului, versurile optimiste și pline de viață. După cum mărturisea chiar ea în Formula As, „eu mi-am cules cantecele de pe prispa si nu pot sa uit de unde am plecat”.

Ediţia este disponibilă online pe TVR+.


Marţi, 11 august

Vă așteptăm pe TVR 2, dimineaţa, cu îndrăgita actriță Olga Delia Mateescu.  Vom revedea câteva din interpretările de aur ale actriței care a jucat în filme ca „Tată de duminică” (1975), „Misterele Bucureștilor” (1983), „Masca de argint” (1985) sau „Colierul de turcoaze” (1986).  „Îmi pare bine că am fost deschisă provocărilor, că am putut să înţeleg fel de fel de personalităţi şi să pătrund în universul unor gândiri teatrale deosebite. Mă gândesc la toţi oamenii cu care m-am întâlnit în decursul vieţii pe scenă, la faptul că mi-am făcut profesia aşa cum am considerat eu că e bine, fără lucruri care să-mi întunece nopţile”, mărturisea actrița într-un interviu.

Olga Delia Mateescu a primit, în 1997, Premiul UNITER pentru Cea mai bună piesă a anului, pentru piesa Capricii (1997), iar în 2004, a primit Ordinul Meritul Cultural în grad de Cavaler din partea statului român.

Ediţia este disponibilă online pe TVR+.


Miercuri, 12 august

Miercuri în platoul TVR 2 o revedeţi pe Marina Florea. Știați că ea a debutat chiar la TVR 2, în urmă cu 32 de ani, la emisiunea „Album duminical”? Născută la Bucureşti, la 25 ianuarie 1962, Marina a urmat cursurile Școlii Populare de Artă (1980-1982) la clasa profesorilor Mihaela Runceanu - Ionel Tudor.

A fost una dintre cele mai populare soliste lansate în anii ’80, iar de-a lungul carierei sale Marina Florea a lansat câteva mari hituri ale muzicii româneşti. „Marea mea, iubire marea” (1983), „Pământ” (1984), „Să cânte lumea” (1985),  „Dans Non-Stop” (1985), „Nu ştiu ce-i cu mine” (1986), „Stele perechi” (1987). Miercuri, de la 16:00, avem ocazia să reascultăm câteva dintre acestea.

Ediţia este disponibilă online pe TVR+.


Joi, 13 august

Sanda Toma ne readuce joi, 13 august, câteva dintre cele mai frumoase poveşti ale teatrului românesc.  Actriţa s-a născut în 1934 la Bucureşti şi la UNATC a ajuns dintr-o întâmplare: „cum la Institutul de Teatru erau reuniuni, joia după amiaza, unde se puneau la magnetofon 3-4 melodii, a mers şi ea [Sanda Toma], antrenată de unele colege care frecventau aceste reuniuni. Acolo s-a împrietenit cu câţiva studenţi care au sfătuit-o sa dea la Teatru”, notează site-ul Cinemarx.

Ea ne va povesti de primele roluri pe care le-a jucat alături de actori ca Margareta Pogonot sau Victor Rebengiuc şi ne oferi câteva detalii despre Televiziunea Română din anii 60-70, când a prezentat emisiuni ca „Magazin 111”, „Post Meridian”, „Zig-zag” sau „Album Duminical”.

Ediţia este disponibilă online pe TVR+.


Vineri, 14 august

Terminăm săptămâna cu Adriana Șchiopu și fiica sa, Irina Rădulescu, pentru că, după cum v-am obișnuit deja, vineri sărbătorim divertismentul românesc.  Adriana – soția lui Dem Rădulescu – este cunoscuta actriță care a jucat în „Divorţ... din dragoste” (1991), „Drumeţ în calea lupilor” (1988), „Cucoana Chiriţa” (1986),  „Pădurea de fagi” (1986) sau „Secretul lui Bachus” (1984).  Irina Rădulescu, fiica ei, s-a făcut remarcată pe scena Teatrului Mic din București și a jucat în seriale de televiziune ca „Tanti Florica”.

Ediţia este disponibilă online pe TVR+.

4:00 Documentar360°GEO

* Namibia-o nouă speranţă pentru gheparzi (Namibie, l’espoir renait pour les guépards,Franţa-Germania, 2021)

Regia: Nina Schumacher

*La începutul secolului al XX-lea, erau 100.000 de gheparzi. În prezent, mai sunt doar 12.000. Dintre cele 8.000 de exemplare din Africa de Vest, o treime trăiesc în Namibia. Este tot mai greu să fie protejaţi, legea permiţându-le fermierilor să ucidă rapidele feline care constituie o ameninţare la adresa vieţii lor sau a animalelor lor.

Organizaţiile de protecţie a animalelor sălbatice, precum fundaţia Naankuse, le prezintă crescătorilor de animale soluţii ca să nu mai ucidă sistematic gheparzii.

(Reluare)

4:55 Reţeaua de idoli

Producător: Irina Păcurariu

(Reluare)
 
Fuego, petrecere de 50 de ani la Mamaia Folclor. Folclor, muzică lăutărească și invitați speciali, la TVR 2

Sâmbătă, 12 septembrie, de la ora 20.00, TVR 2 îi invită pe telespectatori la un spectacol aniversar susținut de Paul Surugiu Fuego la ...

„Rețeaua de idoli” revine la TVR 2. Mihail deschide noul sezon al interviurilor realizate de Irina Păcurariu

Din 14 septembrie, în fiecare luni, de la ora 20.00, Irina Păcurariu aduce la TVR 2 un nou sezon „Rețeaua de idoli”. Mihail, pictorul Ștefan ...

Premieră la TVR: documentarul „Ghelasie Isihastul, Iubitorul de Dumnezeu”

Există oameni ale căror vieți nu pot fi povestite printr-o simplă înșiruire de date. Părintele Ghelasie Gheorghe de la Mănăstirea Frăsinei a fost ...

 

#tvr2